La 2 iunie 1816 s-a născut Constantin A. Rosetti, om politic liberal, fruntaș al Revoluției române de la 1848, promotor al ziaristicii românești moderne, scriitor, director al Teatrului Național din București (1859-1860), membru fondator al Societății Academice Romane. În timpul revoluției din 1848 Constantin A. Rosetti a fost unul din liderii curentului radical al revoluționarilor, secretar al Guvernului provizoriu, prefect de poliție la București și redactor al ziarului „Pruncul român”. După înfrângerea guvernului revoluționar, face parte din primul lot de exilați, urcați de turci cu două plute în susul Dunării, până la granița cu Austria. De aici pleacă spre Franța prin Ungaria, Croația și Austria. Ajunge la Paris în decembrie 1848. În anii exilului (1848-1857) a contribuit la editarea revistei „România viitoare” și mai ales a revistei „Republica Română”, în care a militat pentru unirea principatelor într-un stat democratic. Publicistica lui se caracterizează prin avânt romantic, stil patetic, vibrant. În tinerețe a scris versuri sentimentale și patriotice, a tradus din Byron, Beranger, Lamartine, Hugo. În 1867 C. A. Rosetti a fost unul dintre membrii fondatori ai Societăţii literare române, care a devenit ulterior Academia Română. A decedat în 1885.
La 2 iunie 1904, la Timișoara s-a născut Johnny Weissmuller („Tarzan”), înotător de performanță și actor american, provenit din spațiul românesc. După ce s-a retras din activitatea sportivă, Weissmuller s-a lansat vârtos în cinematogafie, interpretând personajul Tarzan al autorului Edgar Rice Burroughs. A creat douăsprezece filme de lung metraj din 1932 până în 1948. A continuat apoi cu altele, inclusiv 26 de episoade suplimentare de câte o jumătate de oră, părți componente ale serialului Jungle Jim TV. Weissmuller a murit la 79 de ani, în urma unui edem pulmonar. A fost înmormântat la Valle de La Luz, lângă Acapulco. În timp ce sicriul său era coborât în pământ, o înregistrare a strigătului lui Tarzan pe care l-a inventat el a fost redată de trei ori, conform dorinței sale. A fost onorat cu 21 de lovituri de tun, conform programului ceremoniei, stabilit de senatorul Ted Kennedy, de acord cu președintele Ronald Reagan.
La 2 iunie 1917 la Chișinău, gubernia Basarabia, s-a constituit Societatea Culturală Moldovenească. Președinte de onoare al Societății a fost Vasile Stroescu, președinte — P. Gore, vicepreședinte — Vl. de Herța. Vasile Stroescu (1845-1926) a fost un cărturar de frunte, susținător al învățământului școlar și om politic român basarabean, filantrop și membru de onoare al Academiei Române, care a promovat cultura națională. S-a născut în familia comisului Vasile Stroescu, descendent al jitnicerului Ioan Stroescu. A făcut studii la Liceul Regional din Chişinău, la liceul din Kameneţ-Podolski, apoi la Liceul Richelieu din Odesa. A studiat dreptul la Universitățile din Moscova, Sankt Petersburg şi Berlin. Apoi a călătorit prin Europa și Africa. Licențiat în drept, este numit ca judecător la Tribunalul din Hotin. Aici face cunoștință cu scriitorul Alexandru Hâjdău, iar mai târziu, în România, cu poetul Octavian Goga. A fost specialist în drept, dar îl preocupa și istoria, literatura, științele agricole. Drept recompensă pentru actele de binefacere și contribuția la trezirea conștiinței naționale, este ales ca membru onorific al Academiei Române la 24 mai 1910. De asemenea, a fost și președinte de onoare al Partidului Naţional Moldovenesc (1917), primul președinte al Parlamentului României Mari (1919). S-a stins din viață la București în 1926. I-au fost organizate funeralii naționale.
La 2 iunie 1964 s-a stins din viață Dumitru Caracostea, critic și istoric literar român, unul dintre cei mai mari stilisticieni ai literaturii române. Dumitru Caracostea s-a născut la 10 martie 1879, la Slatina. Pe linie paternă avea o descendență aromână. Și-a început studiile în localitatea natală și le-a continuat la vestitul Colegiu „Sfântul Sava” din București. Urmează apoi cursurile Facultății de Litere și Filosofie de la Universitatea din București. Își ia licența în 1908. De menționat, că Dumitru Caracostea a fost discipolul profesorilor cu renume Titu Maiorescu, Ion Bianu, Ovid Densușeanu. Influența acestora este hotărâtoare asupra formării sale științifice.
În 1909 Dumitru Caracostea obține o bursă și pleacă la Viena, unde va lucra sub îndrumarea lingvistului Wilhelm Meyer-Lubke. În anul 1913 Dumitru Caracostea susține două doctorate: unul în filosofie, altul în filologie romanică. Din 1920 devine docent la Universitate, iar în anul 1930 – profesor la catedra de istorie a literaturii române moderne de la Universitatea din București. În același an a fost primit ca membru corespondent al Academiei Române, iar în 1938 devine membru titular. Dumitru Caracostea aduce o mare contribuție la înființarea, în 1933, a Institutului de Istorie Literară și Folclor.
Dumitru Caracostea a desfășurat și o activitate politică. În anul 1940, într-o perioadă foarte scurtă – de trei luni, a fost ministrul educației naționale. În timpul războiului Dumitru Caracostea a îndeplinit funcția de director al Fundațiilor Regale pentru Literatură și Artă.
În anul 1948, după instaurarea regimului comunist în România, Dumitru Caracostea a fost exclus din învățământ. În pofida vârstei sale înaintate a fost arestat de autoritățile comuniste în anul 1950 și ținut la închisoare timp de cinci ani ca deținut politic, fără a fi judecat.
Omul de știință, Dumitru Caracostea a colaborat cu studii şi articole la numeroase publicaţii ale vremii: „Adevărul literar”, „Convorbiri literare”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Viaţa Românească” etc.
Întreaga sa activitate a stat sub semnul dorinţei de a realiza o metodă ştiinţifică în studierea şi aprecierea actului artistic: „Arta cuvântului la Eminescu”, „Expresivitatea limbii române”, „Creativitatea eminesciană”, „Critici literare”. Aceeaşi concepţie a aplicat-o şi în domeniul folcloristicii, după cum reiese din studiul său monografic asupra „Mioriţei” şi, mai ales, din volumul „Poezia tradiţională română”, apărut în 1971, după moartea sa.
Deosebit de important este studiul lui Dumitru Caracostea „Problemele tipologiei folclorice” (ediție postumă), considerat un adevărat deschizător de drum în care „ideile poetice principale din folclor sunt urmărite progresiv, de la centrul familiei până la problemele mari ale vieţii şi existenţei universale”.
La 2 iunie 2009, la Chișinău, a decedat Andrei Vartic, fizician, scriitor, regizor, publicist, orator, actor, politician. Andrei Vartic s-a născut pe 21 octombrie 1948, la Dănceni, raionul Ialoveni. În 1971 a absolvit Facultatea de Fizică a Universităţii de Stat din Moldova. A fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova (1990-1993), fondator şi director al revistelor „Quo Vadis” şi „Fără Machiaj”, fondator și director al Teatrului Poetic, Institutului Civilizației Dacice și al revistei de studii carpato-dunărene ”Dava International”. A montat peste 50 de spectacole şi a editat peste 20 de cărţi. Este autor a numeroase studii și articole publicate în reviste și ziare atât din Republica Moldova, cât și de peste hotare. Este unul din cei 278 de semnatari ai Declarației de Independență a Republicii Moldova. Andrei Vartic a fost unul din inițiatorii creării Mișcării Democratice din Moldova (27 mai — 3 iunie 1988).
Evenimente istorice din ziua de 2 iunie:
1652: A avut loc Bătălia de lângă Batog, în care oastea ucraineană, sub conducerea hatmanului Bogdan Hmelnițki, a zdrobit armata poloneză. Aceasta a fost ultima victorie repurtată de Bogdan Hmelnițki. Peste doi ani ucrainenii vor căuta susținere din partea Moscovei, însă vărsările de sânge în Ucraina nu vor înceta.
1711: Trupele ruse au intrat în Iași. Conform articolului 2 al Tratatului de la Luțk (26 aprilie 1711), domnul Moldovei Dimitrie Cantemir trebuia să se alăture cu armată oștii ruse, trupele moldovene urmând să fie întreținute pe cheltuiala vistieriei rusești.
1881: Guvernul SUA recunoaște oficial independența de stat a României, intervenită ca urmare războiului ruso-turc din 1877/1878.
1979: A avut loc prima vizită a unui Papă într-o țară comunistă, vizita Papei Ioan Paul al II-lea în Polonia, țara sa natală. În acel an 1979, când războiul rece domnea peste o Europă împărțită, turneul papal părea un eveniment venit dintr-o altă lume.
1992: Arestarea grupului Ilie Ilașcu. Patrioții români Ilie Ilașcu, Andrei Ivanțoc, Tudor Petrov-Popa, Alexandru Lesco și Petru Godiac, au fost arestați la Tiraspol și aruncați în închisoare, în contextul conflictului din Transnistria, de către separatiștii transnistreni cu ajutorul serviciilor secrete ale Federației Ruse (GRU), de persoane care purtau uniforme cu însemnele Armatei a 14-a a fostei URSS, fiind acuzați de „crime de război și acțiuni de terorism”.
1997: Tratatul privind relațiile de bună vecinătate și cooperare între România și Ucraina.
A fost semnat la Neptun, la 2 iunie 1997, de către președinții Emil Constantinescu și Leonid Kucima. A fost ratificat prin Legea nr. 129/14 iulie 1997 pentru ratificarea Tratatului cu privire la relațiile de buna vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina, semnat la Constanța la 2 iunie 1997, adoptată de Camera Deputaților în ședința din 26 iunie 1997 și de Senat în ședința din 7 iulie 1997.
2010: Deputații Adunării Naționale din Quebec au aprobat în unanimitate proiectul de lege privind recunoașterea Holodomorului din anii 1932-1933 ca genocid împotriva poporului ucrainean și au proclamat Ziua de Comemorare a Victimelor Holodomorului.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com