Camera superioară a Congresului Statelor Unite a votat pentru încheierea dezbaterilor și modificarea proiectului de lege privind asistența financiară pentru Ucraina. Despre aceasta a anunțat de Ambasadorul Ucrainei în Statele Unite, Oksana Markarova. Ea a informat că Senatul a făcut următorul pas spre adoptarea HR 815, proiectul de lege privind ajutorul internațional care include Ucraina. 67 de senatori, din cei 60 necesari, au susținut decizia de suspendare a dezbaterilor. Au existat 27 de voturi împotrivă.
Următoarea etapă procedurală, potrivit diplomatului, este votarea aprobării textului de înlocuire (sunt necesare 51 de voturi), care poate avea loc nu mai devreme de 30 de ore de la suspendarea dezbaterii, adică nu mai devreme de luni, 12 februarie.
„Înaintea votării de astăzi, Senatul a respins o moțiune a senatorului M. Lee, un izolaționist, pentru a reconsidera decizia privind HR 815, ceea ce ar fi putut opri continuarea examinării. Cu cele 51 necesare, 40 de senatori au susținut această decizie”, a declarat Oksana Markarova.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com