La 11 septembrie 1864 s-a născut Pavlo Grabovski, poet, traducător şi luptător pentru eliberarea naţională şi socială a ucrainenilor. În 1882, pentru legăturile sale cu cercurile revoluţionare a fost exmatriculat de la Seminarul teologic din Harkiv, unde învăţa. Pentru activitatea revoluţionară Pavlo Grabovski a fost exilat în Siberia. De acolo a corespondat cu Ivan Franko şi datorită acestui fapt, în Galiţia au fost publicate unele din creaţiile sale poetice. A murit Pavlo Grabovski la 12 decembrie 1902, la Tobolsk, şi a fost înmormântat alături de decembrişti.
La 11 septembrie 1867, după îndelungi dezbateri, Societatea Academică a adoptat proiectul de ortografie susținut de Timotei Cipariu, bazat pe principiul etimologic temperat cu cel fonetic și caracterizat prin lipsa semnelor diacritice la vocalele și consoanele ce reprezintă sunetele modificate, după necesități fonetice, față de cele de origine (11/23). Timotei Cipariu (1805- 1887) a fost un erudit român transilvănean, revoluționar pașoptist, politician în Transilvania, cleric greco-catolic, membru fondator al Academiei Române, primul vicepreședinte, apoi președintele Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, lingvist, istoric, teolog, pedagog și orientalist, „părintele filologiei române”, poliglot (cunoștea circa 15 limbi).
La 11 septembrie 1868 a apărut la Iași manualul Metodă nouă de scriere și cetire pentru uzul clasei I primară de Ion Creangă. Cunoscută și ca Abecedarul lui Creangă, a fost o lucrare didactică redactată de Ion Creangă, în colaborare cu colegii săi institutori C. Grigorescu, Gh. Ienăchescu, N. Climescu, V. Răceanu și A. Simionescu. Încă din primii ani de institutorat, Creangă a început să strângă material pentru redactarea unui manual destinat învățării scrierii și citirii. A făcut-o, probabil, la îndemnul lui Maiorescu și mai ales datorită nevoii grabnice de cărți școlare din acea perioadă. Colaboratorii și-au împărțit sarcinile, Creangă păstrându-și „partea literară și dreptul de a trece prin ciur totul din punctul de vedere al corectei vorbiri”. A fost prima carte didactică pentru elevii de clasa întâi, cu ajutorul căreia puteau să scrie şi să citească în limba română și a făcut tranziţia de la scrierea cu caractere chirilice la cea cu caractere latine. Prima ediție a fost publicată pe cheltuiala Societății pentru învățătura poporului român la Iași la tipografia H. Goldner, în data de 8 iulie 1868, într-un număr de 4.000 de exemplare și s-a bucurat de mare succes la vremea respectivă.
Imediat după prima apariție, lucrarea a fost aprobată și adoptată ca manual („carte didactică”) pentru clasa I din școlile primare, prin decizia Ministerului Instrucțiunei Publice și al Cultelor nr. 10.099/11 septembrie 1868, publicată în Monitorul Oficial nr. 208/1868. În 1876, ea a fost aprobată și prin decretul domnesc al Domnitorului Carol I, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 14/20 ianuarie 1876. De la cele 4.000 de exemplare tipărite iniţiale, s-a ajuns în câţiva ani la 23 de ediţii succesive şi la 500.000 de exemplare distribuite în mii de şcoli până în 1893. Abecedarul i-a adus lui Ion Creangă un câştig substanţial, care i-a permis să-şi cumpere bojdeuca de la marginea Iaşiului, care a devenit peste zeci de ani prima casă memorială din România.
La 11 septembrie 1876 s-a născut Ella Negruzzi, juristă română. Ella L. Negruzzi (1876-1949) s-a manifestat în perioada interbelică ca o figură proeminentă în mișcarea feministă din România, punând bazele Asociației „Emanciparea femeii“, al cărei președinte a fost. Asociația fondată de ea a urmărit emanciparea femeii prin prisma dezvoltării acesteia în toate domeniile și ocuparea de funcții în raport cu pregătirea și capacitatea fiecăreia. Și-a concentrat atenția asupra femeilor de la sate, inițiind cercuri culturale și fondând cămine culturale unde a arătat sătencelor cum să-și organizeze gospodăria și cum să-și educe copiii. După instaurarea fascismului în Germania, Ella Negruzzi s-a manifestat ca o luptătoare împotriva războiului, făcând parte din organizația „Grupul avocaților democrați“, înființată în 1935. De asemenea, a înființat organizația „Frontul feminin” (1936), organizând numeroase întruniri și conferințe menite să contribuie la antrenarea femeilor în acțiunile pentru apărarea drepturilor lor economice, politice, sociale și culturale. S-a remarcat și în publicistică.
11 septembrie 1936, în satul Hlinaia, Slobozia, Basarabia, s-a născut Eugenia Todorașcu, actriță de teatru și film din Moldova, laureată a Premiului de stat. A urmat Școala teatrală „B. Șciukin” (Studioul Național Moldovenesc) de la Moscova. După absolvirea facultății, a început cariera artistică la teatrul Luceafărul, unde a jucat timp de 27 de ani (1960–1987). A jucat și la Teatrul Dramatic Rus „A. Cehov” (1987–1993), Teatrul Național „Mihai Eminescu” (1993–2003), Teatrul Dramatic de Stat. A fost profesoară de Arta actorului la Liceul Teatral orășenesc. În film, a debutat în 1970 în rolul Lelea Vera în Povârnișul regizat de I. Burghiu. În anul 1975 i s-a oferit titlul de Artistă a Poporului din RSS Moldovenească. A decedat la 20 iulie 2010, la Chișinău.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com