La 5 august 1746 domnitorul Constantin Mavrocordat a abolit șerbia în Muntenia, desființând rumânia. S-a născut la 27 februarie 1711, la Constantinopol și a fost fiul lui Nicolae Mavrocordat, fiind crescut în țară. Constantin Mavrocordat a fost un om învățat ca și tatăl său și era pătruns de ideile filozofice și reformatoare ale veacului al XVIII-lea. Domnia a obținut-o fiind ales de boieri. După două domnii scurte în Țara Românească, a fost mutat în Moldova și unde, pentru a-și recâștiga tronul pierdut, contrar firii sale, a trebuit să mărească dările ca să-i poată cumpăra pe turci. Reîntors în Țara Românească în 1735, a început să facă reforme, influențat fiind și de reformele austriece din Oltenia. Îi eliberează pe țărani dându-le dreptul să se mute de pe o moșie pe alta, răscumpărându-și libertatea cu 10 bani, plătiți boierului respectiv. În județe a numit ispravnici cu un rol judecătoresc și administrativ foarte întins. În urma războiului ruso – turco – austriac (1736 – 1739), înlăturând diversele combinații ale puterilor, obține reunirea Olteniei la Țara Românească, prin Tratatul de la Belgrad din 1739. Toate aceste reforme le aplică și în Moldova, atunci când este numit domn. În timpul domniilor avute, a căutat să îmbunătățească starea supușilor. A fost domnul care a suprimat iobăgia în țările române: mai întâi rumânia în Țara Românească (1746), apoi vecinia în Moldova (1749).
S-a îngrijit și de cele câteva școli existente, de cultura preoților, cărora le cerea să știe carte românească. A pus să se tipărească și cărți bisericești în românește. În 1769, în timpul ultimei domnii (în Moldova), pe când Rusia se afla în război cu Poarta Otomană, Constantin Mavrocordat cade prizonier și este ucis de un soldat rus. Totuși a fost înmormântat cu onorurile cuvenite unui domn.
La 5 august 1889 a avut loc prima apariție în public a lui George Enescu. George Enescu a manifestat de timpuriu o înclinație extraordinară pentru muzică, începând să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, iar la vârsta de 5 ani a compus o primă lucrare, Țara Românească, operă pentru vioară și pian. Primele îndrumări muzicale le-a primit de la un vestit lăutar, Niculae Chioru, apoi de la renumitul compozitor Eduard Caudella, care i-a îndrumat primii pași în muzică, marcându-i hotărâtor destinul. La vârsta de doar opt ani, micul compozitor a cântat la vioară, într-un concert de binefacere.
Sfântul Ioan Iacob cel Nou (Hozevitul) este unul dintre cei mai recenți sfinți din Biserica Ortodoxă Română, cu metania din Mănăstirea Neamț, care s-a nevoit 24 de ani în Ţara Sfântă, atât pe valea Iordanului, cât și în pustiul Hozeva, constituindu-se într-un model veritabil de viețuire în Hristos în era contemporană. Biserica l-a rânduit ca pildă vie de credință și de viețuire creștinească, înscriindu-l în calendarul ortodox la data de 5 august.
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul s-a născut pe 23 iulie 1913, în comuna Crainiceni din județul Botoșani și a primit la botez numele Ilie. A rămas orfan de mic de amândoi părinții si a fost crescut de bunica. A urmat primii ani de școala în satul natal, apoi gimnaziul la Lipcani (Hotin) și liceul la Cozmeni-Cernăuți. A fost primit cu multa dragoste în viața monahală de starețul Nicodim Munteanu, viitorul mitropolit al Moldovei și apoi al doilea patriarh al României. După satisfacerea stagiului militar, a devenit bibliotecarul Mânăstirii Neamț, iar apoi a predat literatura română la seminarul de aici.
Cu aprobarea mitropolitului Nicodim, în noiembrie 1936 tânărul monah s-a îndreptat, împreună cu alți doi călugări, spre Țara Sfântă. După doi ani petrecuți în pustiu, ajunge la Mânăstirea „Sfântul Sava”, unde se nevoiește timp de opt ani. În anul 1947 este hirotonit preot în Biserica Sfântului Mormânt și este numit egumen la Schitul românesc cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul, din Valea Iordanului, pe care îl va conduce până în anul 1952. În noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, împreună cu ucenicul său Ioanichie, a intrat în obstea Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Hozevei. În vara următoare se retrage într-o peșteră, numita Chilia Sfânta Ana, care ținea de Mănăstirea „Sf. Gheorghe Hozevitul“. Aici și-a petrecut ultimii ani, ducând o viață foarte aspră. Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a trecut la cele veșnice pe 5 august 1960, la vârsta de 47 de ani. A fost înmormântat de Amfilohie, egumenul Mânăstirii Sfântul Gheorghe, în peștera care-l găzduise în ultimii ani de viață. Timp de 20 de ani trupul Cuviosului Ioan Iacob Hozevitul a rămas în peștera Sfânta Ana. La începutul lunii august 1980, potrivit unei tradiții locale, conducerea mânăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul a deschis peștera mormintelor, urmând ca osemintele Cuviosului să fie duse în gropnița de obște.
La 5 august 1922, în localitatea Siliștea-Gumești, județul Teleorman, s-a născut unul dintre cei mai mari scriitori români din secolul al XX-lea, Marin Preda. Fiu de țăran, Marin Preda a învățat cu intermitenţe în mai multe școli, ca în anul 1940, la vârsta de 18 ani, să se transfere la Şcoala Normală din Bucureşti, unde a studiat literatura română sub îndrumarea lui Vladimir Streinu. În anul 1941, prin intermediul lui Geo Dumitrescu, face cunoştinţă cu membrii grupării poetice „Albatros”, printre care se aflau Al. Cerna-Rădulescu, Sergiu Filerot, Virgil Untaru (Virgil Ierunca) și Marin Sârbulescu. După anul al IV-lea al Şcolii Normale lucrează pe un şantier din localitatea Fierbinţi. În anul 1942 Marin Preda devine corector la ziarul „Timpul”, perioadă în care va lucra şi la Institutul de Statistică. Tot atunci debutează cu schiţa „Pârlitu” în ziarul „Timpul”. În aceeaşi publicaţie îi vor apărea povestirile „Calul”, „La câmp” şi „Salcâmul”, precum şi schiţele „Strigoaica” şi „Noaptea”.
În perioada 1945-1947 Marin Preda activează în calitate de corector la „Timpul” şi la „România liberă” şi este angajat la Societatea Scriitorilor Români.
În anul 1948 Marin Preda devine, pentru scurtă vreme, secretar de presă la Ministerul Informaţiilor, unde primeşte spre lectură manuscrisul romanului „Desculţ” de Zaharia Stancu. Îl apreciază negativ, pe motiv de lipsă de autenticitate. În anul următor Marin Preda este primit în rândurile Uniunii Scriitorilor, iar în 1952 primeşte Premiul de Stat pentru volumul „Desfăşurarea”.
În anul 1955 îi apare romanul „Moromeţii”, care este publicat pentru prima dată în „Viaţa românească”. La 20 martie 1957 Marin Preda este distins cu Premiul de Stat pentru Literatură, clasa I, pentru romanul „Moromeţii”. În anul 1965 este ales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. În anul 1967 publică volumul al doilea al romanului „Moromeţii”, iar în 1968 iese de sub tipar romanul „Intrusul” şi i se acordă Premiul Uniunii Scriitorilor pentru acesta.
În anii 70 ai secolului trecut, poetul Adrian Păunescu îl convinge pe Marin Preda să susţină o rubrică permanentă în revista „Luceafărul”, în care publică fulminantul eseu „Obsedantul deceniu”. După mărturisirile lui Păunescu, Marin Preda dezavuează vestitele „Teze din iulie” ale PCR, declarând solemn în faţa lui Nicolae Ceauşescu: „Dacă introduceţi realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid!”.
La 1 martie 1974 Marin Preda este ales membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România, iar în 1975 îi apare prima ediţie a romanului „Delirul” – pentru care primeşte numeroase critici, mai ales din cauza încercării de reabilitare a mareşalului Ion Antonescu. În anul 1980 apare ultima scriere antumă a lui Marin Preda, trilogia „Cel mai iubit dintre pământeni”, care va cunoaşte un uriaş succes de critică şi de public. Volumul va fi considerat o critică violentă a comunismului, în consecinţă după câteva săptămâni pe piață, romanul a fost retras din toate bibliotecile şi librăriile publice şi universitare.
Marin Preda va pleca la Domnul la 16 mai 1980, la vila de creație a scriitorilor de la Palatul Mogoșoaia, în urma unei asfixii mecanice, la doar 57 de ani. Familia sa este convinsă că moartea fulgerătoare a scriitorului are o legătură cu opera „Cel mai iubit dintre pământeni”.
Marin Preda a fost înmormântat pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu. La 3 iulie 1990 este ales membru titular post-mortem al Academiei Române.
După două decenii de la moartea lui Marin Preda, academicianul Eugen Simion va recunoaște: „Am avut impresia că el (Marin Preda) își asumă, în vremuri grele, nu sarcina lumii – cum zic filosofii existențialiști –, ci sarcina umanului și, totodată, sarcina literaturii române”.
La 1958 a avut loc retragerea trupelor sovietice din România. La 17 aprilie 1958 URSS a anunțat, în mod oficial, guvernul de la București despre intenția de a retrage trupele sovietice de pe teritoriul României. În 24 mai, la Moscova, a fost semnat între România și URSS un acord de repatriere a militarilor sovietici staționați pe teritoriul național. Acordul prevedea un calendar al eșalonării retragerii efectivelor în perioada iunie–august 1958, cât și așa-zise manifestări ale solidarității și prieteniei româno-sovietice. Comitetul consultativ al statelor semnatare ale Tratatului de la Varșovia a aprobat această măsură. Deși tratatul prevedea retragerea în 80 de zile a tuturor forțelor aliate din România, URSS și-a rezervat dreptul de „a păstra pe teritoriul României forțele armate care i-ar fi necesare pentru menținerea lucrărilor de comunicații cu zona sovietică de ocupație din Austria”. Practic, prin acest amendament era legalizată staționarea în continuare a trupelor sovietice de ocupație în 14 garnizoane din România. Liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, a ținut unul dintre cele mai lingușitoare discursuri la adresa Uniunii Sovietice, cu ocazia recepției date cu prilejul plecării ultimului eșalon al trupelor sovietice din România.
Evenimente istorice din ziua de 5 august:
371 î. Hr.: În bătălia de la Leuctra (Beoția), trupele tebane i-au înfrânt pe spartani, după care Sparta și-a pierdut hegemonia în Grecia. Regele spartan Cleombrot a căzut în luptă.
1772: Austria, Prusia și Rusia au semnat tratatul prin care au început prima Împărțire a Poloniei. Se punea capăt puternicei Uniuni polono-lituaniene.
1796: În bătălia de la Castiglione, generalul Napoleon Bonaparte a înfrânt armata austriacă de sub conducerea Feldmarschall-ului Dagobert Sigmund von Wurmser. Aceasta a fost una dintre cele patru victorii celebre câștigate de Bonaparte în timpul Războiului Primei Coaliții, considerate a fi parte a Războaielor Revoluției Franceze. Celelalte trei bătălii avuseseră loc la Bassano, Arcole și Rivoli. Toate cele patru bătălii demonstrau măiestria de netăgăduit în arta războiului a tânărului general Bonaparte.
1844: S-a născut Ilia Repin, pictor rus itinerant de origine ucraineană, născut în Ciuhuiv, regiunea Harkiv. Autorul tabloului „Cazacii zaporojeni scriu o scrisoare sultanului turc” și al ilustrațiilor la operele lui Taras Șevcenko.
1858: Omul de afaceri american Cyrus West Field și colegii săi au terminat instalarea primului cablu telegrafic transatlantic. Cablul transatlantic lega informațional Europa de America de Nord și accelera comunicațiile între cele două maluri ale oceanului Atlantic. Dacă, înainte de instalarea cablului, un mesaj trimis peste Atlantic cu vaporul ar fi ajuns în cel puțin zece zile, acum comunicațiile puteau fi transmise aproape instantaneu.
1930: S-a născut Neil Armstrong, astronaut american, primul om care a păşit pe Lună. Neil Armstrong (1930-2012) a fost un astronaut american, pilot de încercare și pilot naval, cunoscut ca fiind primul om care a pășit pe Lună – 20 iulie 1969. În aceasta misiune el a executat prima andocare a două nave spațiale, împreună cu pilotul David Scott. Cea de a doua și ultima misiune spațială a lui Armstrong a fost cea de comandant al misiunii de aselenizare Apollo 11 din iulie 1992. În acest faimos „pas uriaș pentru omenire“, Armstrong și Buzz Aldrin au coborât pe suprafața Lunii și au efectuat o misiune de explorare de două ore și jumătate direct pe suprafața acesteia, în costume lunare, timp în care cel de-al treilea membru al echipajului lor, Michael Collins, se afla în capsulă pe orbită în jurul Lunii. După 21 de ore și jumătate pe suprafața lunară, modulul Eagle a decolat și s-a înscris pe orbita lunară unde s-a cuplat cu modulul de comandă și serviciu pilotat de Collins.
1937: Ziua simbolică a începutului „Marii Terori” la Sandormoh (o oază naturală de lângă Medvejegorsk, în Karelia) — distrugerea în masă, planificată de NKVD-ul URSS, a „foștilor culaci, criminali și a altor elemente antisovietice”. În întreaga țară s-a ordonat arestarea a 259 450 de persoane, dintre care 72 950 urmând să fie executate prin împușcare. Pentru Ucraina, aceste cifre au fost, respectiv, de 28 100 și 6 800. În această zi, la Sandormoh a murit Les Kurbas – remarcabil om de teatru și regizor ucrainean.
1940: Al Doilea Război Mondial: Uniunea Sovietică își anexează oficial Letonia, fără nici o altă bază decât o anexă secretă la înțelegerea Ribbentrov-Molotov, încheiată la Moscova, și care își permitea să redeseneze harta Europei altfel decât în baza vreunui principiu acceptat internațional.
1941: Al Doilea Război Mondial: Bătălia de la Smolensk se încheie cu capturarea a aproximativ 300.000 de prizonieri ai Armatei Roșii de către germani.
1941: Al Doilea Război Mondial: începutul apărării Odesei.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com