Și se clatină salcâmul,
Frunza-n vie se frământă,
Tot mai tare bate vântul
Și păsările nu mai cântă.
Iar se lasă întomnarea
Peste câmpuri de rugină
De se-nmbracă în alte haine,
Merii noștri din grădină.
Și furtuna stă de ceartă
Cu prisăci încă stăpâne,
Iar în case focu-n vetre
Până, hăt , în noapte ține.
Și mă pun să văd de-o parte
Cum cocori se-nșiră-n rând,
Și așa, ca într-o carte
Îi petrec cu mine-n gând.
Iar când urma lor se stinge,
Zarea-mi pare ca-i pustie,
Și în mine simt cum doare
Încă-un vers dintr-o poezie.
Iurie MOIȘ,
- Biserica Albă, regiunea Transcarpatică
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com