12 noiembrie 1811, Cernăuți, s-a născut Constantin Hurmuzachi, doctor în drept, publicist, om politic unionist și ministru. După absolvirea liceului din Cernăuți, a studiat, împreună cu fratele său Eudoxiu, la Facultatea de Drept a Universității din Viena (1830–1836). A fost avocat la Chișinău și în Sankt Petersburg. În 1840 a câștigat mare reputație în metropola țaristă, câștigând procesele marelui logofăt al Moldovei Grigore Lupu Balș împotriva statului rusesc. A fost co-editor al ziarului Gazeta Bucovinei (în limba română și germană). Împreună cu fratele său, s-a angajat în lupta pentru independența și autonomia Bucovinei față de monarhia habsburgică. După o ceartă cu tatăl său din cauza unei povești de dragoste, a părăsit Bucovina și s-a mutat în Principatul Moldovei, unde a devenit membru al Consiliului de reorganizare a învățământului public (1850), stabilind normele generale de școală și a elaborat un proiect pentru un nou cod penal. A fost numit agă, apoi, la scurt timp, șef al Curții Domnești (mare vornic) și a fost naturalizat la 1 aprilie 1856. A susținut unirea principatelor române, în special în Comitetul Unirii. După unire a fost deputat, ministru al Dreptății, iar după proclamarea României, ministru al Justiției. În 1868 a fost numit președinte al Curții de Casație la București. A murit la scurt timp, la 15 februarie 1869, la Viena. A fost înmormântat la Dulcești, Neamț.
La 12 noiembrie 1869 s-a stins din viaţă scriitorul român Gheorghe Asachi, una dintre personalităţile cele mai marcante din Moldova din prima jumătate a secolului al XIX-lea. „Spirit de Renaştere întârziată”, Gheorghe Asachi s-a afirmat ca poet, prozator, dramaturg, publicist, filosof, pedagog, îndrumător cultural, promotor al teatrului românesc, pictor, arhitect şi diplomat. Lui i se datorează întemeierea învățământului (1813), a presei („Albina românească”) şi a teatrului (1816) în Moldova. Gheorghe Asachi s-a născut în oraşul Herţa, la 1 martie 1788, tatăl său, Lazăr Asachi (Asachievici), fiind cleric, originar din Ardeal, cu rădăcini armene, un bărbat învăţat, iar mama sa, Elena Nicolau, era fiica lui Niculai Ardeleanu, preot din Târnauca, dar originar tot din Ardeal, de unde pribegise în urma unor tulburări cauzate de o invazie turcească de la începutul secolului al XVIII-lea. Gheorghe Asachi a primit o educaţie aleasă chiar în familia sa, apoi a urmat şcoala începătoare din Herţa. În anul 1795 familia Asachi s-a mutat la Lemberg (Lviv), unde viitorul cărturar şi-a continuat studiile la gimnaziul de aici, în limbile polonă, latină şi germană. Între anii 1802-1804 Gheorghe Asachi a urmat cursurile Universităţii din localitate, la Facultatea de Filosofie, Litere şi Ştiinţe, aprofundându-şi cunoştinţele în domeniile logicii, matematicii, fizicii, metafizicii, eticii şi arhitecturii.
În anul 1804 familia Asachi a revenit la Iaşi. Gheorghe Asachi obţine o bursă şi pleacă la studii la Viena. În perioada 1808-1812 s-a aflat la Roma, unde a avut ocazia să studieze literatura Renaşterii, cea clasică latină şi italiană, arheologia, pictura şi sculptura. Întors în Moldova, în 1813 Gheorghe Asachi obţine aprobarea de a ține la Iași un „curs de inginerie și hotărnicie” cu predare în limba română. Momentul va deveni un reper istoric, fiind considerat începutul învăţământului în limba română în Moldova. În martie 1827 Gheorghe Asachi a fost numit referendar al Epitropiei Învăţăturilor Publice, post de conducere şi supraveghere a învăţământului public, poziţie din care va continua activitatea de renaştere culturală şi artistică a ţării, o creştere a numărului de şcoli, inclusiv pentru copiii din categoriile defavorizate şi dezvoltarea conştiinţei naţionale prin limbă şi artă. În anul 1828 Gheorghe Asachi a deschis la „Trei Ierarhi” o şcoală normală, cu durata de doi ani, şi un gimnaziu cu durată de patru ani – Gimnaziul Vasilian, sau „Şcoala Vasiliană”, cu predare în limba română şi în limbi străine.
La 1 iunie 1829 Gheorghe Asachi a fondat revista „Albina românească”, prima gazetă politică şi literară din Moldova. După o vizită la Petersburg, Gheorghe Asachi a rămas puternic impresionat de instituţiile culturale vizitate, iar sub impresia acestei călătorii el a devenit partizanul unor relaţii politice şi culturale apropiate cu Rusia, un aspect ce va influenţa multe din acţiunile sale viitoare.
La 16 iunie 1835 a fost inaugurată Academia Mihăileană, tot la străduinţele lui Gheorghe Asachi, iar la 15 noiembrie 1836 marele cărturar a realizat o nouă izbândă – înfiinţarea, la Iaşi, a primului Conservator filarmonic-dramatic din Moldova, a cărui menire era de a „învăţa pe elevi muzica vocală şi declamaţia în limba naţională”.
Din cauza orientării ideologice greşite de la 1848 înainte, Gheorghe Asachi nu s-a angajat în luptă alături de generaţia pe care a pregătit-o şi nu s-a putut bucura de gloria victoriei, deşi el a fost unul dintre factorii activi ai pregătirii acestei victorii. Chiar în anii premergători Unirii, ţinuta sa ideologică a rămas pe poziţii depăşite de istoria Moldovei.
La 12 noiembrie 1869, Gheorghe Asachi a plecat la Domnul, la vârsta de 81 de ani, fiind înmormântat la Biserica Patruzeci de Sfinţi din Iaşi. Personalitate de o complexitate remarcabilă, Gheorghe Asachi rămâne, în pofida unei neînţelegeri a menirii istorice a mişcărilor revoluţionare paşoptiste şi unioniste, o personalitate de marcă, unul dintre excepţionalii întemeietori ai culturii române.
În oraşul său de baştină – Herţa, în zilele noastre i s-a ridicat un bust. Numele lui Gheorghe Asachi îl poartă Liceul şi Biblioteca de aici. Unele poezii de Gheorghe Asachi au fost traduse în ucraineană de poetul cernăuţean Mykola Buciko.
La 12 noiembrie 1877 Ion Luca Caragiale a citit prima sa creație dramatică la banchetul Junimii.
Fiind redactor la Timpul, Mihai Eminescu a vorbit cu Titu Maiorescu. I-a zis că are un „băiat bun, Caragiale, peniță acidă”. Conu Titu i-a permis lui Caragiale să citească „O noapte furtunoasă” la ședința aniversară din 12/24 noiembrie a Junimii. Bătăi din palme, aplauze. Subiectul era bun, scris ca la carte, societatea din acele vremuri, de actualitate. Titu Maiorescu și prietenii săi au recunoscut în noul dramaturg pe scriitorul mult așteptat, cu subiecte originale, în autentic mediu românesc și în plină actualitate. Publicată în 1879 în Convorbiri literare nr. 7 și 8 (în care au fost publicate toate piesele sale), a avut parte, la premiera absolută în 18 ianuarie 1879, la Teatrul Național din București, de atacuri deloc neglijabile.
La 12 noiembrie 1944, în comuna Voloca, raionul Hliboca, regiunea Cernăuţi, s-a născut Dina Cocea, actriţă de teatru şi cinema în Republica Moldova. Dragostea pentru teatru o are din copilărie, tatăl ei era muzician şi a învăţat-o să cânte la mandolină, vioară, acordeon, aşa încât după absolvirea şcolii nici nu s-a pus problema alegerii profesiei, scena ‒ era vocaţia ei. A absolvit Facultatea de Actorie a Institutului de Arte „G. Muzicescu” de la Chișinău în anul 1964. Fiind în anul II de facultate şi-a dorit mult să facă parte din trupa teatrului V. Alecsandri de la Bălţi, ceea ce s-a şi întîmplat. Astfel, când a venit după facultate la Teatrul Moldovenesc muzical-dramatic de Stat „A. Puşkin” (în prezent Teatrul Naţional „M. Eminescu”) era deja o actriţă formată. S-a produs activ pe parcursul anilor jucând practic în toate piesele din repertoriul teatrului, fie clasice, fie contemporane. Printre cele mai reuşite roluri ale sale se numără: Nina din „Mascarada” de M. Lermontov, Liusi din „Opera de trei parale” de B. Brecht, Julieta din „Romeo şi Julieta” de W. Shakespeare, Beatrice din „Mult zgomot pentru nimic”, Paulina din „Păsările tinereţii noastre” de Ion Druţă ş. a. S-a filmat activ şi-n filmele studioului „Moldova-film”, luând parte şi la dublarea filmelor. Dina Cocea a adunat în palmaresul său peste 100 de roluri jucate cu măiestrie. În anul 1976 a primit titlul de Artistă Emerită a RSSM, a fost decorată cu medalia „M. Eminescu”.
La 12 noiembrie 1961, la Onești s-a născut Nadia Comăneci, gimnastă de talie internațională. A concurat pentru prima dată la nivel național în România, în 1970, ca membră a echipei orașului său. Curând, a început antrenamentele cu Béla Károlyi și soția acestuia, Márta Károlyi, la vârsta de 13 ani, primul său succes major fiind câștigarea a trei medalii de aur și una de argint la Campionatele Europene de la Skien, Norvegia 1975. În același an, agenția de știri Associated Press a numit-o Atleta Anului. La 14 ani a devenit o stea a Jocurilor Olimpice de Vară din 1976 de la Montreal, Québec. Nu numai că a devenit prima gimnastă care a obținut scorul perfect, zece la olimpiadă (de șapte ori), dar a și câștigat trei medalii de aur (la individual compus, bârnă și paralele), o medalie de argint (echipă compus) și bronz (sol). Acasă, acest succes i-a adus distincția de Erou al Muncii Socialiste, fiind cea mai tânără româncă distinsă cu acest titlu. Este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile. A fost primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame. S-a retras din activitatea competițională după Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova. Între 1984–1989 a fost membră a Federației Române de Gimnastică și a ajutat la antrenarea gimnaștilor juniori români. În noaptea de 27/28 noiembrie 1989 a trecut ilegal granița româno-maghiară, în cele din urmă solicitând azil politic guvernului Statelor Unite. Este în prezent ocupată cu gimnastica și munca de caritate în întreaga lume, vicepreședintă a Consiliului Director al Special Olympics, Președinte Onorific al Federației Române de Gimnastică, Președinte Onorific al Comitetului Olimpic Român, Ambasadoarea Sporturilor Românești, Vicepreședinte în Consiliul Director al Asociației Distrofiei Musculare, și membră a Fundației Federației Internaționale de Gimnastică. A fost distinsă de două ori cu Ordinul Olimpic, acordat de CIO. Nadia a creat o clinică de caritate în București pentru a ajuta copiii orfani din România. În 2003, i s-a publicat prima sa carte, Scrisori către o tânără gimnastă (Letters to a Young Gymnast).
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com