Ministrul Culturii şi Politicii Informaţionale al Ucrainei, Oleksandr Tkacenko, a efectuat o vizită de lucru în regiunea Cernăuţi. Între obiectivele vizitate de guvernant se numără şi Cetatea Hotinului, inclusă în Programul „Marea Restaurare”. Oleksandr Tkacenko s-a interesat, în primul rând, de lucrările de reparaţie şi de prevenire a avariilor. Urmează să fie restaurate şi acoperişul, şi zidurile, cu păstrarea până la maximum a aspectului autentic. A mai apărut o problemă – reţeaua de canalizare.
„În septembrie se vor împlini 400 de ani de la Bătălia din Hotin. Atunci, graţie cazacilor noştri, a fost înfrântă Oastea osmană, care dorea să pătrundă în Europa. Până la data aniversară planificăm să încheiem repararea acoperişului, a podului”, comunicat ministrul Culturii şi Politicii informaţionale, Oleksandr Tkacenko, pe contul său de Facebook.
Cetatea Hotinului este vizitată anual de 120-130 mii de turişti.
„Libertatea Cuvântului” – www.lybrti.com