La 23 septembrie 480 î.Hr. s-a născut dramaturgul grec Euripide. Aristotel l-a supranumit „poetul tragic prin excelență”. Alături de Eschil și Sofocle, Euripide face parte din celebra triadă a poeților dramatici eleni, care au pus bazele tragediei clasice. Din vasta operă a lui Euripide (circa 90 de piese) s-au păstrat 17 tragedii și o dramă satirică (între care Troienele, Rugătoarele, Fenicienele, Heraclizii, Oreste, Hecuba, Medeea). Euripide a inspirat mari scriitori ca Racine, Corneille, Voltaire, Lessing, Goethe ș.a. În limba română, piese de Euripide au început să fie jucate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în traducerile semnate de Panait Ioanide și Petre Dulfu.
La 23 septembrie 63 î.Hr. s-a născut Augustus, împărat roman (d. 14). Augustus a fost primul împărat roman (27 î.Hr. – 14 d. Hr.), care a transformat Republica Romană într-un imperiu și inaugurând o eră de pace și prosperitate numită Pax Augusta. A fost cunoscut și sub numele de Octavian. Cezar Augustus este menționat o singură dată în Noul Testament, la începutul binecunoscutei istorii de Crăciun din Luca 2: „În vremea aceea, a ieşit o poruncă de la Cezar Augustus să se înscrie toată lumea” (versetul 1). Ca urmare a acestui decret, Iosif a trebuit să se întoarcă în casa sa strămoșească, Betleem, și a luat-o cu el pe Maria, care Îl aștepta deja pe Pruncul Isus. În timp ce se aflau acolo, în Betleem, S-a născut Iisus, așa cum prezisese profetul Mica: ”Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei” (Mica 5:2). Augustus a decretat recensământul care a fost mecanismul uman pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a împlini profeția privind locul nașterii lui Mesia. Augustus credea că ia măsura măreției împărăției sale, dar, în realitate, el pregătea scena pentru înlocuirea sa finală. Tot sub Augustus Cezar a fost stabilită pacea romană, au fost construite drumuri și a fost stabilită o cultură comună, stabilă, astfel încât Evanghelia să se poată răspândi cu ușurință în tot Imperiul Roman. În timp ce Augustus și împărații de după el au crezut că își construiesc propria împărăție, ei au fost, pur și simplu, actori involuntari și adesea fără voia lor în construirea Împărăției lui Dumnezeu.
La 23 septembrie 1386 începe domnia lui Mircea cel Bătrân în Ţara Românească. Mircea cel Bătrân (1355-1418) a fost domnul Țării Românești între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394 (sau mai 1395) și între ianuarie 1397 – 31 ianuarie 1418. A fost fiul lui Radu I și fratele lui Dan I, căruia i-a urmat la tron. În istoriografia română apare și sub numele Mircea cel Mare. În timpul domniei lui Mircea se pun bazele principalelor instituţii feudale ale statului, iar Ţara Românească a ajuns la întinderea teritorială maximă din Evul Mediu. La 1406 Mircea îşi spunea: „Eu, întru Hristos Dumnezeu binecredincios și binecinstitor și de Hristos iubitor și autocrat, Io Mircea mare voievod și domn din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei și a părților de peste munți, încă și către părțile tătărești și Amlașului și Făgărașului herțeg și domnitor al Banatului Severinului și pe amândouă părțile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare și stăpânitor al cetății Dârstorului”. Marele domn a decedat la 31 ianuarie 1418.
La 23 septembrie 1872, cu 150 de ani în urmă, în satul Bileavynţi de lângă Ternopil, s-a născut cântăreaţa ucraineană cu renume mondial, Solomia Kruşelniţka. La vârsta de 19 ani ea a fost primită la Conservatorul din Lviv. În calitate de cântăreaţă de operă a debutat la 15 aprilie 1893 pe scena teatrului din Lviv. Şi-a perfecţionat măiestria în Italia. Solomia Kruşelniţka a interpretat circa 60 de arii din opere, a evoluat pe scenele celor mai vestite teatre din lume. În anul 1920, în apogeul slavei sale, ea şi-a încheiat cariera de cântăreaţă de operă, şi s-a consacrat activităţii pedagogice la Conservatorul din Lviv. N-a fost apreciată de autorităţile sovietice. În 1949, la vârsta de 77 de ani Solomia Kruşelniţka susţine ultimul său concert. În 1952, cu o lună înainte de moarte, i s-a conferit titlu de profesor al Conservatorului din Lviv. A fost înmormântată la Cimitirul Lyciakiv din Lviv, nu departe de mormântul lui Ivan Franko.
La 23 septembrie 1941, în localitatea Toporăuţi de lângă Cernăuţi s-a născut renumita interpretă română de muzică populară, Sofia Vicoveanca. Numele adevărat al artistei este Sofia Fusa, căsătorită Micu. A fost unul din cei patru copii ai familiei de negustori Gheorghe și Veronica Fusa. A avut o copilărie grea, tatăl său fiind luat prizonier de sovietici, după anexarea Bucovinei de nord de către Uniunea Sovietică. Împreună cu mama sa, Sofia s-a refugiat la o mătușă din Bivolarie-Vicovu de Sus, ca apoi să se mute cu familia în comuna Vicovu de Jos. Din dragoste pentru satul copilăriei, i-a împrumutat ulterior numele, alegându-și numele de scenă Sofia Vicoveanca. Sofia Vicoveanca a absolvit Școala Populară de Artă din Suceava și a fost angajată, prin concurs, în anul 1959 ca solistă de muzică populară în Ansamblul de Cântece și Dansuri „Ciprian Porumbescu” din Suceava. În anul 1965 îi apare primul disc. Din anul 1998 devine solistă de muzică populară în Ansamblul „Rapsozii Botoșanilor”.
În cei peste 60 de ani de carieră, Sofia Vicoveanca și-a alcătuit un repertoriu cât mai variat, reușind să adune nestemate din fiecare moment important din viața omului. Acesta cuprinde cântece de leagăn, de nuntă, cântece satirice, cântece cu o încărcătură emoțională foarte puternică. De asemenea, Sofia Vicoveanca a înregistrat un număr de aproximativ 50 de doine, cântece doinite, balade. Sofia Vicoveanca a încercat, în toată cariera ei, să păstreze autenticitatea portului, a cântecului şi a tradiţiilor bucovinene. „Autentic nu însemnă să porţi neapărat opinci şi cămaşă cusută în casă şi catrinţă. Ci porneşte din interior, din adânc”, afirmă vestita interpretă de muzică populară. Din 1991 încoace Sofia Vicoveanca a cântat deseori pentru românii nord bucovineni, a vizitat şi satul ei de baştină, unde a văzut lumina zilei într-un an atât de tragic. În schimb, cântecele ei sunt senine ca şi credinţa românului. Şi după şase decenii de activitate scenică, Sofia Vicoveanca serveşte drept un reper de moralitate, de modestie şi de virtuozitate pentru generaţia tânără.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com