La 10 august 1500, cu patru ani înainte de moarte, slăvitul domn al Moldovei, Ștefan cel Mare, a dăruit Mănăstirii Putna marea dveră a Răstignirii, broderie monumentală de o valoare deosebită. În momentele solemne ale liturghiei (când, conform credinței creștine, pâinea și vinul se transformă în trupul și sângele Mântuitorului), partea de sus a ușilor împărătești se acoperă cu o perdea numită dveră, pentru ca privirile credincioșilor din biserică să nu pătrundă în altar. La momentele rânduite în timpul slujbei, preotul trage dvera, lateral sau în sus.
Dverele sunt confecționate din mătase, stofă sau catifea, au diferite culori (mai frecvent albă) și sunt brodate cu motive și simboluri religioase.
Dvera dăruită Mănăstirii Putna de Ștefan cel Mare are o dimensiune de 138 pe 130 de centimetri și a fost executată în atelierele de aici. Ea prezintă o broderie cu fir de aur, argint și mătase colorată pe un fond inițial de mătase roșie, astăzi înnoit. Vechiul fond se mai păstrează la nivelul inscripțiilor. Căptușeala este dublă, din pânză de in în culoare naturală și albastră.
Pe un fond roșu, spuzit de stele argintii, este proiectată dramatica scenă a Răstignirii. Structurată riguros pe cele două axe ale crucii, care domină și organizează spațiul în jurul lor, compoziția impresionează prin monumentalitatea sa, prin grandoarea solemnă a personajelor, prin afectivitatea lor dureroasă și reținută, exprimată cu o nobilă distincție.
Pironit pe cruce, cu brațele mult alungite, trupul Mântuitorului se înscrie într-un racursiu elicoidal, calm și luminos, iar pe chipul său, înconjurat cu nimb de aur, se citește o adâncă resemnare. Din văzduh, asistă la scenă arhanghelii Mihail și Gavriil, plutind cu aripi de aur pe deasupra crucii, în vreme ce soarele și luna, părând că-i urmează, își îndreaptă razele către aureola celui crucificat. Fecioara Maria și trei mironosițe, împodobite cu aureole și maforioane de aur, sunt plasate în stânga scenei, iar în partea cealaltă, la dreapta, apar Sfântul Ioan Teologul, cu o mână dusă la obraz, centurionul Longin și doi soldați romani, dintre care unul este înarmat cu suliță. De proporții mult mai mici, chiar la piciorul crucii, stau îngenunchiați și se roagă sfântul Iosif din Arimateia, în stânga, și sfântul Nicodim, în dreapta. Câte patru serafimi pe laterale, dispuși în succesiuni verticale, flanchează cele două grupuri de personaje. Compoziția abundă în tot felul de inscripții. Soarele și luna, arhanghelii Mihail și Gavriil, Iisus Hristos, Maica Domnului, precum și alte personaje de la registrul inferior sunt marcate cu inițialele numelor. La extrema dreaptă a brațului crucii este brodat, în slavonă, cuvântul glorie, iar în extrema cealaltă, cuvântul împărat. Tot în slavonă sunt brodate cuvintele „Răstignirea; femeie, iată fiul tău”, sub brațul din stânga al crucii, și „Iată mama ta, Doamne”, sub cel din dreapta, precum și pisania votivă de pe latura de jos a dverei, în chenar, cu fir de aur pe fondul de mătase roșie, original.
Pe lângă strălucitele sale calități artistice, această dveră are și o inestimabilă valoare documentară, grație celor două portrete voievodale pe care le conține la registrul inferior: Ștefan cel Mare în stânga și doamna Maria-Voichița, în dreapta. Ambii sunt tratați în viziune aulică, înconjurați de stele și învesmântați cu mantii ceremoniale de brocard, țesut în fir de aur. Pe capete poartă mărețe coroane princiare. Brațele îndreptate către Iisus și atitudinile în care sunt prezentați le subliniază posturile de ctitori și donatori, specifice tablourilor votive murale.
Dvera poartă inscripția: „Io Ștefan voievod, fiul lui Bogdan voievod, și doamna sa Măria, fiica lui Radu voievod, a făcut această dveră Mănăstirii sale Putna, în anul 44 al domniei sale, în anul 7008 (= 1500) august 10”.
La 10 august 1884 s-a născut Panait Istrati (Gherasim Istrate), scriitor român afirmat în Franţa. Este autorul lucrărilor literare „Chira Chiralina”, „Cum am devenit scriitor”, „Ciulinii Bărăganului”, „Codin”, „Moş Anghel”, „Spovedania unui învins”. În 1927 a vizitat Uniunea Sovietică, inclusiv Ucraina. Panait Istrati a decedat la 16 aprilie 1935, la Bucureşti.
La 10 august 1924 s-a născut Elena Damian, scriitoare, lucrător emerit al culturii din Republica Moldova. a fost prozatoare, dramaturg, redactor de carte. A absolvit Conservatorul Municipal din Chișinău și Facultatea de Istorie și Filologie a Universității de Stat din Moldova (1956). A activat la Ministerul Culturii al Republicii Moldova, redactor-șef la Editura Cartea Moldovenească (1961-1966), director al Editurii Lumina (1966-1977). Este autoarea romanului „Spulber” (1961), reeditat în anul 2004, incluzând în volum și piesele „Idolul”, „Jocul de-a moartea” și „Mai lasă-i plopului măcar o frunză”. A decedat la 21 iunie 2010.
La 10 august 1929, la Tighina s-a născut actriţă română de teatru şi film, Tamara Buciucean. Tamara Buciuceanu (alternativ Tamara Buciuceanu-Botez) este una dintre cele mai apreciate actrițe române de teatru, film și televiziune din generația de aur. Între 1948-1951 frecventează Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iaşi, însă în anul IV de studii se transferă la Bucureşti, la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică la clasa profesorului Ion Bălţăţeanu (asistentă Sorana Coroamă). Absolvă în 1952. Este una din reprezentantele generaţiei de aur a teatrului românesc. Este supranumită „Doamna comediei româneşti“, fiind una dintre figurile legendare ale teatrului de comedie. A decedat la 15 octombrie 2019.
La 10 august 1964 a încetat din viață Visarion Puiu, în localitatea Viels-Maisons din Franța. Visarion Puiu, pe numele de mirean Victor Puiu, s-a născut la 27 septembrie 1879, la Pașcani, județul Suceava. A fost un mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române refugiat în 1944 în Germania Nazistă apoi în Italia, Elveția și Franța, condamnat în 1946 la moarte în contumacie de Tribunalul Poporului din București, caterisit de Sfântul Sinod al BOR în 1950 și reintegrat post mortem în rândul clerului pe 25 septembrie 1990. A fost episcop de Argeș (1921-1923), episcop de Hotin (1923-1935), mitropolit de Bucovina (1935-1940), mitropolit de Transnistria la Odesa (16 noiembrie 1942 — 14 decembrie 1943), cârmuitor al Eparhiei românilor din străinătate, numită și Eparhia Ortodoxă Română din Europa Occidentală (1945-1958). Nicolae Iorga l-a apreciat pe Visarion Puiu drept unul din cei mai culți clerici ortodocși români din perioada interbelică. Visarion Puiu a fost una dintre cele mai interesante personalități creatoare de cultură și spiritualitate care și-a pus simțirea, cultura și talentele în slujba românilor de peste tot, acoperind toate zonele românești (Basarabia, Bucovina, Transnistria) ca nimeni altul, încorporând mai apoi și pe cei din diaspora. Slujitor al neamului nostru întru cele dumnezeiești, mitropolitul Visarion s-a dăruit deopotrivă și celor cerești, dar și celor pământești, promovând spiritul de universalitate, de deschidere asupra culturii și menținând aprinsă lumina Ortodoxiei românești chiar și în afara granițelor țării. Românii au recunoscut în el liantul și modelul generațiilor viitoare, rodul ostenelilor lui regăsindu-se în dezvoltarea și ridicarea prestigiului Bisericii și bunăstarea clerului român.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com