Anxietatea de separare este o tulburare emoțională frecventă, care afectează nu doar copiii, ci și adulții. Deși este adesea asociată cu perioada copilăriei, mulți adulți experimentează sentimente intense de disconfort atunci când sunt separați de persoanele față de care au un atașament profund. Înțelegerea acestei condiții, a simptomelor ei și a soluțiilor practice poate oferi o cale clară spre echilibru și liniște sufletească.
Ce este anxietatea de separare? Anxietatea de separare se referă la teama sau neliniștea excesivă legată de separarea de o persoană apropiată sau de un loc familiar. Aceasta poate apărea în primii ani de viață, dar în unele cazuri persistă sau reapare la vârsta adultă. Ea este recunoscută în manualele de diagnostic psihiatric ca o tulburare de anxietate distinctă. La copii, este o parte normală a dezvoltării emoționale, în special între 8 luni și 3 ani. Totuși, când frica devine disproporționată și interferează cu viața de zi cu zi, este considerată patologică.
Cauzele anxietății de separare pot fi multiple și variază de la persoană la persoană: factori genetici; evenimente traumatice – pierderea unei persoane dragi, divorțul părinților sau mutarea într-un alt mediu; supraprotecția parentală – copiii crescuți în medii hiperprotectoare pot dezvolta dificultăți de adaptare la separare; stres sau schimbări majore în viața adultului – divorț, schimbarea locului de muncă, nașterea unui copil.
Simptome la copii. La copii, anxietatea de separare poate include: * Teama constantă că părintele va păți ceva rău. * Refuzul de a merge la grădiniță sau școală. * Plâns excesiv sau crize de furie la separare. * Coșmaruri legate de abandon. * Dureri de cap sau de burtă fără cauze medicale clare. * Dorința obsesivă de a dormi cu părinții sau de a fi mereu în apropierea lor.
Simptome la adulți. La adulți, simptomele pot fi mai greu de observat, dar includ: * Neliniște intensă atunci când partenerul sau copilul este plecat. * Frica irațională de a pierde pe cineva drag. * Dificultăți în a sta singur acasă. * Nevoia excesivă de reasigurare. * Evitarea activităților care implică separarea de persoana iubită. * Atacuri de panică în lipsa unei persoane apropiate.
Impactul asupra vieții de zi cu zi. Anxietatea de separare poate afecta sever calitatea vieții. Copiii pot avea dificultăți școlare, lipsă de concentrare și probleme în a-și face prieteni. Adulții pot evita locuri de muncă, relații sau oportunități care presupun distanțarea de cei dragi. În cazuri extreme, această tulburare poate duce la depresie sau izolare socială.
Diferențierea între anxietatea normală și cea patologică. Este normal să simți disconfort la separare. Diferența o face intensitatea și durata emoției, precum și impactul asupra funcționării zilnice. Dacă temerile devin cronice, intense și imposibil de gestionat fără sprijin extern, este momentul pentru intervenție specializată.
Soluții și strategii. 1. Terapia cognitiv-comportamentală. Aceasta este una dintre cele mai eficiente metode de tratament, care ajută la identificarea gândurilor distorsionate și la înlocuirea lor cu altele mai realiste.
- Psihoterapia de susținere. Pentru copii și adulți, psihoterapia poate oferi un spațiu sigur de exprimare a emoțiilor și explorarea cauzelor profunde ale anxietății. Atașamentele din copilărie pot fi discutate și reconfigurate într-un cadru terapeutic.
- Antrenarea părinților și educația emoțională. Pentru copii, este esențial ca părinții să fie implicați activ în procesul de vindecare. Ei pot învăța cum să gestioneze reacțiile copilului fără a-l forța sau pedepsi, dar și fără a-i susține frica prin supraprotecție.
- Tehnici de relaxare. Exercițiile de respirație, meditația, yoga sau jurnalul emoțional pot ajuta atât copiii, cât și adulții să se centreze și să reducă nivelul de stres. Practicarea regulată a acestor metode crește reziliența psihologică.
- Rutine predictibile și mesaje de reasigurare. La copii, este benefic să existe o rutină clară de despărțire, cu mesaje pozitive și scurte. Evitarea separărilor bruște sau dramatice este esențială. La adulți, menținerea unei comunicări regulate (în cazul separărilor temporare) ajută la reducerea anxietății.
- Sprijinul comunitar și grupurile de suport. Grupurile pentru părinți sau adulți care trec prin aceleași experiențe pot fi o sursă excelentă de alinare și sfaturi. Înțelegerea că nu ești singur în această luptă reduce stigmatizarea și sporește speranța.
Când să apelezi la ajutor specializat. Dacă anxietatea de separare interferează serios cu activitatea zilnică, cu relațiile sau cu starea de bine generală, este indicat să consulți un psiholog sau psihiatru. Cu cât se intervine mai devreme, cu atât șansele de vindecare sunt mai mari.
Anxietatea de separare nu este un capriciu și nici o slăbiciune. Este o manifestare a unei nevoi profunde de siguranță și conectare. Înțelegerea ei și aplicarea soluțiilor potrivite pot transforma frica în putere. Indiferent de vârstă, ai dreptul la o viață trăită cu liniște, siguranță și iubire. Nu ești singur(ă) în această experiență – există ajutor și speranță. (Sfatul părinţilor.ro)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com