Ultimele file din acest an de studii

DSC_0853

DSC_0853La Şcoala de cultură generală nr. 17 din oraşul Cernăuţi, de gradele I-II, unde de mai multe decenii elevii din Suburbia Roşa Stâncă învaţă în dulcele grai eminescian, în limba noastră strămoşească, eforturile profesorilor sunt deosebite. Nu e chiar atât de simplu să aduni în jurul limbii române, la şcoala dorurilor noastre doritori de a învăţa în limba neamului. Fie că elevii provin din familii mixte, fie că unii dintre părinţi nu apreciază cum se cuvine importanţa studierii în limba română a copiilor lor, dând prioritate limbii ucrainene, însă cei care optează pentru limba română sunt şi vor fi întotdeauna la un nivel mult mai înalt decât cei care se înstrăinează de limba mamei. Cu siguranţă copiii de la Şcoala nr. 17 din Cernăuţi, ca şi colegii lor de la Roşa, Horecea sau de la Gimnaziul românesc nr. 6 din centrul regional, vor cunoaşte la fel de bine şi limba ucraineană, şi limba română, şi încă două limbi străine. Pe când cei care se eschivează să studieze în limba română vor avea foarte mult de pierdut.
Vizitând Şcoala de cultură generală nr. 17 din oraşul Cernăuţi cu limba română de predare, am rămas impresionat de cultura acestor copii, de nivelul lor de dezvoltare. Pe lângă orele incluse în programa de studii, copiii ajutaţi de profesorii instituţiei de învăţământ participă la diferite ore educative, inclusiv la campanii de informare privind traficul de fiinţe umane. Pentru că şi această temă este destul de actuală în ziua de astăzi şi prezintă interes pentru elevii instituţiilor de învăţământ din regiunea Cernăuţi, unde o mare parte dintre părinţii copiilor sunt plecaţi la muncă peste hotare.

Добавить комментарий