Comunitatea Teritorială Tărășeni a fost cutremurată de o veste îngrozitoare… După o lungă așteptare, speranță și durere, s-a confirmat decesul compatriotului nostru, locuitor al satului Tureatca — Myhailo Guștiuk, născut la 28 iunie 1974, care a fost considerat dispărut în misiune o perioadă îndelungată.
Myhailo Guștiuk și-a îndeplinit serviciul militar în funcția de șofer al secției auto a plutonului de asigurare materială din cadrul unității militare A4818. A fost încorporat în rândurile Forțelor Armate ale Ucrainei la 11 iulie 2024 de către Centrul Teritorial Raional de Recrutare și Sprijin Social Cernăuți.Începând cu 9 septembrie 2024, a fost considerat dispărut în timpul îndeplinirii unei misiuni de luptă în apropierea localității Olgovka, raionul Korenevo, regiunea Kursk (Federația Rusă).
Încă o viață a fost curmată de acest război crud… Încă o familie ucraineană și-a pierdut omul cel mai drag. Lunile lungi de incertitudine, speranțe și rugăciuni au fost înlocuite de durerea de nespus a pierderii.
CT Tărășeni exprimă sincere condoleanțe rudelor, apropiaților, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut pe Myhailo. Fie ca Bunul Dumnezeu să vă dea putere să treceți peste această pierdere ireparabilă.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
