Serghii Denysenko din Bucovina a fost eliberat din captivitatea rusă. S-a întâmplat aceasta în rezultatul schimbului de prizonieri de război din 4 iulie, a comunicat pe Facebook Ruslan Zaparaniuk, șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți. Serghii Denysenko este un locuitor al raionului Vijnița. Militarul a fost capturat în sectorul Harkiv, în septembrie 2022.
Vom menționa că la 4 iulie 2025, prizonierii s-au întors în Ucraina, schimbul fiind convenit în timpul celei de-a doua runde de negocieri de la Istanbul, la 2 iunie, a raportat Centrul de coordonare pentru tratamentul prizonierilor de război pe pagina sa de Facebook. Prizonierii eliberați sunt grav bolnavi și grav răniți. Printre aceștia se numără soldați ai Forțelor Armate ale Ucrainei, ai Forțelor de asalt aerian, ai Forțelor terestre, ai Forțelor de sisteme fără pilot, ai Marinei, ai Forțelor speciale, precum și ai Serviciului de pază a frontierei de stat, ai Serviciului de transport special de stat și ai Gărzii Naționale a Ucrainei.
Printre prizonierii eliberați se numără apărători ai orașului Mariupol care se aflau în captivitate de mai bine de trei ani. Cel mai tânăr soldat are 20 de ani, iar cel mai în vârstă prizonier are 59 de ani. În afară de soldați și sergenți, au fost eliberați și ofițeri, comunică Suspilne.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
