La 2 noiembrie 1639 domnul Munteniei, Matei Basarab, a fost mazilit de sultan în urma intrigilor domnului moldovean Vasile Lupu, sprijinit şi de marele vizir otoman. Vasile Lupu a uneltit împotriva lui Matei Basarab încă de la începutul domniei acestuia. În 1639, Lupu a obținut de la sultan un act de domnie în Muntenia pentru fiul său mai mare Ioan şi a intrat pentru a doua oară în Muntenia cu ajutor tătăresc, dar nu s-a ales decât cu titlul de „Domn al Moldovei și Țării Românești”, deoarece a fost înfrânt decisiv la Ojogeni. Avem de la Vasile Lupu și un document emis la 1 noiembrie 1639 care are ca sigiliu stema unită a Moldovei și Țării Românești, care ulterior, a devenit stema oficială a Principatelor Române Unite la 24 ianuarie 1859. Oastea lui Vasile Lupu a intrat în Muntenia în 1637, arzând și jefuind până la Râmnic. Matei Basarab, ajutat și de oștile voievodului transilvănean Gheorghe Racoczi, aflate sub comanda lui Ioan Kemeny, l-a învins la Teleajen și l-a scos din țară.
La 2 noiembrie 1816 a încetat din viaţă Gheorghe Șincai, istoric, filolog, poet român, reprezentant al Școlii Ardelene. Gheorghe Șincai (1754-1816) a adus o contribuţie fundamentală în acţiunea de răspândire a culturii române în mediul rural din Transilvania şi a elaborat alături de Samuil Micu prima gramatică tipărită a limbii române: „Elementa linguae daco-romanae sive valachicae” (Viena, 1780).
La 2 noiembrie 1854, la Bucureşti a încetat din viaţă Anton Pann (Antonie Panteleon Petroveanu), poet, folclorist şi compozitor, autorul culegerii de proverbe „Povestea vorbii” şi al muzicii actualului Imn naţional al României. În poemul său „Epigonii”, Mihai Eminescu l-a supranumit pe Anton Pann „fiul Pepelei, cel isteţ ca un proverb”. Data naşterii lui Anton Pann este incertă – în perioada anilor 1796-1798, la Sliven, localitate din Imperiul Otoman, astăzi – în Bulgaria. Este de origine bulgară sau aromână. Tatăl său, de meserie căldărar, moare devreme, în 1806, lăsând în urmă o văduvă și trei orfani. În aceste condiții grele, văduva Tomaida împreună cu cei trei băieți, trece în Basarabia și se stabilește la Chişinău. Aici viitorul poet şi compozitor figurează sub numele de Antonie Pantelimonovici Petrov, învață limba rusă și își fixează vocația de psalt. În iarna anului 1812 pleacă împreună cu mama sa la Bucureşti.
În 1819 scaunul arhieresc din Bucureşti e ocupat de Dionisie Lupu, om luminat care inițiază o adevărată campanie de „autohtonizare” a vieții eclesiastice. Astfel, în 1820, la numai 23 de ani, Anton Pann este numit de Prea Sfințitul Dionisie Mitropolitul în comisia pentru traducerea cântărilor bisericești din grecește în românește, dovadă că devenise un nume cunoscut în viața muzicii bisericești a epocii. În activitatea sa de la Episcopie, Anton Pann a avut ca scop principal românizarea și modernizarea muzicii bisericești, dovadă fiind manuscrisele redactate, constând în cântări specifice cultului ortodox.
Anton Pann a fost un pasionat colecționar de muzică românească, care a notat creații din repertoriul muzicienilor din perioada fanariotă. El a tipărit mai târziu unele din cele mai vechi piese muzicale de curte și cântece de lume inspirate din melosul bizantin şi otoman. Acest lucru a fost însoțit de interesul său în alte tradiții muzicale: în practica sa bisericească, el a tradus și compus în tradiția imnologiei bizantine și a fost printre primii din generația sa care a folosit terminologia muzicală vestică. Anton Pann a fost și un interpret iscusit la cobză, lăută, chitară și la pianoforte, cântând în diverse momente, alături de tinerii boieri.
Anton Pann a fost cel care a pus pe muzică versurile poeziei „Un răsunet”, scrisă de Andrei Mureşanu în 1842, devenind viitorul Imn de stat al României, „Deşteaptă-te, române!”.
Anton Pann a decedat la 2 noiembrie 1854 şi este înmormântat la Biserica Sfântul Stelian (Lucaci) din Bucureşti, din apropierea casei sale.
La 2 noiembrie 1856, la Solca, județul Suceava, s-a născut Victor Vasilescu, compozitor. A urmat școala primară la Solca, studiind teorie-solfegii, muzică psaltică cu Casian Vasilescu. Gimnaziul superior l-a urmat la Suceava unde s-a împrietenit cu Ciprian Porumbescu, sub îndrumarea lui Ștefan Nosievici. În 1887 a terminat studiile Facultății de Drept a Universității din Cernăuți. A cules, prelucrat și publicat folclor. În neobosita sa activitate pe tărâm cultural a întemeiat numeroase coruri, formate din mici funcționari și țărani la Solca, Suceava, Câmpulung Moldovenesc și Vicovul de Sus, antrenându-i „nu numai într-o acțiune de propagandă artistică, dar și într-una de agitație socială și națională”. A fost dirijor al corurilor societăților Arboroasa, Astra, Junimea, Armonia, Lumina. Opera sa, care cuprinde circa 140 de lucrări de muzică corală, s-a născut dintr-un contact direct cu cultura populară. A decedat la 26 februarie 1938, la Cernăuți.
La 2 noiembrie 1962 Președintele John Kennedy anunță sfârșitul crizei nuclearelor din Cuba. John Fitzgerald Kennedy (1917 – 1963), cunoscut și ca John F. Kennedy, JFK sau „Jack Kennedy”, a fost cel de-al treizeci și cincilea președinte al Statelor Unite ale Americii. A servit din 1961 până la asasinarea sa survenită în ziua de 22 noiembrie 1963, la Dallas, Texas. A fost unul dintre membrii cei mai proeminenți ai familiei Kennedy implicați în politică, fiind totodată considerat un stindard al liberalismului american. Criza rachetelor cubaneze a fost o confruntare între Uniunea Sovietică și Statele Unite cu privire la rachetele nucleare sovietice din Cuba. Criza nuclearelor din Cuba a fost privită ca fiind momentul când Războiul Rece a fost foarte aproape să devină război nuclear și să se transforme în Al Treilea Război Mondial.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com