Visurile frumoase ale Nicoletei Bojescu

4 02 ES 3

Este o adolescentă serioasă pentru vârsta ei. Uneori mi se pare chiar prea serioasă. Cunoscându-i părinții, care sunt de fapt oameni veseli, când e cazul, bineînțeles, am întrebat-o într-o zi pe mămica ei, cui îi seamănă fata. Mi-a răspuns că unchiului ei, adică fratelui mai mare al ei, care a fost angajat al aparatului administrativ în conducerea raionului.

Iată așa este prima impresie pe care ți-o faci cunoscând-o pe Nicoleta Bojescu, elevă în clasa a 10-ea de la Liceul din Cupca, regiunea Cernăuți, una dintre cele mai bune eleve ale liceului nostru. Ea învață bine, este elevă eminentă. Este vicepreședinta comitetului școlăresc. Desigur,  că în fiecare clasă, avem elevi buni, activi, care în afara orelor participă cu plăcere la măsurile extrașcolare.  Nicoleta este totuși deosebită. Posedă o voce frumoasă, i-a ajutat să se perfecționeze în acest domeniu, școala muzicală din Hliboca, unde timp de câțiva ani a frecventat clasa vocal. Dar talentul a fost totuși din copilărie, așa cum fiecare dintre noi, avem câte un talent sau mai bine zis o înclinație spre ceva în această viață. Principalul este ca la timp să observe cei din preajmă acest lucru, părinții și profesorii. Așa cum au observat la timp părinții Nicoletei, Ilie și Olimpia, și au înscris-o la școala de muzică.

Pe parcursul anilor Nicoleta cu plăcere a cântat și cântă la toate măsurile extrașcolare, indiferent că e un cântec patriotic, popular, sau muzică ușoară. Dar cu plăcere poate interpreta și colinde, cântece pascale, religioase, romanțe sau laice.  Dar nu numai cântecul e pasiunea Nicoletei. De câțiva ani a început să scrie și poezii. Nu e de mirare, deoarece mama Nicoletei, doamna Olimpia Bojescu, este profesoară de limba maternă la liceul nostru.

Nicoleta ține mult la familia ei. Nu în zadar le dedică poezii mamei, tatălui, unicului ei, frățiorului Ionuț, dar scrie și despre cele 4 anotimpuri, despre dulcea noastră Bucovină, despre satul natal, baștină, prieteni. Este una dintre membrele active ale cenaclului literar „Lămâița”,  ce activează de mulți ani la liceul nostru, condus de subsemnata. Nicoleta recită cu multă însuflețire versuri, poeme, bucăți de proză etc.

4 02 ES 1

Împreună cu colegii de clasă, Nicoleta participă la toate evenimentele organizate la liceul nostru. Iată doar câteva dintre ele: Ziua toamnei bucovinene, ziua Păcii, a Limbii materne, a cărții,  a satului Cupca, Eminesciana, sărbătoarea Mărțișorului, comemorări, măsuri cu caracter patriotic, ceremonii dedicate marilor personalități ale Ucrainei, Bucovinei, ai ținutului natal etc.   Cu plăcere îmbracă costumul popular, dar și alte costume de care e nevoie la un concurs sau festival. La multe măsuri sunt îndrumați elevii clasei a 10-ea de la Liceul nostru de tânăra și energica lor dirigintă de clasă, domnișoara Ariana Tovarnițchi, profesoară de limba engleză.

Anul trecut, de exemplu, a participat la tradiționalul concurs „Steluța bucovineană”, unde a ocupat primul loc în comună, și a devenit Laureată a concursului regional.  Asemenea concursuri sunt în fiecare an.  Deja de vreo doi ani a fost și în taberele de odihnă în România, tabere organizate de DRP. Aici, cu circa doi ani în urmă, când eu personal, am fost cu grupul de eleve, membre ale cenaclului literar „Lămâița”, Nicoleta a dat dovadă de multă pricepere, mai ales la atelierele de creație ce au loc în aceste tabere. Atât la atelierul de muzică, cât și la atelierul de limbă română, a dat dovadă de cunoștințe  profunde.

Este pasionată de flori, de arta culinară. Îi place ordinea și curățenia. Cu plăcere o ajută pe mămica la treburile casnice.

În ce privește planurile de viitor, Nicoleta ar dori să devină medic. Iar cunoștințele primite în anii de liceu, îi vor fi de folos. Dar și cântecul,  poezia – adevărate valori ale sufletului și frumosului din viața noastră – o vor însoți mereu, dar și îi vor fi de folos.

Sperăm că viața noastră se va schimba în bine. Că vom avea parte de o viață mai bună. Iar visele adolescenților noștri sigur că se vor împlini. Că fiecare își va alege drumul dorit în viață. Iar visele Nicoletei Bojescu și ale colegilor ei se vor îndeplini întocmai.

4 02 ES 2

Eleonora SCHIPOR,

profesoară superioară la Liceul din Cupca

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий