O delegaţie de oficiali din NATO, în frunte cu secretarul general al organizaţiei, Jens Stoltenberg, va efectua săptămâna viitoare o vizită oficială în Ucraina, prima etapă a acesteia fiind oraşul Odesa, în al cărui port vor acosta patru nave ale blocului nord-atlantic, informează agenţia de presă Ukrinform.
„Săptămâna viitoare, conducerea Alianţei Nord-Atlantice sub conducerea lui Jens Stoltenberg va efectua o vizită în Ucraina… Scopul principal al vizitei este de a trimite un mesaj puternic în sprijinul suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei cu un accent deosebit pe situaţia din Marea Neagră şi de a reitera susţinerea pentru reforme”, a declarat şeful misiunii NATO în Ucraina, Olexander Vinnikov, în cadrul unei dezbateri la Kiev.
Ultima oară, a amintit el, conducerea NATO a vizitat Ucraina în 2017.
„Vizita va începe în oraşul port Odesa, unde responsabilii Consiliului Atlanticului de Nord se vor întâlni cu reprezentanţi ai forţelor navale ucrainene, în special cu studenţi ai Academiei navale. În portul Odesa vor intra cu această ocazie patru nave NATO în semn de sprijin al libertăţii de navigaţie a Ucrainei”, a declarat Vinnikov, adăugând că, abia după aceea, delegaţia Alianţei Nord-Atlantice se va deplasa la Kiev.