La 31 octombrie 1517 teologul Martin Luther lipește pe ușa bisericii din Wittenberg cele 95 de teze, care invitau la o dispută academică pe tema indulgențelor. Credința lui Luther l-a făcut să intre în 1517 în conflict cu Biserica Romano-Catolică. Pentru a strânge fonduri în vederea construirii Bazilicii Sfântul Petru din Roma, papa Leon al X-lea a vândut credincioșilor indulgențe. Prin vânzarea de indulgențe se oferea, în schimbul unei donații bănești, anularea suferințelor vremelnice datorate păcatului – odată iertat prin pocăință. Luther s-a declarat împotriva acestei practici. În 1521, prin bula de excomunicare emisă împotriva lui Luther, papa a cerut împăratului Carol al V-lea să dispună executarea lui Luther. Împăratul, în loc să dea curs cererii papei, a convocat o adunare pentru cercetarea lui Luther. Oficialitățile din dietă i-au cerut să-și retragă declarațiile. Luther a refuzat, iar membrii dietei l-au declarat indezirabil. Luther a reușit să scape de pedeapsă cu ajutorul prietenului său, Frederic al III-lea, principele elector al Saxoniei, care l-a ascuns în castelul „Wartburg”, aproape de orașul Eisenach. Luther a primit pseudonimul „cavalerul George”. În timpul șederii în Wartburg, Luther a început să traducă Noul Testament în limba germană. Preocuparea principală a împăratului Carol era războiul cu Franța, astfel încât în cele din urmă Luther a putut reveni la catedra din Wittenberg.
Încercările de reformare a bisericii locale nu au avut succes în Europa centrală în timpul vieții sale, dar au fost continuate de discipolii săi. În 1524 o parte din țărănimea din sudul Germaniei, Austria și Elveția s-a folosit de teoria lui Luther ca pretext pentru declanșarea Războiului Țărănesc. În 1525 Martin Luther s-a însurat cu fosta călugăriță Katharina von Bora, arătându-se astfel adversar al celibatului impus de catolicism preoțimii. Restul vieții și l-a petrecut scriind, ținând predici și organizând reforma bisericii în Saxonia. Luther a murit la 18 februarie 1546 în orașul său natal Eisleben. Luther este cunoscut ca „părintele Reformei”. Intenția lui însă nu a fost crearea unei biserici noi, alternative, ci înnoirea Bisericii Universale.
La 31 octombrie 1784 a izbucnit Marea Răscoală Țărănească din Transilvania, condusă de Horea, Cloșca și Crișan. Răscoala a fost o importantă acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă, care s-a derulat în perioada 31 octombrie –27 decembrie 1784. La ea au participat iobagi români, maghiari, sași de pe domeniile nobililor și statului, mineri din Munții Apuseni și ocnele din Maramureș, meșteșugari, preoți etc. Răscoala a pus în discuție statutul de tolerați în Transilvania imperială al românilor, ceea ce i-a conferit și un caracter național. A izbucnit în satul Curechiu, Hunedoara, și s-a încheiat când Horea și Cloșca au fost capturați de către autorități.
În ziua de 28 octombrie 1784, la târgul săptămânal din Brad, a venit Crișan cu vestea că Horea a adus noi porunci de la împărat, pe care le va comunica în duminica viitoare (31 octombrie 1784), la biserica din Mesteacăn, îndemnând pe iobagi ca în acea zi să vină cât mai mulți, sau cel puțin 4–5 din fiecare sat. Duminică s-au întrunit circa 500–600 de țărani iobagi la biserica din Curechiu, iar Crișan le-a arătat o cruce aurită, susținând că a fost primită de Horea de la împărat ca semn că este împuternicit să îndrume pe iobagi să-și hotărască singuri soarta de a rămâne în continuare iobagi sau de a se înscrie grăniceri în regimentele împărătești. La îndemnul lui Crișan, iobagii s-au hotărât să plece la Alba Iulia pentru a se pune în slujba împăratului. Oamenii au pornit spre Alba Iulia peste munte, ocolind orașul Brad, ca să nu fie opriți de nobilii maghiari, și au înnoptat în satul Curechiu. În timpul nopții au fost atacați de trupele de husari, pe care însă le-au învins și dezarmat. Atacul a schimbat planurile răsculaților, care s-au întors spre Brad. Ei au atacat, în ziua de 3 noiembrie 1784, curtea nobiliară Kristyory din Crișcior. Apoi, o parte din ei au urcat în amonte, spre Abrud, prin Mihăileni, iar o altă grupă a coborât în aval, cucerind Bradul, Baia de Criș, Ribița, Hălmagiu, Hălmăgel, Ociu Aciuta și Pleșcuța, necruțând nici populația civilă.
La 31 octombrie 1881, la Fălticeni s-a născut Eugen Lovinescu, critic şi istoric literar, teoretician al literaturii şi sociolog al culturii, memorialist, dramaturg, romancier şi nuvelist român, cel mai de seamă critic după Titu Maiorescu. A fost profesor de liceu la Ploiești și București și a predat ocazional la Universitatea din Bucureşti. A debutat publicistic în suplimentul literar al ziarului Adevărul cu un articol despre studiile sale clasice (1903). A colaborat la Epoca, scriind despre Mihail Sadoveanu, Octavian Goga, Șt.O. Iosif, Alexandru Brătescu-Voinești, Popovici-Bănățeanu, I. Gorun, Sandu Aldea, Ion Agârbiceanu, Emil Gârleanu, toate acestea constituind subiectele reunite în cele două volume de debut Pași pe nisip…, apărute în 1906. În această perioadă a activității sale, a fost preocupat de mișcarea literară de la Sămănătorul. A patronat, până la sfârșitul vieții, cenaclul Sburătorul și a fost director al revistei literare Sburătorul. A fost autorul a peste 60 de volume de critică, istoriografie literară, proză, traduceri. Dintre scrierile sale: Istoria literaturii române contemporane, De peste prag, Lulu, Nuvele florentine, Mite. Bălăuca, Aripa morții, Viață dublă, Gr. Alexandrescu, T. Maiorescu și contemporanii lui, Titu Maiorescu și posteritatea lui critică. Parcursul său profesional îl recomanda pentru un loc în Academia Română, dar din cauza lui Nicolae Iorga, care era un tradiţionalist radical și nu accepta ideea de modernitate, a devenit membru titular al Academiei Române abia post-mortem.
La 31 octombrie 1892 Arthur Conan Doyle publică volumul de povestiri „Aventurile lui Sherlock Holmes”. Sir Arthur Ignatius Conan Doyle (1859-1930) a fost un romancier britanic, celebru pentru a-l fi creat pe Sherlock Holmes – primul detectiv care apare într-o serie de romane polițiste. În afara acestora, Sir Arthur Conan Doyle a fost autorul a numeroase povestiri ştiinţifico-fantastice, romane istorice, piese de teatru, romane de dragoste, poezie şi texte inspirate direct din realitate (non-fiction).
La 31 octombrie 1993 a încetat din viaţă regizorul italian Federico Fellini, unul dintre titanii cinematografiei mondiale, cunoscut graţie filmelor „Casanova”, „La Dolce Vita”, „Ginger şi Fred”,„La Strada”, „Nopţile Cabiriei”, „Amarcord”. Federico Fellini (1920-1993) a fost laureat al mai multor premii internaționale, între care și premiul Oscar (pe care l-a câștigat de patru ori, al cincilea primindu-l onorific).
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com