La 6 iunie 1716 domnul muntean Ştefan Cantacuzino fost ucis la Constantinopol, împreună cu tatăl său, stolnicul Constantin. Bunicul său era postelnicul Constantin Cantacuzino. Ștefan era fiul stolnicului Constantin Cantacuzino, un mare umanist educat în Italia. Prin tată, era nepot de frate al domnului Țării Românești, Șerban Cantacuzino, al ctitorului Mihai Cantacuzino și al Stancăi Cantacuzino, soția lui Constantin Brâncoveanu. Corpurile le-au fost aruncate în mare, iar capetele au fost umplute cu bumbac și trimise la Adrianopol, unde au fost prezentate vizirului Gin-Ali. Ștefan Cantacuzino a fost domnul Țării Românești din aprilie 1714 până la 21 ianuarie 1716, fiind ultimul conducător pământean al țării înainte de instituirea domniilor fanariote. În timpul domniei lui a început războiul între turci și creștinii europeni conduși de principele Eugeniu de Savoia. Ștefan a luat partea nemților habsburgici, comunicându-i lui Steinville știri despre stadiul pregătirilor de război ale Porții. Ștefan a fost mazilit și ridicat din București de un capugiu, trimis de Poartă. Ambasadorul englez la Constantinopol scria deja la 9 ianuarie către secretarul de stat că mazilirea are ca motiv gelozia marelui vizir, iar Ștefan era înlocuit cu Mavrocordat pentru că Poarta avea mai multă încredere în acesta din urmă, iar familia sa din Constantinopol era chezășie.
În ziua de 6 iunie a anului 1883 a încetat din viaţă compozitorul şi dirijorul român Ciprian Porumbescu. A fost unul dintre cei mai faimoși compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt „Balada pentru vioara si orchestra” op. 29, opereta „Crai Nou”, pusă în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Braşov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883). Ciprian Porumbescu a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, a cărui muzică este astăzi în Albania imnul național. De asemenea, a scris și melodia fostului imn al României – „Trei culori”. Ciprian Porumbescu s-a stins din viață în casa de la Stupca, sat numit azi Ciprian Porumbescu în onoarea marelui compozitor, sub ochii tatălui său și ai surorii sale, Mărioara la 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoza. La Cernăuţi, unde şi-a făcut studiile, este o placă comemorativă „Ciprian Porumbescu”, numele lui îl poartă şi o stradă din suburbia Horecea.
La 6 iunie 1931, la Cernăuți a încetat să bată inima folcloristului și muzicologului român, Alexandru Voevidca. Alexandru Voevidca s-a născut la 27 mai 1862, în satul Vaslăuți (în prezent – Vaslovivți) din apropierea orașului Cernăuți. A urmat Școala Normală de învățători din Cernăuți (1877-1881), apoi a studiat muzica cu profesorul Anton Kuzela și la Societatea Filarmonică din Cernăuți. A lucrat ca învățător la Suceava, Sinăuții de Jos (de prin părţile Hlibocii), Boian, Cozmeni (Chiţmani), apoi ca profesor de muzică (1919-1921), traducător de limbi străine (1919-1921), dirijor de cor și orchestră, inspector de muzică în Cernăuți (1923-1927).
Alexandru Voevidca a cules și a publicat folclor din Bucovina și Moldova. Cercetătorul și istoricul literar, Liviu Rusu, l-a apreciat de Alexandru Voevidca drept „primul cercetător obiectiv al cântecului popular din Bucovina”. Cercetătoarea contemporană, Lucia Olaru Nenati, afirmă că Alexandru Voevidca „a fost un profesor de muzică dotat cu auz absolut, școlit înalt la Cernăuți, remarcat de autoritatea vieneză și însărcinat cu prelevarea de folclor din Bucovina pentru arhiva imperială și autor al unei colecții folclorice unice, culese cu text și partituri, considerată de cunoscători a fi o inestimabilă piesă de tezaur național”. Într-un articol ea îl citează pe Alexandru Voevidca: „Ca unul care din fragedă tinereţe m-am ocupat cu muzica, era firesc să-mi îndrept atenţiunea şi asupra cântecului nostru popular. Astfel, găsind de cuviinţă să întreprind şi studiul acestei importante specii muzicale, m-am hotărât să adun ariile populare din provincia noastră. În acest scop am călătorit din comună în comună: din 1907 până în 1916 şi am colectat totalul melodiilor româneşti cântate în Bucovina. Colecţiunea cuprinde 2.300 piese naţionale de diferit caracter: doine, hori, danţuri, bocete etc. Toate piesele sunt originale şi scrise după auz, întocmai cum au fost cântate. Cele mai multe au fost executate cu vocea: iar cam vreo 200 de bucăţi au fost reproduse cu instrumentele uzitate în popor: vioară, fluier, trişcă etc. Nici o bucată nu e armonizată pentru cor sau orchestră populară. Nu m-am gândit la lucrul acesta, cu toate că n-ar fi nici o greutate. Cu întreprinderea mea, în scopul colectării cântecelor populare, am fost condus de principiul că melodiile de prezent cântate să le fixez pe vecie în originalitatea lor”. Aceste cuvinte au fost scrise de Alexandru Voevidca, pe când era diriginte şcolar la Boian.
Alexandru Voevidca a colaborat cu articole la revistele „Izvorașul”, „Voința Școalei”. Este autorul lucrărilor didactice „Manual metodic pentru predarea cântului în școalele primare. Partea I” și „Predarea cântecului după auz” (1923). Alexandru Voevidca a compus muzică de teatru și corală, lăsând drept moștenire pentru posteritate „Cântece populare românești” în zece volume.
La 6 iunie 1933, Colicăuți, județul Hotin, s-a născut Ion Bolduma, poet moldovean. Și-a făcut studiile la Universitatea din Chișinău, însă nu a absolvit-o. A fost redactor la Moldova socialistă. A debutat editorial cu volumul Patima izvorului (1961). Chiar de la debut poezia sa a fost marcată de spiritul folcloric, pe care își va axa pe viitor întreaga creație. Este autorul unor secvențe baladești, pasteluri și miniaturi de o patriarhalitate autentică. Din opera sa: Patima izvorului, Zbor de toamnă, Cântarea ființării mele, Toboșarii, Casa părintească, Amurguri verzi, Pădureanca, Izvorul, De vorbă cu inima etc. S-a stins din viață la19 aprilie 1993, la Chișinău.
La 6 iunie 1934, Bursuc, raionul Camenca, s-a născut Gheorghe Malarciuc, prozator, dramaturg, scenarist, publicist și politician. A absolvit în 1956 Universitatea de Stat din Chișinău, după absolvire lucrând ca secretar responsabil și redactor-șef la revista Scînteia leninistă, redactor la Comitetul de Radio și Televiziune din RSSM, redactor-șef adjunct al secției scenarii la Studioul Moldova-film, corespondent al săptămânalului Literaturnaia gazeta. În 1963 Teatrul Național i-a prezentat comedia Nu mai vreau să-mi faceți bine și, peste un an, Eroica. A mai scris piesele Zile de foc, de apă și de pământ, Marsilieza, Dragă consăteanule!, Cel mai iubit, montate la Chișinău și la Bălți; scenarii de filme: Ultima noapte în rai, Serghei Lazo, Viscolul roșu; libretul operei Serghei Lazo; cărți pentru copii: Din moși strămoși, Copilul și luna, Legende despre Lazo; volumul publicistic Scrisori din casa părintească. A fost un apărător vehement al naturii și un inițiator al mișcării ecologiste din Republica Moldova, devenind pionierul și însuflețitorul cercului de entuziaști care militau pentru purificarea mediului înconjurător. S-a stins din viață la 30 octombrie 1992, la Chișinău.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com