La 17 octombrie 1873 s-a născut ilustrul matematician român, Gheorghe Ţiţeica. Despre Gheorghe Ţiţeica s-a scris în decursul vremii mult. A fost matematician şi pedagog român, profesor la Universitatea şi la Şcoala Politehnică din Bucureşti, membru al Academiei Române şi al mai multor academii străine, doctor honoris causa al Universităţii din Varşovia, un nume ce va rămâne peste veacuri în analele matematicii româneşti. El s-a născut la 17 octombrie 1873 la Drobeta Turnu-Severin. Elev eminent, cu reale înclinaţii spre ştiinţele exacte, Gheorghe Ţiţeica a fost repede remarcat de dascălii săi, atât de cei de la liceul din Craiova, cât şi de cei de la Universitatea din Bucureşti, unde a fost sfătuit să urmeze un doctorat la Paris. Acolo, alături de savanţi ai vremii, l-a avut profesor şi pe Jean Gaston Darboux, care i-a deschis pasiunea către geometrie, în special către geometria diferenţială, pasiunea care l-a urmat întreaga viaţă.
Gheorghe Ţiţeica este un monument, un întemeietor de şcoală matematică românească. Istoria matematicii îi recunoaşte meritele în domeniul geometriei proiective, al trigonometriei sferice, precum şi a altor discipline care ţin de matematică. Vicepreşedinte al Academiei Române, secretar, al aceleaşi instituţii, profesor al Universităţii Mariland din Statele Unite, o personalitate de excepţie a matematicii româneşti şi universale. Gheorghe Ţiţeica este unul dintre organizatorii congresului de matematică, desfăşurat în 1932 la Drobeta Turnu Severin, oraş, care a devenit în acel an o adevărată capitală a matematicii. Alături de 140 de matematicieni români, la congres au participat şi 40 de matematicieni străini din Franţa, Belgia, Polonia, Bulgaria şi Iugoslavia. Lucrările congresului s-au desfăşurat pe un vas care efectua o croazieră pe Dunăre, permiţând invitaţilor să vadă frumuseţea sălbatică a Dunării la Cazane. Gheorghe Ţiţeica a prezentat la acest congres două lucrări: una referitoare la reţelele patratice, curbele care-i poartă numele, iar cealaltă care ţine mai mult de filosofie „Intuiţia Bergsoniană şi matematica”.
Gheorghe Ţiţeica a fost un profesor de excepţie care a scris multe cărţi de referinţă în geometrie. A înţeles de la mentorul său, Constantin Gogu, preşedinte al „Societăţii amicii ştiinţei“, că menirea unui profesor este să răspândească ştiinţa printre tineri. Anume cu acest scop Gheorghe Ţiţeica devine unul dintre fondatorii revistei „Natura“ (1905). A publicat aici multe articole de cultură generală, articole despre Arhimede, Galilei, dar şi despre profesorii săi din facultate. Prodigioasa activitate a acestui ilustru matematician cuprinde circa 300 de lucrări matematice sau de popularizare a ştiinţei. Colegii lui afirmau că Gheorghe Țițeica pentru România este „geometrul numărul unu”. Acesta a plecat în necuprinsa veşnicie în anul 1939.
La 17 octombrie 1892, în localitatea Rușii Mănăstioarei–Udești, Suceava, s-a născut Traian Popovici, avocat și primar al orașului Cernăuți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A urmat Facultatea de Drept a Universității Cernăuți, pe care a absolvit-o abia la sfârșitul Primului Război Mondial. A fost președinte al Societății Academice Junimea. În anul 1908, în timpul liceului, a trecut clandestin granița dintre Austro-Ungaria și România, pentru a-l vedea pe Nicolae Iorga care vizita localitatea Burdujeni. În Primul Război Mondial a trecut în România și s-a înrolat voluntar în Armata Română (1914), luptând până la sfârșitul războiului. După absolvirea facultății a obținut titlul de Doctor în Drept, s-a stabilit pentru scurt timp la Chișinău, a fost secretar la Casa Noastră, organizație pentru împroprietărirea țăranilor, prefect al județului Câmpulung (1926–1927), avocat în Cernăuți, iar după ocuparea Bucovinei de Nord, în iunie 1940, s-a refugiat în București, continuând îndeletnicirea de avocat. Ion Antonescu l-a numit primar al orașului Cernăuți. În această calitate, a oprit deportarea a 20.000 de evrei din Bucovina împotriva planului de „curățirea terenului” al mareșalului Ion Antonescu. Găsit vinovat de eliberarea certificatelor pentru evitarea deportărilor, a fost înlocuit din funcție după zece luni. În urma reluării deportărilor de către noul primar, au pierit cinci mii de persoane salvate inițial. După război, a publicat cartea Spovedania, mai cunoscută sub numele de Spovedania unei conștiințe. Cu câțiva ani în urmă ea a fost tradusă în ucraineană și editată la Cernăuți. Pe fațada casei din Cernăuți, unde a locuit Traian Popovici, a fost inaugurată o placă memorială. La Cernăuți a fost creat un film documentar despre primarul Traian Popovici (autorul scenariului – jurnalistul Serghei Voronțov). A decedat la 4 iunie 1946, la Colacu–Fundu Moldovei, Suceava. Traian Popovici a fost înnobilat post-mortem cu titlul de „Drept între popoare” de către Yad Vashem în anul 1991, pentru actele sale de curaj în salvarea evreilor din Cernăuți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
La 17 octombrie 1907, la Kameneț-Podilski, Hmelnițki, Ucraina, s-a născut Dora Massini, soprană română de origine polono-evreiască. Din cauza Primului Război Mondial și a revoluției ruse, familia sa a emigrat în Polonia, la Lviv, unde a urmat liceul în paralel cu Conservatorul, absolvit în 1926, luând în continuare lecții de canto. Sub presiuna părinților, a studiat la Școala Superioară de Comerț Mondial la Viena și, în secret, a continuat cursurile de muzică cu profesoara Felicia Katschiowska. Lipsurile financiare au readus-o în Lviv, unde a debutat la Opera din acest oraș cu rolul Santuzza din Cavaleria Rusticană în iunie 1929. A cântat apoi acolo în Faust, Carmen (Micaela), Cavaleria rusticană, La Forza del destino. În 1931 s-a căsătorit cu un dirijor italian și s-au stabilit în România. Depășind interdicțiile asociate străinilor, a fost angajată la Opera din București, în scurt timp fiind promovată prim-solistă. Patosul său i-a atras atenția Regelui Carol al II-lea. A apărut, până în 1940 în 38 de roluri. După abdicarea lui Carol a fost obligată să părăsească Opera din București și casa de pe Calea Victoriei, iar soțul, obligat să demisioneze din armată. A revenit pe scena Operei după terminarea războiului dar autoritățile comuniste i-au permis doar turnee în țările socialiste, nu și la Viena. Ultimul său rol a fost cel al Tatianei din Evgheni Oneghin. A decedat la 20 august 1996, la București.
La 17 octombrie 1936 s-a născut poetul ucrainean şaizecist Ivan Draci, considerat clasic în timpul vieţii. Ivan Draci (1936-2018) s-a afirmat şi ca traducător, autor de scenarii cinematografice, dramaturg şi activist politic. I s-a decernat Premiul Naţional „T. Şevcenko” şi i s-a acordat titlul de Erou al Ucrainei. Ivan Draci a semnat prefaţa la volumul bilingv ucraineano-român „Cobzarul” de Taras Şevcenko, editat la Cernăuţi. Traducerea în română a creaţiilor şevcenkiene aparţine poetului şi traducătorului din Suceava, Ion Cozmei.
La 17 octombrie 1984 s-a stins din viață Emilian Bucov, scriitor, scenarist, publicist, activist public din Moldova. S-a născut la 8 august 1909 în orăşelul Chilia Nouă, care se află în delta Dunării (astăzi regiunea Odesa, Ucraina). El a fost membru al Uniunii Tineretului Comunist din România. Pe parcursul anilor 1928-1930 este revoluţionar în organizaţia „Şcolarul roşu”, a fost membru al Uniunii Tineretului Comunist din România în ilegalitate, pentru care a fost persecutat de Siguranţă. În aceeaşi ani îşi începe şi activitatea literară, afirmîndu-se ca poet revoluţionar. Colaborează cu reviste româneşti de stânga. Apar o serie de culegeri de poezii „Clocotul muncii” (1932), „Discursul Soarelui” (1937), „China” (1938). Apoi: „Te văd, Moldovă” (1942), „Primăvara de pe Nistru” (1944), „Ţara mea” (1947), „Cresc etajele” (1952), „Poezii” (1954). S-a bucurat de popularitate basmul în versuri „Andrieş”, după motivele căruia a fost filmat în anul 1955 un film artistic, precum şi romanul în versuri „Oraşul Răut” (1956, tradus în rusă, în anul 1958), etc. A scris piesa „Dunărea zbuciumată” (1956, montată în anul 1957), o culegere de povestiri, „Scânteia inimii” (1965), poemul „Cântare tinereţii” (1969), romanul „Magistrala” (1969). Pentru culegerea de poezii şi poeme „Zile de azi, zile de mâine” i-a fost decernat Premiul de Stat al RSS Moldoveneşti (1966).
Este autorul imnului RSSM. Este cunoscut şi în calitate de traducător al unor opere de A. S. Puşkin, T. Şevcenko, Maxim Gorki şi alţii.
Pe parcursul anilor 1945-1946, 1955-1958 este preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova în 1966-1971, redactor şef al revistei „Nistru”, Vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti (1947-1951). La Congresul al 6-ea a Comitetului Central PCM a fost ales membru al Comitetului Central. Criticul Ion Șpac apreciază astfel creația lui Emilian Bucov de pe pozițiile zilei de astăzi: „Se poate admite că poezia și proza bucoviană necesită o selecție riguroasă, însă nicidecum nu putem accepta anularea operei în ansamblu… Îndrăznim să afirmăm că o bună parte din ea și-a păstrat totuși prospețimea. E vorba, în primul rând de basmul „Andrieș”, volumele de versuri „Zile de azi, zile de mâine” (1965,1967), „Om de dimineață” (1984), mai multe cărți pentru copii, care în urma unei selecții riguroase s-ar putea constitui într-un volum editat în grafie latină”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com