La 16 iunie 1462, Vlad Țepeș conduce atacul surpriză împotriva otomanilor. Vlad al III-lea Drăculea sau ”Ţepeş” aşa cum este mai bine cunoscut, este unul dintre cele mai faimoase personaje din istoria românilor. A domnit în trei rânduri pe tronul Ţării Româneşti şi este un erou popular, promovat atât în legende cât şi în literatura română. Acesta a fost cel mai important atac din domnia sa, o lovitură surpriză, de noapte, asupra taberei otomane. Ideea atacului era să semene dezordine în tabăra otomană, să ucidă cât mai mulţi turci şi cel mai important, să-l ucidă pe sultan. Planul a fost pus la punct în cele mai mici detalii. Atacul s-a dat în noaptea de 16 spre 17 iunie 1462. Laonic Chalcocondil, un cronicar bizantin scria că voievodul muntean a atacat în fruntea unui grup de 10.000 de luptători călare, toţi îmbrăcaţi în haine otomane şi cu torţe aprinse, la trei ore după apusul soarelui, adică în jur de ora 12.00 noaptea, când majoritatea trupelor otomane dormeau. Impactul atacului a fost devastator. Valahii au început să taie în stânga şi în dreapta, au dat focuri la corturi şi la echipamente militare, sunând din cornuri şi semânând teroare. Chalcocondil mărturiseşte că otomanii „se socoteau cu totul pierduţi”. Vlad Ţepeş cu luptătorii săi au făcut ravagii în tabăra otomană reuşind să ucidă aproximativ 15.000 de turci. În plus otomanii au început să se omoare şi între ei, păcăliţi de deghizarea trupelor valahe.
La 16 iunie 1578, în piaţa centrală a Lvovului, înaintea primăriei, a fost executat Ioan Potcoavă.
Ioan Nicoară Potcoavă, fratele după mamă a lui Ion Vodă cel Viteaz (domnul Moldovei între 1572-1574) este cunoscut publicului larg datorită romanului lui M. Sadoveanu ce-i poartă numele. Deşi a stat pe tronul Moldovei o scurtă perioadă de timp (23 noiembrie — 28 decembrie 1577), datorită puternicei sale personalităţi, Ioan Nicoară Potcoavă a intrat în istorie ca un voievod de seamă.
El şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţă printre cazacii zaporojeni în Ucraina, unde era cunoscut ca Ivan zis „Pidkova” („Potcoavă”). Această poreclă o datora extraordinarei sale puteri, graţie căreia era în stare să îndoaie sau chiar să rupă în mâini o potcoavă de fier, după cum consemnează şi Grigore Ureche. Cu sprijinul cazacilor zaporojeni Nicoară Potcoavă pătrunde în Moldova, înfrânge oastea lui Petru Şchiopul și se încoronează ca domnitor al Moldovei la 23 noiembrie 1577. Însă turcii nu l-au recunoscut ca domn (Ioan Potcoavă era pe jumătate armean și frate cu rebelul Ioan Vodă cel Viteaz) și i-au ridicat pe polonezi și munteni împotriva lui. Ioan Potcoavă s-a refugiat pe teritoriul Poloniei, însă, atras prin vicleşug într-o cursă a fost arestat de palatinul Podoliei.
La insistența otomanilor el este adus la Lvov, unde va fi judecat şi condamnat la moarte prin decapitare, „pentru stricarea păcii cu turcii”.
Peste aproape trei decenii, de la moartea sa, la Gdansk (important oraş şi port polonez de la Marea Baltică), oficialităţile locale au ridicat o statuie ce înfăţişa un luptător moldav, la picioarele căruia a fost aşezat capul său sculptat în piatră. Prin gestul lor, polonezii au cinstit, astfel, memoria viteazului voievod. Astăzi, o mică piaţă, din zona centrală a Lvovului (posibil chiar cea în care a avut loc execuţia sa), poartă numele de „Ivan Pidkova”.
La 16 iunie 1835 a fost inaugurată, la Iași, sub domnia lui Mihail Sturdza și prin strădania lui Gheorghe Asachi și a altor învățați români ai vremii, Academia Mihaileană. Este prima instituție de învățământ superior modernă din Moldova (1835-1847). Aici se țineau cursuri de istorie, drept, chimie, matematică și arhitectură. Este precursoare a Universității din Iași și a Colegiului Național și a pregătit o întreagă pleiadă de intelectuali. În 1847 cursurile au fost suspendate de autorităţile vremii, profesorii fiind acuzaţi de propagarea unor idei revoluţionare.
În ziua de 16 iunie a anului 1873 s-a stins din viață Andrei Șaguna, unul dintre conducătorii luptei de eliberare națională a românilor din Transilvania și primul președinte al „Astrei”, mitropolit al Transilvaniei. Andrei Șaguna (1808-1873) a fost un mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, fondator al Gimnaziului Românesc din Brașov (1851), membru de onoare al Academiei Române. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face la 30 noiembrie.
La 16 iunie 1925, în satul Cofa (Corovca), județul Hotin (în prezent raionul Nistru al actualei regiuni Cernăuți), s-a născut poetul, prozatorul, eseistul, traducătorul român, Anatol E. Baconsky. Anatol E. Baconsky a fost fiul lui Eftimie Baconsky, preot ortodox basarabean, și al Liubei. Inițiala E. din numele său provine de la prenumele tatălui, Eftimie, după obicei rusesc. Viitorul scriitor a urmat liceul la Chișinău și la Râmnicul Vâlcea. Între 1946 și 1949 a frecventat cursurile Facultății de Drept a Universității din Cluj. A debutat cu versuri în revista pentru copii „Mugurel” din Drepcăuți (1943), cu eseu în „Tribuna nouă” din Cluj (1945), iar debutul editorial s-a produs în 1950 cu volumul „Poezii”. Anatol E. Baconsky a fost redactor-șef al revistei „Almanah literar”, devenită ulterior „Steaua” de la Cluj. Dacă în primii ani poezia lui Anatol E. Baconsky este apropiată de poetica realismului socialist, la maturitate devine un poet neo-expresionist. La Congresul Scriitorilor din 1956 atacă principiile dogmatice ale proletcultismului. În 1958 Anatol E. Baconsky a fost dat afară de la „Steaua” şi până în 1977, când a murit, în Bucureşti, zdrobit de cutremurul din 4 martie, a rămas şomer. Traduce mult din lirica universală și este autorul volumului „Panorama poeziei universale contemporane”, un compendiu al poeziei moderniste europene.
La mulți ani după moartea poetului, academicianul Eugen Simion va afirma: „Baconsky credea în superioritatea artei, poezia şi eseistica lui puţin scorţoasă, cultă în chip excesiv, apără totdeauna imaginea creatorului solemn, estetizant, senioral, pierdut în cerul marilor modele. El însuşi, ca om, trecea printre noi ca un prinţ exilat, abstras şi melancolic, de o melancolie puţin studiată, voivodală”.
Evenimente istorice din ziua de 16 iunie:
1671: Este executat, chiar sub zidurile Kremlinului, în actuala Piață Roșie, liderul cazac Stenka Razin, conducătorul unei cunoscute rebeliuni împotriva boierimii și birocrației țariste din sudul Rusiei.
1815: Armata franceză a lui Napoleon Bonaparte a obținut victoria asupra armatei prusace în Bătălia de la Ligny. Dar a fost o victorie a la Pyrrus, respectiv numai pe plan tactic, întrucât strategic nu s-a schimbat radical situația campaniei, așa cum aștepta împăratul.
1864: Prin protocolul de la Constantinopol, puterile garante recunosc statului român, aflat încă în relații de vasalitate cu Sublima Poartă, dreptul de a-și modifica legiuirile interne fără o prealabilă aprobare de la Stanbul.
1940: Al Doilea Război Mondial: Franța cere armistițiu, încheiat la 22 iunie cu Germania și, la 24 iunie, cu Italia. Guvernul condus de Paul Reynaud a demisionat. Mareșalul Philippe Petain a preluat conducerea noului guvern francez, aservit Germaniei naziste.
1963: A fost lansată nava cosmică Vostok-6, pilotată de Valentina Tereșkova, prima femeie cosmonaut. Nava spațială a colectat date despre reacția organismului femeii în timpul zborului spațial.
1995: Un măslin adus din Israel și oferit Papei Ioan Paul al II-lea a fost plantat în gradina Vaticanului pentru a marca prima aniversare a stabilirii relațiilor diplomatice între Sfântul Scaun și statul evreu.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com