Universitatea Națională „Iurii Fedkovici” din Cernăuți împlinește 150 de ani

4 10 А 7

Acum un secol și jumătate, la Cernăuți a fost înființată o instituție care a devenit un simbol al științei, culturii și dezvoltării spirituale a întregului ținut. De-a lungul timpului, universitatea – o perlă arhitecturală recunoscută de UNESCO – a purtat diverse nume, dar a rămas întotdeauna un templu al cunoașterii, unde generații de tineri își găsesc drumul spre viitor.

Astăzi, Universitatea Națională din Cernăuți reunește aproximativ 15 mii de studenți și peste o mie de cadre didactice și cercetători, printre care peste 150 de profesori și doctori habilitați. Astfel, oricine trece pragul Universității din Cernăuți devine parte a unui puternic spațiu științific și educațional.

De-a lungul istoriei sale, universitatea a oferit țării mulți oameni profesioniști, talentați, patrioți și cercetători științifici care, prin munca, ideile și dedicarea lor, au slăvit alma mater și au contribuit la dezvoltarea științei, educației și culturii în Ucraina și în străinătate. Tocmai acești oameni au devenit o punte între tradiții și realizările inovatoare, aducându-și contribuția la consolidarea societății și a statului.

De la începutul invaziei rusești în Ucraina din 2014, absolvenți și angajați ai UNC s-au ridicat în apărarea independenței și integrității teritoriale a Ucrainei. O parte dintre ei au plătit cel mai mare preț pentru libertatea noastră, dându-și viața, sănătatea și forțele pentru a păstra statul, valorile sale și noile generații.

Acest jubileu este un prilej de a mulțumi tuturor celor care, de-a lungul anilor, au păstrat și au sporit gloria universității. Celor care au predat și predau. Celor care au lucrat și lucrează. Celor care au dobândit cunoștințe și le-au dus în viață, punând talentul și inteligența în slujba oamenilor și a Ucrainei.

Fie ca Universitatea Națională din Cernăuți „Iurii Fedkovici” să rămână în continuare un focar de înțelepciune, libertate de gândire și inspirație. Fie ca aici să se nască idei care schimbă lumea, care fac Ucraina puternică, liberă și demnă de istoria sa glorioasă, se menționează pe site-ul Consiliului Regional Cernăuți.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

Добавить комментарий