Ucraina va transmite partenerilor datele copiilor răpiți de Rusia. Prima listă va fi pe masa tuturor liderilor. Despre aceasta informează RBK-Ucraina cu referire la adresarea de seară al Președintelui Ucrainei, Volodymyr Zelenski. Potrivit acestuia, serviciul de informații externe a îndeplinit sarcina de a găsi adrese specifice și clare ale locurilor unde se află copiii ucraineni care au fost răpiți de Rusia.
Zelenski a menționat că Ucraina transmite partenerilor listele copiilor care trebuie returnați.
„Este o problemă sensibilă, multă muncă diplomatică se desfășoară în liniște, iar pentru a zădărnici orice încercare a Rusiei de a spune că ei chipurile nu știu nimic despre acești copilași ai noștri, lucrăm în așa fel încât să oferim și adrese. Prima astfel de listă – cu mai mult de 300 de nume, prenume și adrese ale copiilor răpiți – va fi pe masa tuturor liderilor care ne ajută”, a menționat Președintele.
Reamintim că anterior, Împuternicitul Radei Supreme pentru drepturile omului, Dmytro Lubineț, a declarat că de la începutul războiului la scară largă, Rusia a deportat peste 19,5 mii de copii din Ucraina.
În același timp, potrivit Președintelui Volodymyr Zelenski, Ucraina a reușit să returneze 1625 de copii din Rusia. Acest lucru a fost posibil datorită inițiativei Bring Kids Back UA.
Ucraina cere, de asemenea, partenerilor să ajute la returnarea tuturor copiilor răpiți.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
