Ne-am bucurat să-l vedem acasă, pentru câteva zile de concediu, pe consăteanul nostru, militarul Alexandru Xionzov. Aceste câteva zile acasă au fost pline de diferite emoții și au trecut ca o clipă. Alexandru a avut ocazia să se întâlnească cu rude, prieteni, consăteni. Dar astăzi dimineață, realitatea și-a amintit de sine. Conform unei frumoase tradiții, din punctul de plecare, lângă moara de vânt din marginea Dinăuțiului, consăteanul nostru a plecat spre camarazii săi. Din spatele frontului, cel liniștit – înapoi, pe linia întâi, acolo unde este cel mai greu acum. Ca de obicei, i-am transmis proviziile necesare, apă și lubrifianții necesari pentru mașină. Părintele Cristian l-a binecuvântat pentru un drum bun, o slujbă reușită și a citit rugăciuni pentru pacea în Ucraina și pentru întoarcerea cât mai grabnică a tuturor militarilor acasă, sănătoși și nevătămați. Alexandru a fost însoțit de mama, rude și cunoscuți. A fost o clipă grea pentru mama. Cu toate acestea, știm că pleacă să ne apere libertatea, pământul, dreptul nostru la un cer pașnic. Să-l ferească Dumnezeu!
Radu ȘTEFLIUC
starostele satului Dinăuți, CT Noua Suliță
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
