La 1 septembrie 1847 s-a născut Simeon Florea Marian, preot, folclorist şi etnograf cel care a pus bazele cercetării ştiinţifice a folclorului românesc. Unele surse menţionează ca dată a naşterii sale ziua de 1 octombrie 1847. A fost membru titular (din 1881) al Academiei Române și de asemenea un membru activ în Societatea geografică română, în Societatea istorică română din București, în Comisia centrală pentru conservarea monumentelor istorice din Viena, membru de onoare al mai multor societăți culturale: Societatea Academică Literară „România Jună” din Viena, „Junimea” și „Dacia” din Cernăuți, etc. Considerat unul din cei mai de seamă folcloriști și etnografi români, lăsând urmașilor o operă încă neegalată în literatura noastră de specialitate, culegeri de folclor din toate ținuturile locuite de români, monografii despre sărbători, datini românești, ornitologie, cromatică etc. Prin opera lui a pus bazele cercetării științifice a folclorului și a stimulat culegerea amplă a creațiilor populare de către alți cercetător. Lucrarea sa „Chromatica poporului român” (1882) reprezintă prima cercetare românească asupra unei probleme de industrie populară. A decedat în anul 1907.
La 1 septembrie 1944 s-a stins din viață Liviu Rebreanu, scriitor și dramaturg, creator al romanului românesc modern. Operele de referință ale lui Liviu Rebreanu (născut la 27 noiembrie 1885) sunt romanele „Ion”, „Pădurea spânzuraților”, „Adam și Eva”, „Răscoala”. Apariţia lui Liviu Rebreanu în literatura română a însemnat un moment de răspântie. Reprezentând epicul pur, Liviu Rebreanu marchează o nouă fază a realismului românesc. Istoricul literar, Tudor Vianu, remarca: „Niciodată realismul românesc, înaintea lui Rebreanu , nu înfiripase o viziune a vieţii mai sumbră, înfruntând cu mai mult curaj urâtul şi dezgustătorul, întocmai ca în varietatea mai nouă a realismului european, crudul naturalism francez şi rus”.
În scrierile sale de sertar, la început în limba maghiară, și apoi în limba română, multe amintiri din copilărie aduc pe oamenii acestor locuri în prim-plan. Liviu Rebreanu a debutat la 1 noiembrie 1909, cu povestirea „Codrea” în revista „Luceafărul” de la Sibiu, condusă de O. Goga și O. Tăslăuanu. În aceeași revistă Liviu Rebreanu a mai publicat și alte nuvele. Nuvelele lui Liviu Rebreanu nu erau inferioare celor contemporane ale lui Agârbiceanu, Gârleanu şi Sadoveanu. Ele aduceau în literatura vremii o lume nouă, ţărănimea şi mica-burghezie a satelor şi târgurilor din nordul Transilvaniei, aflate în stăpânirea Imperiului austro-ungar.
Primul Război Mondial a inspirat lui Liviu Rebreanu trei din cele mai caracteristice și mai solide nuvele ale sale, publicate într-un volum aparte în 1921. Prima, „Hora morţii”, studiază soluţia tragică pe care războiul o aduce în viaţa oamenilor simpli, combătuţi de conflicte sociale adânci.
Nuvela „Catastrofa” pune problema intelectualului burghez într-un stat plurinaţional, silit să lupte pe front împotriva fraţilor de aceeaşi naţiune. Problematica acestei nuvele va fi dezvoltată de Liviu Rebreanu în romanul „Pădurea spânzuraţilor”. Cea de-a treia nuvelă din ciclul de război, „Iţic Ştrul, dezertor”, tratează soarta soldatului evreu în armata română în timpul războiului.
Liviu Rebreanu a scris romane realiste, în care acțiunea avea loc în decorul unui sat din Transilvania, punând problematica țărănească în centrul atenției lumii literare prin romanul setei de pământ „Ion”. Este una din primele capodopere ale analizei psihologice în literatura română.
După această experiență literară, autorul a scris, mai apoi, romanul „Răscoala”, supranumit de George Călinescu „roman al gloatei”. El poate fi considerat o capodoperă a romanului românesc din toate timpurile.
Un al treilea roman, „Pădurea spânzuraților” a fost inspirat de un incident autobiografic, fratele său, locotenent în Armata austro-ungară, fiind condamnat la moarte și executat pentru o tentativă de a dezerta de pe front, din Armata austro-ungară, și a trece în tranșeele românilor în timpul Primului Război Mondial.
Liviu Rebreanu a revenit asupra amintirilor din copilărie, scrise la Gyula, de data aceasta sub influența lui Creangă. A încercat să traducă după o versiune germană, romanul „Război și pace” de Lev Tolstoi. În traducerea lui, revista „Țara noastră” a publicat poemul „Moartea șoimanului” de Maksim Gorki. A scris nuvela „Mâna”, sub influența lecturilor din creația lui Anton Pavlovici Cehov.
În aprilie 1944, fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare. La 7 iulie Rebreanu scria în Jurnal: „Perspective puține de salvare, dată fiind vârsta mea, chistul din plămânul drept, emfizemul vechi și bronșita cronică”. La 1 septembrie 1944, la Valea Mare, a încetat din viață la vârsta de 59 de ani. Peste câteva luni a fost deshumat și reînhumat în Cimitirul Bellu din București.
La 1 septembrie 1947 s-a născut compozitorul şi cântăreţul de estradă ucrainean, Mykola Mozgovyi. El este autorul vestitelor cântece de estradă ucrainene „Vrăjeşte-ne, dragoste”, „Inima vioarei”, „Ţinutul plopilor”, „Trece ziua”, „Ţinutul natal”. Originar din regiunea Hmelniţki, Mykola Mozgovyi a studiat la Liceul de muzică „Isidor Vorobchevici” din Cernăuţi, a activat la Şcoala de muzică pentru copii din Noua Suliţă, care astăzi îi poartă numele. A fost iniţiatorul şi fondatorul Festivalului televizat „Cântecul va rămâne cu noi”. A decedat în 2010.
La 1 septembrie 1948, în Cigârleni, Ialoveni, s-a născut Andrei Țurcanu, critic literar şi poet din Republica Moldova. A absolvit Şcoala Medie din Hânceşti (1966) şi Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău (1971). Doctor în științe filologice. Între 1975 şi 1990 este cercetător ştiinţific la Institutul de Limbă şi Literatură al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova. Ales, în 1990, deputat în primul Parlament democrat, în 1992 va fi numit consilier prezidenţial, apoi din nou consilier şi purtător de cuvânt al preşedintelui Republicii Moldova (1997–1999). Profesor, din 2002, la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău. Din 2010 este șef al Sectorului de literatură română contemporană al Institutului de Filologie Română „B.P. Hașdeu” al AŞM. Alături de cărţi de critică literară – Martor ocular (1983); Regăsirea numelui (în limba rusă, 1990); Bunul-simţ (1996); Arheul Marginii și alte figuri (2013), a tipărit și culegerile de versuri Cămașa lui Nessos (1988, ed. a II-a – 1996); Elegii pentru mintea cea de pe urmă (2000); Destin întors (2005); Iisus prin miriști (2006); Estuar (2008); Plânsul Centaurului (2008); Interior în roșu aprins (2012); Verde regal (2014, ed. a II-a – 2015); Zăpezi în august (2015); Rost (2018); precum şi eseul Sabatul sau Noaptea vrăjitoarelor politicii moldovenești (2000). I s-au decernat Premiul Centrului Independent de Jurnalism (1999), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2000), Premiul „Grigore Vieru” al Uniunii Scriitorilor (2012), Premiul Național pentru Literatură (2016), Premiul Opera omnia al revistei Convorbiri literare (2018).
La 1 septembrie 1956, în Răspopeni, raionul Șoldănești, într-o familie de muzicieni – Alexei și Zinaida Cepraga – s-a născut Nadejda Cepraga, interpretă de muzică de estradă. În clasa a șasea s-a filmat într-o peliculă de scurt metraj la studioul „Telefilm-Chișinău” – „La cules la vie”, în rolul solistei ansamblului. A debutat în clasa a noua cu cântecul „Nunta veselă”, pe versuri proprii, muzică de Eugen Doga. Părinții săi visau s-o vadă profesoară de franceză, de aceea au trimis-o să facă studii la Universitatea de Stat din Bălți, iar ea a ales muzica și a venit să facă studii la Chișinău. În anul 1972 și-a început cariera profesională pe scena unui festivalul de folclor din Franța, unde a obținut medalia de aur. Între 1974–1984 a fost solistă a Orchestrei Simfonice de Estradă a Teleradiodifuziunii din Moldova. Din 1984 evoluează solo, acompaniată de o trupă. În 1977 a absolvit Școala de muzică „Ștefan Neaga” (vocal și dirijare), iar în 1982 a absolvit Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu”, Facultatea vocal și dirijare corală. Profesoara ei de la conservator, vestita Tamara Ciobanu, o sfătuise atunci să renunțe la estradă și să se devină cântăreață de operă, dar Nadejda Cepraga a continuat pe calea care și-a ales-o.
A participat la multe concursuri, festivaluri – laureată a Festivalului „Turnurile Vilniusului – 1974” (Lituania), laureată a Festivalului „Steaua Bulgariei” (Bulgaria), Premiul Mare la Festivalul „Intertalent” (1977, Cehoslovacia), laureată a Festivalului Tineretului și Studenților de la Berlin (1973).
Cepraga s-a filmat în șapte filme ale Televiziunii Centrale a URSS și în unsprezece filme ale studioului „Teleradio-Moldova”. A susținut turnee în diferite țări: Statele Unite ale Americii, Danemarca, Franța, Grecia, Coreea de Sud, Bulgaria, Polonia, Germania, Cehoslovacia, Ungaria, Rusia, Cuba, Israel etc. A lansat 15 albume, CD-uri în diverse țări, inclusiv în Rusia, Israel, Bulgaria și Statele Unite. În fondurile Televiziunii Centrale și ale „Teleradio-Moldova” se păstrează aproximativ 200 de melodii în interpretarea Nadejdei Cepraga. Din 2001 locuiește, în principal, în Moscova.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com