La 30 septembrie/12 octombrie 1879, la Teatrul Național din București, a avut loc premiera spectacolului după piesa „Despot-Vodă” de Vasile Alecsandri. Apărută cu subtitlul Legendă istorică în versuri. 5 acturi și 2 tablouri, 1558–1561, piesa lui Vasile Alecsandri era plasată în Moldova din perioada de după Ștefan cel Mare. Din distribuție au făcut parte actorii Grigore Manolescu, Constantin Nottara și Matei Millo. Drama „Despot-Vodă” ne apare, așadar, ca o operă de maturitate artistică deplină, scrisă la vârsta unor experiențe estetice verificate. Poetul împlinea 60 de ani. După această vârstă avea să mai dea încă două drame de rezistență, cu sursa de inspirație în clasicitatea latină: „Fântâna Blanduziei” și „Ovidiu”. Despot-Vodă este a doua dramă istorică în versuri reținută de istoria literară română; prima fusese „Răzvan și Vidra”, de B.P. Hașdeu, scrisă și reprezentată cu 12 ani înainte, în 1867.
Drama lui Alecsandri vede luminile rampei în seara zilei de 30 septembrie 1879 când, în urma succesului înregistrat, autorul este ovaționat, ceea ce-i va lăsa o foarte puternică impresie. Alecsandri mărturisește că s-a simțit „atras de figura originală a acestui Domn, precum și de trecerea sa fulgeroasă prin istoria Moldovii. El mi-a reprezentat tipul acelor vântură-lume din secolul al XVI-lea, jumătate eroi, jumătate spadasini, care trăiau într-o epocă de mari avânturi și de principii nepotrivite cu filozofia civilizațiilor moderne. Pentru dânșii îndeplinirea poftelor era tot și toate mijloacele erau bune; iar legile, atârnate de vârful spadei lor, cântăreau cu atât mai puțin cu cât brațul era mai puternic”.
În ziua de 30 septembrie a anului 1882 a decedat Mihail Pascaly, actor român, regizor, director de teatru, profesor, traducător, autor dramatic și publicist. Mihail Pascaly 1836-1882) a fost un animator al vieții teatrale din România. Activitatea lui a fost legată de mișcarea pentru afirmarea și dezvoltarea artei și culturii naționale românești. Prin călătoriile sale în străinătate a ținut legătura cu realizările din arta scenică a timpului. A fost director al Teatrului Naţional până în 1877. A efectuat numeroase turnee prin România și Austro-Ungaria, în care a propagat mesajul artei autentice, dar a făcut eforturi și pentru a introduce teatrul românesc în circuitul culturii mondiale. Pascaly a luat atitudine publică, fiind un puternic critic împotriva nepăsării oficiale față de cultura artistică și față de comercializarea teatrului din perioada sa.
Pascaly a introdus în repertoriul scenei românești marea literatură dramatică universală, reprezentată de Shakespeare, Dumas, Vigny etc. O dată cu aceasta el a deschis și drumul melodramei. Susținând dramaturgia originală, a introdus în repertoriul său mai ales piesele istorice. Deși Pascaly a dovedit talent și pentru comedie („Revizorul”, după Gogol), stilul său de joc s-a adaptat în special dramei romantice. Pascaly însoțea forța de expresie în rostirea textului cu gestul generos; înflăcărarea sa scenică supradimensiona personajele interpretate. Sinceritatea pasionată, patetismul jocului său transmiteau spectatorului o adâncă emoție. A jucat în piese precum: „Idiotul”, „Hamlet”, „Ștrengarul de Paris”, „Sărmanul Jack” sau comediile lui Victorien Sardou, o parte din care el însuși le-a tradus.
La 30 septembrie 1908, la Odesa s-a născut violonistul ucrainean David Oistrach. A debutat pe scenă la vârsta de şase ani. A studiat la Conservatorul din oraşul natal din 1923 până în 1926. În 1964 David Oistrach a suferit un atac de cord, după care a continuat să lucreze. În 1974, după un concert la Amsterdam renumitul violonist s-a stins din viaţă. A fost înmormântat la Moscova.
La 30 septembrie 1928, în Sighetul Marmaţiei, România, s-a născut Elie Wiesel, scriitor și filosof american de origine română, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Elie (Eliezer) Wiesel (1928-2016) a scris în limbile franceză, engleză, idiș și ebraică, a fost eseist și filosof umanist, activist în domeniul drepturilor omului. A fost supraviețuitor al Holocaustului. În anul 1986 Elie Wiesel a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace. În anul 1996 a fost numit membru al Academiei Americane de Artă și Literatură, iar din anul 2001 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. A publicat 57 de cărți, cea mai celebră fiind „Noaptea”, o descriere autobiografică despre viața în lagărele de exterminare naziste
La 30 septembrie 1943 poetul Tudor Arghezi a publicat pamfletul „Baroane” , îndreptat împotriva ambasadorului Germaniei la Bucureşti, Manfred von Kilinger, şi drept urmare, a fost trimis în lagărul de la Târgu-Jiu, unde a stat închis până la 20 decembrie 1943. Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu, 1880-1967) ca scriitor român este apreciat în mod deosebit pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului.
Evenimente istorice din ziua de 30 septembrie:
1784: Cărturarul Școlii Ardelene, Gheorghe Șincai, este confirmat oficial în funcția de director al școlilor naționale din Transilvania. Prin activitatea sa, el a contribuit la organizarea și dezvoltarea unei vaste rețele școlare, educația devenind calea principală de emancipare a românilor ardeleni. Un detaliu tulburător al devotamentului său este efortul fizic colosal pe care l-a depus: Șincai a parcurs mii de kilometri pe jos între satele transilvănene, redactând manuale și fondând personal peste 300 de școli primare, reușind astfel să construiască fundația unui sistem de educație național într-o provincie în care populația românească era oficial doar „tolerată”.
1813: La puțin timp după anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus, un ucaz al Sfântului Sinod creează noua eparhie, primul ei mitropolit fiind Gavriil Bănulescu-Bodoni. Momentul este fundamental pentru evoluția instituțiilor bisericești și culturale din provincie. Dincolo de manevra administrativă a imperiului, viziunea lui Bănulescu-Bodoni a produs un efect secundar crucial: înființând rapid o tipografie la Chișinău, el a asigurat continuitatea publicării cărților religioase în limba română, transformând tiparnița într-un instrument neintenționat, dar vital, de conservare a identității lingvistice sub administrația țaristă.
1938: Germania, Italia, Regatul Unit și Franța încheie pactul prin care Germaniei naziste i se permite anexarea regiunii sudete. Cehoslovacia nu a fost invitată la negocierile decisive, episodul devenind chintesența politicii eșuate de „appeasement” care a precipitat Al Doilea Război Mondial. Ironia sumbră a acestui tratat, prezentat de Neville Chamberlain drept o garanție pentru „pacea timpului nostru”, este că teritoriul predat conținea uzinele de armament Škoda; tancurile și artileria confiscate de aici fără să se fi tras un singur foc aveau să alcătuiască, un an și jumătate mai târziu, coloana vertebrală a forțelor blindate germane care au invadat Franța.
1946: Începe pronunțarea hotărârii Tribunalului Militar Internațional în procesul principal al liderilor naziști, procedură care se finalizează la 1 octombrie. Nürnbergul devine un reper fundamental în consacrarea conceptelor de crime împotriva umanității. Pe lângă jurisprudența istorică pe care a fondat-o, procesul a marcat un avans tehnologic crucial: a fost prima ocazie din istorie în care s-a utilizat un sistem complex de traducere simultană (furnizat de IBM) ce a permis audierea dezbaterilor în patru limbi, în timp real, punând efectiv bazele profesiei moderne de interpret de conferință.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com