La 20 septembrie 1866 s-a născut George Coşbuc, renumit poet, critic literar, scriitor, publicist și traducător român, membru titular al Academiei Române din 1916. Poezia lui George Coşbuc (1866-1918) aparține patrimoniului cultural național, creația sa recomandându-l drept un autor clasic al literaturii române, un om cu un gust literar desăvârșit și un autor canonic, care nu poate lipsi din manualele școlare nici în ziua de azi. A dus, de asemenea, o prodigioasă activitate de iluminare (culturalizare) a țăranilor, fiind un precursor al mișcării poporaniste și un tehnician desăvârșit al prozodiei, folosea o gamă foarte variată de picioare metrice și de ritmuri, de la cele ale poeziei populare la terza rima. A dat o versiune completă a operei lui Dante „Divina comedie”. A tradus foarte mult din lirica străină și a adaptat prin localizare la sufletul și mediul țărănesc „Eneida” şi „Odiseea” și a introdus specii ale poeziei orientale, cum ar fi gazelul, în poezia română. Toate aceste calități îl recomandă pentru poziția pe care o ocupă, de autor clasic, dar mai ales simțul echilibrului și faptul că a scos în evidență partea solară, idilică, a sufletului țăranului român. Traducerile sale sunt o deschidere spre universalitatea limbajului poetic românesc.
După cum însuși a mărturisit-o, Coșbuc intenționa să realizeze o epopee, astfel încât „baladele” și celelalte poeme luate din „poveștile poporului” pe care le-a scris, să capete „unitate și extensiune de epopee”. Deși nerealizată pe deplin, cele mai izbutite poeme ale sale se încadrează într-o viziune unitară, alcătuind o monografie epico-lirică a satului românesc. Regăsim în creația sa natura românească, muncile câmpenești, datinile atașate marilor momente ale existenței, erotica țărănească, revolta țăranului, experiența tragică a războiului, momente din istoria poporului român.
La 20 septembrie 1934 s-a născut Sophia Loren, numele de scenă al Sofiei Villani Scicolone Ponti, celebră actriță italiană de film. La 15 ani a plecat la Roma în căutarea succesului. A debutat în filmul „Quo Vadis?”. A participat la mai multe concursuri de frumusețe printre care și Miss Italia în 1950, unde a câștigat titlul de Miss Eleganza, titlu creat special pentru ea. Apariția ei pe coperta celebrei reviste „Life Magazine” în 1955 marchează începutul carierei internaționale, datorită frumuseții sale (care nu a amenințat să umbrească aspectul artistic) precum și a talentului său înnăscut de actriță. Începând cu 1956 interpretează și în limba engleză producțiile filmate în SUA. În timp, se va afirma din ce în ce mai mult ca o adevărată diva a cinematografiei italiene în lume. Împărțită între Italia şi Hollywood, joacă în numeroase filme de succes alături de cele mai mari staruri mondiale. Odată Sophia Loren a fost întrebată ce iubeşte cel mai mult. Celebra actriţă a răspuns: munca, ea fiind cel mai bun leac pentru toate bolile.
La 20 septembrie 1946, în localitatea Costișa–Frătăuții Noi, Rădăuți/ Suceava, s-a născut Laura Lavric, solistă de muzică populară din Bucovina. A debutat la Festivalul Național al Cooperativelor Meșteșugărești la Târgu-Mureș, unde a câștigat primul premiu important din carieră, apoi a luat numai note de 10 la secțiunea folclor la cel mai mare festival național televizat, Dialog la distanță (1967). A participat la nenumărate evenimente și emisiuni TV: Tezaur folcloric, O vedetă… populară. Câteva creații muzicale ale sale: Tare-mi place ca să joc, Joacă, bădiță, cu foc, Vai de omul cel sărac, Struguraș mustos, La bătută, măi băieți.
La 20 septembrie 1986 a încetat din viaţă la Bucureşti marele lingvist şi filolog Iorgu Iordan, membru titular și vicepreședinte al Academiei Române, întemeietor al Institutului de Filologie Română „Al. Philippide” din Iaşi. Iorgu Iordan (1888-1986) a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Iași după care s-a specializat la universitățile din Bonn, Berlin și Paris. Devine profesor la Universitatea din Iași (1926-1946), apoi profesor de romanistică la Universitatea din București (1946-1962). A întemeiat și a editat la Iași „Buletinul Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide” (1934-1945). A devenit membru al Partidului Comunist Român după 1945, iar intre anii 1945-1947 a fost ambasador al României la Moscova. A fost director al Institutului de Lingvistică din București, până în 1962, doctor honoris causa al Universității Humboldt din Berlin, precum și al universităților din Montpellier, Gand și Roma. A scris lucrări în domeniul lingvisticii românești și al celei romanice, fiind preocupat îndeosebi de aspectele contemporane ale limbii române și de onomastică. Împreună cu Alexandru Graur și Ion Coteanu, a fost redactor responsabil al noii serii a Dicționarului limbii române (DLR). A îngrijit și editat „Letopisețul Țării Moldovei” de Ion Neculce și opera lui Ion Creangă.A fost redactor responsabil al publicațiilor „Revue de linguistique” (1956-1963) și „Limba română” (1964-1986).
La 20 septembrie 1986 a decedat Nicolae Testemițanu, reputat chirurg moldovean. Nicolae Testemițanu s-a născut la 1 august 1927 în satul Ochiul Alb, județul Bălți. În anul 1951 a absolvit Institutul de Stat de Medicină din Chișinău. A exercitat funcția de medic-șef al Spitalului Clinic Republican și a fondat revista „Ocrotirea sănătății”. În 1958 susține teza de doctor în științe medicale, iar un an mai târziu, la vârsta de doar 32 de ani, este numit rector al Institutului de Stat de Medicină din Chișinău. Testemițanu reușește să deschidă facultățile de Stomatologie (1959), Perfecționare a Medicilor (1962), Medicină Preventivă (1963) și Farmacie (1964). Datorită acestui fapt, numărul studenților se dublează, soluționând problema insuficienței cadrelor medicale din țară. A consolidat efectivul didactic și baza tehnico-materială, a asigurat procesul de instruire cu utilaj și materiale didactice, a îmbunătățit condițiile de trai ale angajaților și studenților. În anul 1963 Nicolae Testemițanu a fost numit în funcția de ministru al Sănătății al RSSM, continuând să activeze la Catedra de traumatologie, ortopedie și chirurgie de campanie. Fiind ministru a elaborat strategii orientate spre consolidarea patrimoniului sistemului de sănătate, asigurarea cu cadre medicale, perfecționarea formelor și metodelor de organizare a asistenței medicale acordate populației. A pledat pentru asigurarea sistemului de sănătate cu cadre medicale, preponderent autohtone, și introducerea limbii române în procesul de instruire, inițiativă pentru care, în anul 1968, a fost destituit din postul de ministru. A mai fost acuzat de asemenea de legături cu Frontul Național Patriotic și că ar susține separarea RSS Moldovenești de URSS și unirea cu România. Mai târziu este numit conferențiar la Catedra de medicină socială și organizare a ocrotirii sănătății. În anul 1973 susține teza de doctor habilitat în științe medicale. După conferirea titlului științifico-didactic de profesor este numit șef al Catedrei de medicină socială, pe care o conduce până la ultima suflare. Astăzi Universitatea de Medicină din Chișinău îi poartă numele.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com