Cancelarul german, Olaf Scholz, a făcut apel la partenerii occidentali pentru a preveni ca Ucraina să se confrunte cu o lipsă gravă de arme și muniții pe câmpul de luptă, scrie The Wall Street Journal, citat de TSN. „În pofida sprijinului nostru, Ucraina s-ar putea confrunta în curând cu o lipsă gravă de arme și muniții. Unele angajamente financiare au fost deja epuizate, în timp ce altele trebuie să fie prelungite. Consecințele și costurile pe termen lung ale faptului că nu vom fi capabili să oprim agresiunea lui Putin vor depăși orice investiție pe care o facem acum”, a declarat el.
Potrivit Cancelarului german, de la începutul războiului, UE a oferit Ucrainei un ajutor militar în valoare de 91 de miliarde de dolari. Sprijinul acordat de Germania este al doilea după cel al SUA. El a precizat că Berlinul a alocat, achiziționat și furnizat Ucrainei echipamente militare în valoare de peste 30 de miliarde de dolari.
„Mesajul nostru este clar: trebuie să facem tot posibilul pentru a împiedica Rusia să câștige”, a declarat Scholz.
Amintim că Bloomberg a publicat un articol în care ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, a declarat că există o lipsă critică de obuze.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com