La 26 august 1510 a apărut „Octoihul”, a doua carte imprimată de ieromonahul și tipograful Macarie de la Târgoviște. „Octoihul” (sau Ohtoih, din greacă – „opt tonuri”) este o carte bisericească pentru cultul ortodox. Ea include cântările fiecărei zile din săptămână pe opt glasuri (tonuri), fiecărei zile consacrându-i-se succesiv câte un glas. Octoihul mare cuprindea toate zilele săptămânii, în timp ce octoihul mic era un extras din cel mare, care cuprindea doar sâmbetele şi duminicile.
A doua carte imprimată de Macarie în Ţara Românească a fost „Octoihul”, ieşit de sub tipar la 26 august 1510, în timpul domniei lui Vlad cel Tânăr zis Vlăduţ (1510-1512). În carte este indicat că ea a fost tipărită „din porunca lui Io Vlad Voevod şi stăpânitor întregei Ţeri a Ungro-Vlahiei şi a celor de lângă Dunăre în anul 7018 (1510), ostenindu-se întru acesta ieromonachul Macarie”.
Macarie (1507-1512) a fost călugăr de provenienţă sârbă, preot, tipograf şi gravor în Ţara Românească, Veneţia, Muntenegru. Limba de tipărire a cărţilor sale a fost slavona. Învaţă meşteşugul tipografic la Veneţia, în tipografia lui Andreas Toressani. În 1496 Muntenegru a fost ocupat de turci și Macarie a trecut în Țara Românească, unde principele român Radu cel Mare (1495‑1508) i‑a pus la dispoziție o tipografie pe care, se presupune, ar fi achiziționat‑o tot de la Veneția. Această tipografie a fost instalată la Mănăstirea Dealu, reper cultural‑duhovnicesc cel mai apropiat de capitala țării. Sub patronajul domnilor Radu cel Mare şi Mihnea cel Rău se realizează tipărirea „Liturghierului” în limba slavonă de redacţie mediobulgară. Frumoasele ornamente, frontispicii şi letrine roşii şi negre care împodobesc această rară tipăritură sunt inspirate din tradiţia manuscriselor şcolii lui Gavriil Uric de la Mănăstirea Neamţ.
Urmează apoi „Octoihul”, tipărit sub domnia lui Vlad cel Tânar, şi „Evanghelia” la comanda lui Neagoe Basarab. Ieromonahul Macarie, cum semnează epilogurile celor trei cărţi imprimate în Ţara Românească, nu mai este cunoscut după anul 1512. Setul de litere folosit în Muntenegru este altul decât cel folosit pe teritoriul românesc, ceea ce nu exclude identitatea lui Macarie, care putea fi un tipograf ambulant. Tipăriturile sale slavo-române poartă stema Ţării Româneşti şi unele elemente specifice decorării manuscriselor autohtone.
La 26 august 1834 a avut loc încoronarea lui Mihail Sturdza, întâiul domn „regulamentar” al Moldovei. Mihail Sturdza (24 aprilie 1794, Iași, Moldova – 8 mai 1884, Paris, în Franța) a fost domnitor al Moldovei între aprilie 1834–iunie 1849. Cu acordul Imperiului otoman – putere suzerană – și cel al Rusiei – putere protectoare a Țărilor Române după tratatul de la Kuciuk Kainargi – alegerea lui Mihail Sturza s-a făcut pe baza prevederilor din Regulamentul organic al Moldovei, devenind unul din cei doi primi suverani care au domnit asupra Țărilor Române ca monarhi cu atribuții și prerogative definite constituțional. Cu prilejul înscăunării domnitorului Mihail Sturza în Moldova, gazeta “Albina românească” relata că „s-a slobozit un mare glob aerostaticesc”, iar după ce „s-au ridicat la oarecare înălţime”, din el s-au împrăştiat foi cu versuri festive. Este considerată una dintre primele încercări de navigație aeriană pe pământul românesc.
La 26 august 1834 a fost prezentată, la Iaşi (pentru celebrarea încoronării lui Mihai Sturza), prima lucrare dramatică românească inspirată din istoria naţională. Piesa „Dragoş, întâiul domn suveran al Moldovei” a fost scrisă de Gheorghe Asachi, pe muzica Elenei Asachi.
La 26 august 1907 a decedat Iosif Vulcan, gazetar și scriitor român, animator cultural, membru al Academiei Române. Iosif Vulcan s-a născut la 31 martie 1841, la Holod Bihor, într-o veche familie greco-catolică. Studiile primare le urmează în comuna Leta Mare, unde se mută cu familia în 1844. Din 1851 urmează studiile medii la Gimnaziul Premonstratens din Oradea. La sfatul tatălui său, se înscrie la facultatea de drept a Universităţii din Budapesta. Pe Iosif Vulcan cariera de avocat nu-l satisface însă, deoarece îndrăgea literatura. În luna iunie a anului 1865 Iosif Vulcan întemeiază revista „Familia”, al cărei program era de a răspândi cultura românească în Transilvania. În februarie 1866 Iosif Vulcan primește la sediul redacției, de la un privatist de la Gimnaziul din Cernăuţi o scrisoare însoțită de o poezie, „De-aș avea”, semnată de Mihail Eminovici. Redactorul „Familiei” este încântat de poezia primită, permițându-și însă o modificare, și anume, romanizarea numelui tânărului poet, transformându-l din Eminovici în Eminescu. Din acest motiv, Iosif Vulcan este considerat «nașul literar» al celui mai mare poet român.
Pe lângă activitatea sa literară, Iosif Vulcan a fost și unul dintre promotorii teatrului românesc în Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În 1870, alături de deputații români din Parlamentul Ungar, Iosif Vulcan a pus bazele Societății pentru crearea unui fond de teatru român. Societatea a jucat un rol important nu doar în evoluția dramaturgiei românești, ci și în relațiile dintre români și maghiari. Prin articolul publicat în 1869, denumit „Să fondăm teatru național!”, Iosif Vulcan a atras de partea idealului teatral o mulțime de transilvăneni dornici de manifestări artistice românești. Până în 1907 el a participat la fiecare adunare generală a Societății care avea ca scop strângerea de capital pentru înființarea unui teatru românesc în Transilvania. Tot la inițiativa lui, revista „Familia” a devenit organul de presă reprezentativ pentru această Societate.
Fondatorul revistei „Familia” a scris poezii („Lira mea”, 1882), piese de teatru („Ștefan Vodă cel Tânăr”, „Gărgăunii Dragostei”, „Mireasă pentru Mireasă”), o importantă lucrare istorică („Panteonul Roman”), nuvele, romane și traduceri.
La 26 august 1902, la Chișinău s-a născut Alexandru Priadcencu, inginer agronom din Republica Moldova, membru corespondent (din 1952) al Academiei Române. A efectuat lucrări de ameliorare a plantelor și de genetică, fiind creator al unor soiuri de ovăz, orz, porumb și grâu. A fost primul cercetător român care a inițiat lucrări de citologie. Din scrierile sale: Cele mai bune soiuri de grâu de primăvară pentru România. Porumbul. Studiu monografic, Studiul citogenetic al formelor perene de grâu x pir. A decedat la 26 iulie 1981, la București.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com