Rusia șantajează Serbia cu livrările de gaze naturale. Pe 11 octombrie 2025, Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat pentru publicația Informer că este dezamăgit de decizia Moscovei de a oferi Belgradului, după câteva luni de negocieri, doar un acord pe termen scurt pentru furnizarea de gaze naturale, valabil până la sfârșitul anului 2025. La rândul său, conducerea Serbiei a dorit să încheie un contract pe trei ani cu concernul „Gazprom” pentru livrarea de „combustibil albastru” rusesc. În acest scop, A. Vučić s-a întâlnit de două ori în cursul acestui an cu liderul Federației Ruse, V. Putin. Belgradul a cerut garantarea livrărilor de gaze naturale cel puțin până în mai 2026, însă Moscova a oferit un contract doar până la sfârșitul anului 2025. A. Vučić a presupus că decizia nefericită pentru Belgrad este, probabil, legată de sancțiunile impuse de SUA companiei energetice sârbe NIS, o cotă semnificativă din acțiunile căreia (44,9%) este controlată de Kremlin prin intermediul companiei „Gazprom Neft”. Formal, aceste sancțiuni au fost impuse de SUA companiei NIS încă din ianuarie anul acesta, dar intrarea lor în vigoare a fost amânată în mod repetat, deoarece Belgradul și Washingtonul purtau negocieri intense pe această temă. Totuși, în septembrie, SUA au refuzat să prelungească amânarea, iar de la 1 octombrie, restricțiile au intrat în vigoare.
Președintele Serbiei a menționat că sancțiunile americane pot fi ridicate doar cu condiția adoptării unei decizii de naționalizare a NIS. Potrivit lui A. Vučić, Washingtonul ar fi făcut presiuni asupra Belgradului, cerându-i o astfel de decizie. Totuși, Președintele Serbiei a respins această propunere, deoarece „nu a vrut să fure proprietatea altcuiva”. În același timp, A. Vučić a explicat că un contract pe termen scurt pentru livrările de gaze este un fel de mesaj transmis Serbiei de către Rusia. În acest fel, rușii dau de înțeles că, dacă veți începe procedura de naționalizare a NIS sau veți face altceva în acest spirit, noi vă putem pur și simplu întrerupe gazul după 31.12.2025.
Serbia, care este o țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, nu trebuie să uite că este dificil să te bazezi pe prietenia cu Rusia pentru a avansa cu încredere și hotărâre spre statutul de membru UE. Oficialii instituțiilor europene de la Bruxelles nu ascund faptul că legăturile prea strânse ale Belgradului cu Moscova provoacă o îngrijorare semnificativă. Conducerea politică a UE reamintește în permanență că Serbia trebuie să-și alinieze politica externă la cea a Uniunii Europene, în special în ceea ce privește Rusia și China, dacă dorește cu adevărat să devină membră a Europei Unite. Timp de 30 de ani, Serbia a balansat între legăturile istorice cu Rusia și aspirația spre integrarea europeană, dar tot mai multe semnale de la Bruxelles indică faptul că este timpul să se decidă. Clasa politică sârbă trebuie să înțeleagă că Rusia este interesată, în primul rând, de propriile beneficii și ambiții geopolitice, și nu de bunăstarea sau interesele strategice ale poporului sârb, iar acest lucru devine din ce în ce mai evident.
Federația Rusă încearcă să-și mențină influența în Balcanii de Vest ca parte a strategiei sale mai ample de „lume multipolară”. Serbia este una dintre puținele țări din Europa care nu a impus sancțiuni împotriva Rusiei, fapt folosit de mass-media din cele două state ca dovadă a „marii prietenii” dintre ele, deși, în realitate, Moscova exercită cu abilitate diverse tipuri de presiune asupra Belgradului. Rusia nu oferă Serbiei garanții economice sau de securitate reale, așa cum face UE. În schimb, există doar retorica despre „frăția slavă” și „istorie comună”, care este adesea folosită ca paravan pentru influența politică a Moscovei.
Ucraina a trecut prin asta. Cât timp Kievul a fost în orbita intereselor politice ale Kremlinului, ucrainenii erau considerat cel mai important popor frate al rușilor. Federația Rusă folosește pur și simplu Serbia pentru a-și extinde influența în statele din Balcanii de Vest. Mai mult, Moscova este interesată ca în regiune să aibă loc un conflict armat de amploare. În opinia Kremlinului, acest lucru ar distrage atenția Occidentului de la evenimentele din Ucraina, iar Moscova ar putea juca aici un rol activ de mediator, obținând dividende politice pe scena internațională și consolidându-și autoritatea. Faptul că aici vor muri oameni și economia locală va fi distrusă, este indiferent Rusiei. Ea este gata să sprijine până la capăt mișcările de mare putere, care mai devreme sau mai târziu vor duce la un război major în regiune. Liderii acestor mișcări sunt sprijiniți în secret și deschis de Moscova, iar exemplul Ucrainei arată că toate forțele pro-ruse din țară erau conduse de politicieni care primeau personal recompense financiare semnificative de la Moscova. De îndată ce Ucraina a început să-și implementeze politica de integrare europeană și să-și consolideze legăturile cu lumea occidentală, adică a încetat să danseze după cum cânta balalaica politică rusească, Kremlinul a declarat imediat ucrainenii popor ostil și naziști.
Nici situația din Moldova nu este o excepție. În aceste zile, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat că, în cazul în care Moldova va continua cursul de confruntare cu Federația Rusă de dragul construirii de relații cu Europa, nu o așteaptă „nimic bun”. Astfel, Kremlinul a reacționat la adoptarea de către Moldova a unei noi strategii militare, în care Rusia este numită „principala amenințare”. „Actuala conducere a Moldovei, din punctul nostru de vedere, face o greșeală serioasă. Ei consideră că linia de construire a relațiilor cu Europa presupune o politică complet anti-rusă”, a spus Peskov. Pe 8 noiembrie, guvernul Moldovei a aprobat o nouă strategie militară până în 2035. Printre riscurile și amenințările militare la adresa securității naționale, războiul Rusiei împotriva Ucrainei este evidențiat ca punct separat. Moldova este îngrijorată de perspectivele creării unui coridor terestru de către Federația Rusă și a admis posibilitatea extinderii ostilităților pe propriul său teritoriu. De asemenea, prezența a aproximativ 1000 de pacificatori ruși în Transnistria este numită amenințare. Ca rezultat, autoritățile au decis să mărească numărul armatei naționale cu o treime și să crească cheltuielile pentru apărare. Noua strategie militară prevede, de asemenea, trecerea la standardele NATO.
Reamintim că pe 28 septembrie, la alegerile parlamentare din Moldova, a câștigat partidul de guvernământ pro-european „Acțiune și Solidaritate”. Președinta Maia Sandu a acuzat în repetate rânduri Rusia de amestec în afacerile interne ale țării și de încercări de a influența rezultatele votului în scopul aducerii la putere a forțelor pro-ruse. Potrivit lui Peskov, politicienii pro-europeni din Moldova, „rămânând la putere, continuă o linie neprietenoasă” față de Moscova, ceea ce provoacă „regret” în Kremlin.
Declarația lui Peskov este o încercare directă de presiune politică asupra Chișinăului. Kremlinul folosește în mod tradițional retorica „avertismentului” ca instrument de intimidare a vecinilor care aleg un curs pro-european. Amenințările exprimate sunt un semnal pentru conducerea moldoveană că Moscova este gata să continue presiunea politică, economică și informațională asupra țării. O astfel de retorică repetă scenariul pe care Rusia l-a aplicat împotriva Kievului după 2013, când Ucraina a ales calea integrării cu UE.
Reacția Moldovei la amenințările rusești va fi un indicator al capacității sale de a contracara Rusia. Pentru regiunea Europei de Est, declarațiile lui Peskov sunt un semnal al continuării războiului hibrid rusesc. Amenințarea la adresa Chișinăului arată că Kremlinul nu renunță la ambițiile de a menține regiunea în sfera sa de influență prin intimidare, propagandă, mită și dependență energetică. Moscova încearcă să demonstreze că, chiar și fără un război deschis, poate dicta regulile jocului în regiune.
Pentru Uniunea Europeană, astfel de amenințări sunt o reamintire că amenințarea rusească nu se limitează la Ucraina. Prin declarația sa, Peskov extinde, de fapt, „geografia presiunii” Kremlinului la granițele UE. Aceste cuvinte pot fi considerate o încercare de a zădărnici reformele pro-europene în Moldova, care aspiră să devină membră a Uniunii Europene. După cum arată experiența Ucrainei, amenințările rusești au adesea un efect invers: ele consolidează sentimentele anti-rusești și îi îndeamnă pe cetățeni să sprijine independența față de Moscova. Pentru Președinta Maia Sandu și partidul de guvernământ pro-european „Acțiune și Solidaritate”, aceste amenințări sunt un argument suplimentar în favoarea continuării reformelor, modernizării armatei și accelerării integrării cu structurile de securitate europene. Astfel, retorica agresivă a Kremlinului doar împinge Moldova să se ancoreze și mai adânc în tabăra pro-europeană.
Declarația lui Peskov are și o anumită semnificație internă rusă. Ea nu vizează doar intimidarea Moldovei, ci și consolidarea narativului pentru audiența rusă despre o pretinsă „încercuire ostilă” și „trădare” a vecinilor care „au cedat influenței Occidentului”. Astfel, Kremlinul încearcă să-și legitimeze propria politică agresivă. Acest lucru îi permite lui Putin să mențină în societatea rusă o atmosferă de stare de asediu și să încerce, din nou, să mobilizeze cetățenii pe fondul problemelor economice interne serioase și al războiului prelungit împotriva Ucrainei.
Oleksandr LEVCENKO,
diplomat
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com