La 25 octombrie 1632 Matei Basarab înfrânge pe Radu Alexandru Iliaş în lupta de lângă mănăstirea Plumbuita şi capătă, în cele din urmă, domnia de la sultan (23 februarie 1633). Problemele pentru Matei Basarab au venit odată cu ungerea ca domnitor al Moldovei a albanezului Vasile (Coci) Lupu, cu sprijinul Porții Otomane, prin mijlocirea aceluiași Abaza Pașa. Prima tentativă a proaspătului domnitor de a cuceri tronul Țării Românești, pentru fiul său Ioan, are loc în luna mai 1635, pe când Matei Vodă se afla la Curtea din Brâncoveni. Domnitorul muntean reușește să stopeze această acțiune militară însă va urma un lung șir de astfel de acțiuni.
Victoria decisivă a lui Matei Basarab a fost câștigată în bătălia de la Finta, lângă Târgoviște (17 mai 1653). În această luptă, un glonț căzăcesc l-a rănit pe Matei Vodă la picior dar el a continuat să-și îmbărbăteze soldații cu sabia; sub el au fost împușcați trei cai. În cele din urmă Vasile Lupu și ginerele său cazac Timuș Hmelnițki au suferit o înfrângere zdrobitoare și abia s-au salvat fugind. Victoria marchează momentul final al confruntării dintre domnitorii rivali. Deznodământul luptei a fost acela că, domnitorul Gheorghe Ștefan a revenit pe tronul Moldovei.
Patriarhul Macarie al Antiohiei avea numai cuvinte de laudă despre domnul muntean: „Acest Matei bei a știut să mâne raiaua cu cea mai bună cârmuire. Era îndrăzneț în războaie, fericit mândru, și oricare dușman care purta război cu el se întorcea biruit și nimicit. Avea un foarte bun nume, era temut de toată lumea. Vestea lui era pretutindeni răspândită“. Cronicile rezumă domnia lui Matei Vodă în următoarele cuvinte: „Ţara iubea pre domnul, şi domnul iubea pre ţară“. Matei Basarab a zidit mai multe lăcașuri sfinte în Ţara Românească decât oricare alt domnitor. Istoricul Constantin C. Giurescu l-a numit, pe bună dreptate, „cel mai mare ctitor al neamului nostru.“ Călătorul sirian Paul de Alep spune că domnitorul a înălţat o sută cincizeci de biserici, luând în considerare, desigur, şi celelalte ctitorii ridicate în acea perioadă de cler sau boierime. Ansamblul fortificat al mănăstirii Arnota, de la Costeşti, este unul dintre primele şi cele mai reprezentative ctitorii ale domnitorului, care a dorit să fie aici necropola familiei sale.
La 25 octombrie 1917 şi-a încheiat lucrările Congresul Ostaşilor Moldovei, condus de Vasile Cijevschi, congres care a proclamat autonomia Basarabiei ţariste de Imperiul Rus. Congresul s-a desfăşurat în perioada 20-25 octombrie 1917, în casa eparhială din Chişinău. La acest forum al Ostaşilor Moldoveni a fost proclamată autonomia Basarabiei ţariste de Imperiul Rus şi convocat organul suprem – Sfatul Ţării. Vasile Cijevschi a fost delegat în Sfatul Ţării de Congresul Ostaşilor Moldoveni cu mandat din 21 noiembrie 1917 până la 27 noiembrie 1918. La 27 martie 1918, el a votat pentru Unirea Republicii Democrate Moldoveneşti, succesoarea de drept a Basarabiei ţariste, cu România.
Vasile Cijevschi a fost o personalitate ilustră, ajuns în gradul de colonel. Cunoştea limba franceză şi a învăţat la şcoala de diplomaţi în Rusia. S-a născut în 1880 în satul Zaim (pe atunci judeţul Tighina, actualmente Căuşeni) și a făcut studii superioare în domeniul orientalisticii şi diplomaţiei. A fost ofiţer în războiul ruso-japonez şi în Primul Război Mondial, ultimul grad militar fiind de colonel. A făcut parte din aşa-zisul Partid al Partizanilor Ordinii de Stat, dar în curând aderă la Partidul Naţional Moldovenesc. La 8 septembrie 1917 a sosit la Kiev în cadrul delegaţiei basarabene pentru a participa la lucrările Congresului Naţionalităţilor din Rusia, fiind ales în prezidiul Congresului.
Colonelul Vasile Cijevschi a fost preşedinte al Congresului Ostaşilor Moldoveni (20-27 octombrie 1917), a cărui rezoluţii au schimbat esenţial situaţia în Basarabia. În perioada de după congres şi până la deschiderea lucrărilor Sfatului Ţării, a deţinut funcţia de comisar militar al Basarabiei. A fost şef al Statului Major al Comisariatului Militar.
În cea mai dificilă şedinţă a Sfatului Ţării, cea din 27 martie 1918, Vasile Cijevschi a avut două intervenţii principiale. În prima, vorbind în numele Blocului Moldovenesc, a lansat o propunerea ca fruntașul basarabean Constantin Stere să devină deputat al Sfatului Țării. Autoritatea lui Vasile Cijevschi în rândurile membrilor Sfatului Ţârii era ireproşabilă şi propunerea a fost acceptată unanim. Cea de a doua intervenţie de principiu a lui Vasile Cijevschi ţine de modul de votare a unirii. În numele Blocului Moldovenesc, el a cerut ca votarea să se facă deschis şi nominal, propunere acceptată în cele din urmă de asistenţă și care a influențat decisiv votul de Unire.
La 25 octombrie 1918, la Oradea, membrii Comitetului Executiv al Partidului Național Român au adoptat declarația de autodeterminare națională, respingând totodată în acea lună manifestul împăratului Carol I al Austriei, care propunea transformarea imperiului într-o federație. Refuzul a reprezentat un nou pas spre autodeterminarea românilor și a pregătit contextul politic al Marii Uniri. Textul declarației de la Oradea fusese redactat în secret de Vasile Goldiș în casa avocatului Aurel Lazăr, iar atunci când Alexandru Vaida-Voevod a dat citire documentului la 18 octombrie 1918 în Parlamentul de la Budapesta, afirmând că numai Adunarea Națională a românilor are dreptul de a hotărî soarta națiunii lor și respingând proiectul imperial de federalizare, discursul său a fost întrerupt de huiduielile deputaților maghiari, marcând ruptura politică ireversibilă de Austro-Ungaria.
La 25 octombrie 1921 s-a născut Regele Mihai I al României. Mihai I (1921-2017) a domnit ca Rege al României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. A fost unul dintre puținii foști șefi de stat din perioada celui de-al Doilea Război Mondial care au trăit și în secolul XXI. Fiu al principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunțat mai târziu). În urma decesului bunicului său, Ferdinand I, la 20 iulie 1927, Mihai a devenit rege al României la vârsta de 5 ani şi 9 luni, în condiţiile în care prinţul Carol, moştenitor al tronului, renunţase oficial la succesiune. Din cauza vârstei, prerogativele demnităţii regale au fost asumate între 1927-1930 de o Regenţă formată din patriarhul Miron Cristea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Gheorghe Buzdugan (din 1 octombrie 1929, în urma decesului său, a fost numit Constantin Sărăţeanu), şi principele Nicolae, fratele lui Carol. La 6 iunie 1930, principele Carol a revenit în ţară. Guvernul a preluat puterile şi prerogativele constituţionale şi, în virtutea acestora, l-a detronat pe regele Mihai, aflat sub regenţă. La 8 iunie 1930, Parlamentul l-a proclamat pe Carol rege al României, sub numele de Carol al II-lea. Regele Mihai a redevenit prinţ moştenitor, primind titlul de „Mare Voievod de Alba Iulia”. Regele Mihai I s-a stins din viață pe 5 decembrie 2017, în Elveţia. A fost înmormântat în România, la mănăstirea Curtea de Argeș.
La 25 octombrie 2011 s-a stins din viață Liviu Ciulei, regizor, scenograf, actor român, o personalitate colosală a scenei românești. Personalitate pluridimensională a teatrului și filmului, Liviu Ciulei a abordat într-un mod unic repertoriul clasic, construind spectacole de anvergură. În 1942 s-a înscris la Facultatea de Arhitectură, iar în anul 1943 la Conservatorul de Artă Dramatică, urmând cursurile în paralel. În anul 1946 a absolvit Conservatorul. La 23 de ani, student la arhitectură, a regizat şi a făcut decorurile pentru primul său spectacol profesionist, „Poveste stranie”. Între anii 1948 şi 1956 a realizat scenografia la mai multe spectacole de teatru, în unele dintre acestea interpretând şi diverse roluri. Din anul 1951, a început să joace şi în filme, primul fiind „În sat la noi”. Liviu Ciulei, tatăl regizorului de film Thomas Ciulei, a fost profesor de teatru la două universităţi prestigioase, Columbia University şi New York University, dar şi membru de onoare al Ordinului Arhitecţilor.
Evenimente istorice din ziua de 25 octombrie:
1825: La Viena s-a născut Johann Strauss al II-lea, autorul unor compoziții devenite simboluri ale muzicii europene, precum Dunărea albastră. Valsurile sale au cucerit saloanele și sălile de concert ale continentului, influențând inclusiv viața muzicală din spațiul românesc. Tatăl său, compozitorul Johann Strauss I, i-a interzis cu vehemență să urmeze o carieră muzicală și a încercat să-l îndrepte spre o meserie de funcționar bancar, astfel încât tânărul Johann a învățat să cânte la vioară în secret, cu sprijinul mamei sale. În iarna 1847–1848, la doar 22 de ani, Strauss-fiul a întreprins un turneu de concerte în Banat, Transilvania și la București, unde, inspirat de melodiile auzite și de efervescența tinerilor pașoptiști, a compus piese dedicate publicului român chiar în preajma izbucnirii Revoluției de la 1848.
1838: La Paris s-a născut Georges Bizet, unul dintre marii compozitori ai romantismului muzical. Opera sa Carmen, primită inițial cu rezerve, a devenit ulterior una dintre cele mai cunoscute și interpretate creații din istoria teatrului liric.
1881: La Málaga, în Spania, s-a născut Pablo Picasso, unul dintre cei mai influenți artiști ai secolului XX. Prin cubism și printr-o operă extraordinar de diversă, Picasso a schimbat radical modul în care artiștii reprezintă realitatea, perspectiva și forma umană.
1917: La Petrograd, bolșevicii conduși de Vladimir Lenin au declanșat insurecția armată împotriva Guvernului Provizoriu, pregătind preluarea puterii și instaurarea regimului comunist. Evenimentul a transformat radical istoria Rusiei și a Europei de Est, cu efecte dramatice asupra României și Basarabiei. Deși propaganda sovietică ulterioară — mai ales filmul Octombrie (1927) regizat de Serghei Eisenstein — a fixat în memoria vizuală a secolului XX imaginea unui asalt eroic al mulțimii asupra porților Palatului de Iarnă, în realitate clădirea era apărată doar de cadeți, cazaci și de o companie din Batalionul de Femei, iar gărzile bolșevice au pătruns înăuntru în noaptea de 25 spre 26 octombrie prin intrări secundare, după ce crucișătorul Aurora a tras o salvă oarbă, fără proiectil, ca semnal de atac.
1936: Guvernele conduse de Adolf Hitler și Benito Mussolini au încheiat la Berlin un acord de apropiere politică și diplomatică, marcând începutul alianței dintre cele două regimuri fasciste. Acordul a contribuit la formarea blocului Axei, căruia i s-a alăturat și România în noiembrie 1940, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Cu doar doi ani înaintea semnării acestui protocol, Mussolini îl privea cu suspiciune pe Hitler și chiar mobilizase divizii italiene la pasul Brenner în iulie 1934 pentru a descuraja o primă tentativă nazistă de anexare a Austriei; izolarea internațională a Italiei după invadarea Etiopiei l-a împins însă spre alianța cu Germania, iar termenul de „Axă” a fost lansat chiar de Mussolini o săptămână mai târziu, la 1 noiembrie 1936, când a declarat la Milano că verticala Berlin–Roma este „o axă în jurul căreia pot colabora toate statele europene”.
1955: Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a aprobat în unanimitate emblema cu 12 stele aurii dispuse circular pe fond albastru. Drapelul a fost adoptat oficial de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei în decembrie 1955 și a devenit ulterior, din 1985, și simbolul Comunităților Europene și al Uniunii Europene, fiind astăzi unul dintre cele mai recognoscibile semne ale unității continentale.
2001: Compania Microsoft a lansat la nivel mondial Windows XP, un sistem de operare care a devenit un simbol al informaticii începutului de mileniu.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com