La 27 iulie 1807 Constantin Ipsilanti a devenit administrator al Țării Românești pentru a doua oară. Constantin Ipsilanti (1760 – 24 iunie 1816), fiul lui Alexandru Vodă Ipsilanti și tatăl lui Alexandru Ipsilanti Eteristul, a fost Domn în Moldova (între 8 martie 1799–4 iulie 1801 și octombrie–noiembrie 1806) și în Țara Românească (1 septembrie 1802–august 1806), apoi administrator al Țării Românești sub ocupația rusească (27 decembrie 1806–31 mai 1807 și 27 iulie/8 august–16/28 august 1807). Din 1806, în timpul ocupației ruse a Principatelor Dunărene, Imperiul Țarist a încurajat o uniune provizorie a acestora, sub sceptrul domnitorului Constantin Ipsilanti. Prin această tactică, Imperiul Rus a încercat să câștige simpatia Principatelor Române, uniunea formală a acestora fiind planificată pentru anul 1830. Cu toate acestea, planurile s-au schimbat în urma Păcii de la Tilsit, dintre Țarul Alexandru I al Rusiei și Împăratul Napoleon I al Franței, motiv pentru care Ipsilanti a plecat în Rusia, împreună cu familia sa, în anul 1807.
La 27 iulie 1875, la Chișinău s-a născut Paul Gore, istoric basarabean, prozator, publicist, om politic, membru de onoare (din 1919) al Academiei Române, președinte al Partidului Național Moldovenesc. A absolvit Facultatea de Drept a Universității din Sankt Petersburg (1901). În 1905 a ajuns judecător de pace în ținutul Orhei și președinte al comitetului de redacție al Societății Moldovenești. A fost director sanitar și director al Muzeului Național din Chișinău, în 1910 a fost ales deputat al nobilimii și vicepreședinte al zemstvei guberniale. Din această calitate, Paul Gore a cerut la tribună în 1912 introducerea limbii române în școli. În timpul primului război mondial a fost director general al Crucii Roșii pentru Basarabia. A fost cel dintâi locuitor din Chișinău care a arborat drapelul României la reședința sa. A fost autorul lucrărilor Plebiscitul în Basarabia, Populația Basarabiei pe naționalități după izvoarele oficiale rusești, Autoadministrația și Zemstva. De pe fronturile primului război mondial a scris amintirile Flămânzii, Fragment, Abisul, Rătăciri (Episod de război: Rușii la Grozești), Moș Vrânceanu, Subt impresia focului. În cadrul României Mari a desfășurat o vastă activitate, fiind președinte al Comisiei Monumentelor. A decedat la 8 decembrie 1927.
La 27 iulie 1921, în satul Mihăileni, pe atunci județul Bălți al României (în prezent raionul Râșcani, R. Moldova), s-a născut Eugen Coșeriu, filolog romanist cu renume mondial. Viitorul savant a urmat şcoala din satul natal, apoi Liceul „Ion Creangă” din Bălţi. Eugen Coșeriu și-a iubit foarte mult baștina. Mai târziu el va recunoaște: „Nu am plecat niciodată, ci numai m-am ridicat deasupra Mihăilenilor la o înălţime destul de mare ca să pot îmbrăţişa Universul”. Primul pas în acel Univers îl întreprinde în anul 1939, când se înscrie la Facultatea de Litere şi de Filozofie a Universităţii din Iaşi, unde a obţinut o bursă de studii în Italia. Are posibilitate să susţină consecutiv două doctorate – în litere la Roma (1944) şi în filozofie la Milano (1949).
Eugen Coșeriu nu s-a mai întors să activeze în patrie. Din 1951 profesează la Universitatea din Montevydeo (Uruguay), iar din 1961 şi până la sfârşitul vieţii sale a fost profesor la Universitatea din Tübingen (Germania). Aici s-a lărgit cu mult şcoala ştiinţifică a profesorului Eugen Coşeriu, cu discipoli din multe ţări, inclusiv din Japonia, America de Sud şi Africa.
Lingvistul Eugen Coșeriu a menținut legături strânse cu mediul științific românesc și cu baștina, revenind deseori atât în satul său natal, cât și la Bălți, Chișinău, București, Cluj.
În calitate de om de știință nu a ezitat să-și susțină cu fermitate convingerile, chiar atunci când acestea veneau în contradicție cu un regim sau altul. Referindu-se la practicile de „purificare lingvistică” la care recurgeau autoritățile de la Chișinău, promovând ideea existenței unei limbi moldovenești, în cadrul conferinței științifice „Unitatea limbii române – cu privire specială la Basarabia și Bucovina”, Eugen Coșeriu a reiterat opinia, pe care a susținut-o mereu: „A promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o fraudă științifică. Din punct de vedere istoric și practic este o absurditate, o utopie și din punct de vedere politic e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și, deci, un act de genocid etnico-cultural”. În genere, savantul Eugen Coșeriu se conducea după următorul principiu: „Există o etică particulară a ştiinţei şi a omului de ştiinţă: să spui întotdeauna adevărul, chiar dacă acest adevăr este periculos şi plin de riscuri. Să respecţi totdeauna părerile celorlalţi, în măsura în care sunt păreri sincere; să vezi până şi în fiecare greşeală, care este sâmburele de adevăr”.
Eugen Coşeriu, considerat o celebritate, un adevărat clasic al lingvisticii teoretice si aplicative, a publicat peste 50 de volume şi sute de articole în limbile italiană, spaniolă, franceză, germană, engleză şi a fost tradus în limbile japoneză (9 volume), chineză, arabă, greacă, finlandeză, rusă, georgiană, coreeană, cehă, bulgară, etc. Cunoştea circa 30 de limbi şi vorbea şi scria în 11 limbi.
Eugen Coşeriu a fost Doctor Honoris Cauza al aproape 50 de Universităţi ale lumii şi membru al Societăţii de Lingvistică din Paris, al Cercului Lingvistic din New York, membru de onoare al Societăţii Lingvistice din America, al Cercului Lingvistic de la Praga şi la foarte multe alte academii şi şcoli de lingvistică din întreaga lume, inclusiv din Japonia. A fost membru de onoare al Municipiului Chişinău şi Cavaler al Ordinului Republicii Moldova. În anul 1991 devine membru de onoare al Academiei Române.
Eugen Coșeriu s-a stins din viață la 7 septembrie 2002, la Tübingen, Germania. Plecarea dintre cei vii a genialului lingvist Eugen Coşeriu a însemnat o pierdere irecuperabilă pentru ştiinţa lingvistică din întreaga lume. Numele şi opera profesorului a înconjurat Terra, iar fiecare studiu al genialului savant este o carte de căpătâi pentru lingviştii şi filosofii de orişice orientare ştiinţifică. Cel mai mare poet al Basarabiei, regretatul Grigore Vieru l-a apreciat astfel pe celebrul său copământean: „Eugen Coşeriu este cel mai de seamă lingvist modern al lumii. Născut în Basarabia, a ţinut cu toată fiinţa sa la această chinuită palmă de pământ. Evident, marele savant a fost însoţit permanent şi de un mare noroc, venit şi el de Sus, de la Dumnezeu: norocul de a fi vieţuit în străinătate. Dacă locuia printre noi, nu rămânea de mult nici oscior în el – îl mâncau în primul rând confraţii. Românul poate să preţuiască cu adevărat numai valoarea refugiată în străinătăţi sau numai pe cea care s-a dus în mormânt. Ştiind asta, marele savant plecase la timp din Ţară. Dar îndureratul său gând a fost întotdeauna îngemănat cu destinul ei”.
La 27 iulie 1930, la Mihăileni, Bălți, s-a născut Valentin Mândâcanu, filolog, lingvist, traducător și publicist din Republica Moldova. După absolvirea Institutului Pedagogic din Chișinău, a fost profesor la Școala Pedagogică din Călărași, redactor-stilizator la revista Moldova, traducător la Agenția Telegrafică a Moldovei (ATEM), colaborator la Enciclopedia sovietică moldovenească, de unde a fost concediat pentru „românizarea” limbii. A debutat editorial cu volumul Exprimarea corectă (1967), urmat de Cuvântul potrivit la locul potrivit, Între acasă și acasă și Spărturi în gheața tăcerii. A luptat pentru limba română și revenirea la alfabetul latin. În 1988, a publicat în revista Nistru eseul-manifest Veșmântul ființei noastre, declanșând o adevărată mișcare socială pentru revenirea la grafia latină. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova (1990–1994), unul din cei 278 de semnatari ai Declarației de Independență a Republicii Moldova. A fost distins cu Medalia Meritul Civic (1996) și cu Ordinul Republicii (2010). S-a stins din viaţă la 29 octombrie 2012, la Chișinău.
La 27 iulie 1942, în Chișinău s-a născut Dorin Iormeanu (Dorin Iormeanu-Dimitriu), artist plastic, designer, arhitect și cercetător. A absolvit în 1964 Institutul de Arhitectură și Planificare Urbană din Chișinău, iar în 1971 Institutul de Artă „Nicolae Grigorescu” din București, Facultatea de Arte Decorative, secția Metale, șef de promoție, cu Magna cum laude. În 1980 și-a luat doctoratul la Paris, cu teza Principii funcționale și concepte estetice în arhitectură și proiecte urbane. În perioada 1962–1987 a participat la o serie de expoziții de artă în București, Varșovia, Milano, Lausanne, Köln, Bonn, Moscova, Orly și Paris. Expoziții personale de pictură, grafică, sculptură (în fier, oțel și bronz) și proiecte de arhitectură a vernisat în perioada 1967–1997 la: Craiova, Eforie-Nord, Mangalia, București, Beirut, Benin City, Londra, Paris, Cadiz, Abuja și Lagos. A executat lucrări monumentale (ceramică, metal, picturi murale, grupuri sculpturale etc.) în București, Mamaia, Sofia, Beirut, Tel-Aviv, Lagos. Lucrări artistice ale sale sunt în colecții particulare din Franța, Anglia, Liban, Spania, Grecia, Nigeria, SUA și Brazilia. În domeniul arhitecturii, a proiectat și realizat construcții și amenajări interioare în București, Tyr, Lagos, Benin City, Badgarz, Abuja, Cadiz etc., desfășurând și activități manageriale în firme de construcții, design, consultanță, cercetare sau arhitectură din Nigeria, SUA, Franța, Marea Britanie. A fost președinte al Camerei de Comerț și Industrie Româno–Nigeriene. Este autorul originalului proiect arhitectural Delta – Orașul viitorului, promovat și sprijinit de savantul Henri Coandă, după moartea căruia, Iormeanu a ales calea exilului și s-a stabilit în Franța, având dublă cetățenie. A decedat la 12 octombrie 2016, la Paris.
Evenimente istorice din ziua de 27 iulie:
1834: A fost deschis Universitatea Imperială Sfântul Vladimir din Kiev (în prezent, Universitatea Națională „Taras Șevcenko” din Kiev). Primii 62 de studenți și-au început studiile la Universitatea din Kiev.
1921: Cercetătorii de la Universitatea din Toronto conduși de biochimistul Frederick G. Banting demonstrează că insulina hormonală reglează nivelul de zahar din sânge. După îndelungi experimentări, Frederick G. Banting şi colaboratorul său Charles Best ajung să stabilească tratamentul diabetului zaharat, prin injectare de insulină, descoperire urmare căreia primesc Premiul Nobel pentru Medicină.
1956: România devine membru al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), fondată în 1945.
1990: Parlamentul României a hotărât ca 1 decembrie să devină sărbătoare națională.
1992: Președintele Republicii Moldova Mircea Snegur semnează la Moscova Convenția care a pus capăt războiului de la Nistru.
2002: „Tragedia de la Sknyliv”. În timpul unui miting aviatic pe aerodromul Sknyliv (Lviv), un avion Su-27 s-a prăbușit, ucigând 77 de oameni (inclusiv 28 de copii) și rănind peste 400 de persoane; aceasta este cea mai mare catastrofă din istoria mitingurilor aviatice.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com