Interviu cu Vitalie LOGHIN, profesor la Școala de Arte „Iosif Cogut” din Ciudei, strănepotul vestitului istoric literar din Bucovina, Constantin Loghin
–Stimate Vitalie Loghin, zilele acestea s-au împlinit 135 de ani de la nașterea străbunicului Dumneavoastră, Constantin Loghin, autorul studiului de referință „Istoria literaturii române din Bucovina 1775–1918”. Cu această ocazie ați scris un articol pe care l-ați publicat în presa din Suceava. În el ați accentuat că meritul lui Constantin Loghin constă în aceea că el a salvat memoria literară a Bucovinei.
–Într-adevăr, Constantin Loghin a fost una dintre cele mai mari personalități bucovinene din perioada interbelică. El s-a născut la Budineț, într-o familie cu 19 copii. Tatăl meu, Leon, în etate de 92 de ani, este rudă apropiată cu istoricul literar Constantin Loghin. Când în ținutul nostru a fost instaurată puterea sovietică, familia lui Constantin Loghin s-a refugiat în România. A continuat să predea la București, Timișoara și Gherla, adaptându-se unor condiții dificile și continuând să slujească educația. S-a pensionat în anul 1957, după o carieră desfășurată timp de aproape patru decenii în slujba școlii și culturii românești. La 23 februarie 1961, Constantin Loghin s-a stins din viață la Gura Humorului, lăsând în urmă o operă valoroasă pentru istoria culturală a Bucovinei. Importanța lui Constantin Loghin nu se rezumă la cele peste 20 de volume publicate. Prin cercetările sale, el a documentat activitatea scriitorilor, profesorilor și instituțiilor care au contribuit la dezvoltarea culturii românești în Bucovina. Opera sa rămâne o sursă importantă pentru înțelegerea trecutului cultural al regiunii și a rolului pe care l-au avut educația și literatura în formarea identității românești.
Avem rude la Gura Humorului cu care întreținem strânse relații. Scriitorul și pictorul, Constantin Severin, este căsătorit cu nepoata lui Constantin Loghin, Corina. El mi-a dăruit cartea lui Constantin Loghin „Istoria literaturii române din Bucovina”, editată în perioada interbelică, precum și o carte despre Cernăuți.
Am considerat că este o datorie a mea de a scrie despre Constantin Loghin. Numele lui nu trebuie uitat, trebuie să-i păstrăm vie memoria.
–Acesta este îndemnul pe care îl conține articolul Dumneavoastră?
–Da. Am abordat chiar chestiunea: oare o stradă din Budineț nu merită să poarte numele lui Constantin Loghin? La Gura Humorului – de asemenea. Constantin Loghin merită aceasta, așa precum a meritat-o Grigore Bostan. A venit momentul ca numele lui Constantin Loghin să fie omagiat la nivelul comunităților de care a fost legat. Cred că a sosit timpul să se găsească o formă concretă de omagiere a lui Constantin Loghin. Mi se pare că una dintre cele mai potrivite forme de recunoaștere pentru un istoric literar și profesor care și-a dedicat viața cărților și educației ar fi ca măcar o stradă importantă să-i poarte numele. Ar fi un gest de vizibilitate publică, prin care memoria sa ar ieși din cercul restrâns al specialiștilor și ar intra în viața cotidiană a comunității.
–În această privință există o coincidență semnificativă. Doi autori ai istoriei literaturii române din Bucovina sunt născuți la Budineț – Constantin Loghin și Grigore Bostan.
–Sunt și alte personalități notorii născute la Budineț. De aceea simt o responsabilitate personală ca de ele să știe și generațiile viitoare.
–Este momentul să vorbim și despre cărțile Dumneavoastră.
–Sunt profesor la Școala de Arte „Iosif Cogut” din Ciudei, având un stagiu de muncă de 25 de ani. Am absolvit Colegiul de Arte „Isidor Vorobchievici” din Cernăuți. Îi învăț pe elevi să cânte la pian. Printre discipolii mei sunt și absolvenți ai colegiilor muzicale și chiar ai conservatorului. În prezent fiecărui elev al meu îi alcătuiesc portretul muzical. Pictorul creează un portret, folosind vopsele sau creionul, eu redau caracterul copilului cu ajutorul sunetelor muzicale. Compun studii pentru pian pentru elevi, diferite piese. La fiecare lecție folosesc material compus de mine. Pentru ca aceste materiale didactice să fie folosite și de alți profesori de muzică, am început să le adun în cărți. Prima carte cu note muzicale a fost scoasă de sub tipar la Editura „Școala muzicală” din Kiev. În anii următori am editat la Kiev și la Ternopil alte cărți. Apoi am început să editez de sine stătător, folosindu-mă de posibilitățile calculatorului și a Internetului. În total, am 15 cărți.
Am compus circa 600 de piese muzicale – pentru pian, pentru colective vocale, am lucrări pentru vioară, fagot. Mi-a comandat o piesă muzicală un prieten de-al meu din Canada. Am făcut cunoștință cu el prin Internet. Cărțile mele au ajuns în SUA, Canada, în Europa. Le solicită profesori de muzică ucraineni, care au plecat în Occident, nemaivorbind de cei din Ucraina. Creația mea are succes în școlile de muzică.
–Vă dorim succese remarcabile în continuare, atât în domeniul muzicii, cât și în domeniul de păstrare a valorilor noastre culturale.
–Eu visez ca în localitățile noastre să fie înveșnicite, într-un fel sau altul, numele înaintașilor, celor care ne-au proslăvit meleagul.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com