Cea mai frecventă greșeală pe care o fac părinții este să plece fără a-l anunța pe copil, spune Corina Dobre – psiholog și psihoterapeut cognitiv comportamental. Potrivit ei, copiii au nevoie de stabilitate, iar cei în sarcina cărora le revine asigurarea acestei stabilități sunt, în primul rând părinții lor, iar apoi toți ceilalți adulți cu care interacționează – bunici, educatori, învățători, bone, profesori. Când mama sau tata, adultul pe care îl asociază cu grija și siguranța, nu mai este disponibil, pleacă la serviciu sau îl lasă pe copil la creșă sau la grădiniță – copilul se poate simți vulnerabil și extrem de nesigur.
Frica de separare a copilului, apariția și intensitatea ei, sunt influențate de mai mulți factori. Unul dintre aceștia este temperamentul copilului. Un copil cu un temperament sensibil, care răspunde rapid la stimuli emoționali, cu senzitivitate crescută, care trece mai dificil dintr-o rutină în alta, care se adaptează mai greu contextelor noi, care trăiește intens emoțiile se va adapta cu mai multe lacrimi debutului de creșă, școală sau grădiniță.
Un alt factor care influențează frica de separare a copilului, ce crește intensitatea acesteia, este modul în care părintele, mama sau tata, percepe despărțirea de copil. Ce înțelege copilul din nesiguranța părintelui? Din nevoia acestuia de a-l verifica și a fi permanent cu ochii pe el?
Va interpreta că lumea largă este un loc periculos, că numai prezența mamei sau a tatălui îi garantează siguranța. Este în responsabilitatea părintelui să evalueze când îngrijorarea lui este legată de copil și nevoile reale ale acestuia, sau, dimpotrivă, exagerează, și este o problemă pe care el însuși o are de rezolvat. Unui părinte care duce cu greutate disconfortul copilului lui îi este de ajutor să se întrebe: Care este rolul meu ca părinte? Să îndepărtez toate pericolele din drumul copilului, pericole reale sau numai anticipate, sau să îl învăț cum să le depășească singur?
Pe lângă informațiile legate de temperamentul copilului și cele ale vulnerabilităților părinților, sunt comportamente concrete pe care părintele le poate face pentru a ușura adaptarea copilului.
- Oferiți-le copiilor informații despre locul unde vor merge, despre durată și ce ar putea să facă cât timp sunt despărțiți de dumneavoastră. Chiar dacă plânge sau pare că nu vă ascultă, fiți siguri că le înregistrează. Vocea liniștită și calmă cu care i le împărtășiți îl vor ajuta pe copil să asocieze locul nou cu ideea de siguranță.
- Nu ignorați momentul de separare, transformați-l într-un moment de „la revedere”. Obiectivul nostru nu este să ne prefacem că frica de separare nu există. Dimpotrivă. Înainte de a se ocupa de frica copilului, părintele trebuie să fie în contact cu propriile lui emoții, să le rezolve cu înțelepciune.
Frica lui nu trebuie negată, ci înțeleasă. Ne concentrăm să normalizăm emoția copilului, fără să o amplificăm. Dacă, însă, încerci să negi frica, să scapi de ea cu orice preț, nu vei face decât să înrăutățeşti situația. Frica nu dispare doar pentru că doreşti să dispară, dimpotrivă, cu cât o negi, se va face și mai mare, pentru că nu înțelegi și nu răspunzi la mesajul pe care vrea să-l transmită. Construiți-vă cu copilul o rutină de „la revedere”, în care să puteți tolera neliniștea lui.
Nu plecați când copilul nu este atent. Chiar dacă plânge, este esențial pentru el să știe că puteți trece împreună și peste momentele dificile. Obiectivul meu, ca părinte, nu este să nu plângă când ne despărțim, ci să îl învăț cum să gestioneze toate contextele, să știe că îi sunt alături, indiferent de cât de greu este, dar și care sunt abilitățile lui prin care poate face față oricărei situații.
Cum ar putea copilul să aibă încredere în mine, dacă atunci când se întoarce cu spatele am dispărut? Dumneavoastră ați avea încredere într-un astfel de adult? Copiii care sunt cei mai siguri pe relația cu părinții lor sunt aceia care sunt cei mai îndrăzneți și care explorează cu ușurință. Copiii care sunt nesiguri de relația cu părinții vor fi aceia care se vor întoarce mereu și se vor agăța.
Frica de separare poate fi una firească, iar abordată cu înțelepciune de părinți le poate dezvolta copiilor abilități pe care să le folosească întreaga viața. (Odoraş.md)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com