La Universitatea Națională „Iuri Fedkovyci” din Cernăuți s-a finalizat cu succes restaurarea unor piese de mobilier unice de la sfârșitul secolului al XIX-lea, care au o importanță istorico-culturală excepțională pentru Bucovina. Anunțul a fost făcut pe pagina sa de Facebook de către conferențiarul universitar, Myroslava Javoronkova, șefa Catedrei de Artă Decorativ-Aplicată și Artă Plastică. Obiectele restaurate sunt două fotolii care i-au aparținut Mitropolitului Bucovinei și Dalmației și care făceau parte din interioarele reședinței sale: un fotoliu din lemn sculptat din biroull personal al Mitropolitului – un exemplu rafinat de istorism târziu; un fotoliu din lemn din încăperile de locuit – sobru și practic, tipic pentru clericii acelei perioade.
Înainte de începerea lucrărilor de restaurare, a fost efectuată o muncă detaliată de cercetare și fotodocumentare de către masteranzii Catedrei de Arhitectură, Urbanism și Conservarea Obiectivelor UNESCO. Acest lucru a permis documentarea aspectului autentic al pieselor, evaluarea daunelor și formarea unei baze științifice pentru etapele ulterioare de restaurare. Procesul de restaurare a fost condus de Ostap Kuryk, lector la Catedra de Artă Decorativ-Aplicată și Artă Plastică, iar în munca practică au fost implicați studenții din anul doi de master – Ivan Ostafiiciuk și Oleksandr Koșman, care au dobândit o experiență valoroasă în lucrul cu monumente autentice. Lucrarea finalizată a fost predată Muzeului de Istorie al Universității cernăuțene, unde aceste fotolii unice vor fi păstrate ca parte a patrimoniului spiritual și artistic al Bucovinei de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
