La 14 noiembrie 1497 s-a terminat zidirea Bisericii Înălţarea Domnului de la Mănăstirea Neamţ, ctitorită de Ştefan cel Mare şi Sfânt în perioada 1485-1497. Această biserică a fost printre ultimele ctitorii ale marelui voievod şi el a dorit ca ea să fie cea mai monumentală biserică atât din punct de vedere artistic, arhitectural, cât şi ca dimensiuni. Biserica Înălțarea Domnului (lungimea — 40 de metri, înălțimea — 23 de metri) confirmă intrarea arhitecturii locale în maturitate, realizarea îmbinării stilului bizantin cu stilul gotic, într-o sinteză strălucită ce avea să capete și nume propriu – „stilul epocii lui Ștefan cel Mare“. Biserica este ornamentată la exterior cu ceramică și cărămidă smălțuită aplicate pe fațade, iar în ocnițele de sub cornișă mai sunt fragmente de pictură, care dau o notă de frumusețe acestei bijuterii arhitecturale.
În camera mormintelor, în partea de sud a Bisericii este mormântul Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi, ucraineanul din Poltava, care a studiat la Academia Movileană din Kiev şi a ales viaţa monahală din Moldova, iar în partea de nord, într-o firidă în zid este mormântul voievodului Ștefan al II-lea, care a fost decapitat în iulie 1447. În pronaos au fost înmormântați mai mulți viețuitori dintre ierarhi, ieromonahi și monahi, cât și vestitul caligraf și miniaturist Gavriil Uric (1449). Cât privește pridvorul, el este pavimentat cu mai multe pietre de mormânt, dintre care unele au fost aduse din pronaos, iar altele au fost aici: Pârcălabul de Neamț, Micotă (1495); Mitropolitul Teoctist, care a sfințit biserica (1528); Sofronie Miclescu, Mitropolit al Moldovei (1861); Calinic Miclescu, Mitropolit Primat al Bisericii Ortodoxe Române (1886).
La 14 noiembrie 1848, la Cernăuţi s-a născut Zamfir Ralli-Arbore cunoscut și sub numele Zamfir C. Arbore sau Arbure. Zamfir C. Arbore (1848-1933) a fost fiul lui Constantin Z. Ralli-Arbore și al Olgăi (născută Reva). Bunicul din partea tatălui era grec, căminarul Zamfirache Arbore Ralli.
Își face studiile la Gimnaziul de Băieți Nr. 1 din Chișinău, apoi la Universităţile din Moscova și Petersburg. În timpul studiilor sale la Moscova , la 17 ani, aderă la mișcarea anarhistă și apoi socialistă. Este arestat și exilat la Krasnoiarsk. Datorită presiunilor urmăririi autorităților ruse, Zamfir se mută, în 1870, la Zurich și apoi la Geneva, unde devine un colaborator activ al lui Mihail Bakunin. Ulterior se mută în Regatul României, temporar în 1875, la Iaşi, apoi la Ploieşti, și definitiv în 1879, la Bucureşti. Devine cetățean român în 1881. A fost funcționar la Arhivele statului sub direcția lui B.P. Haşdeu, director al serviciului statistic al primăriei București, profesor de limba rusă la Şcoala superioară de Război. Zamfir C. Arbore a fost distins cu premiul Eliade Rădulescu al Academiei Române, cu premiul Societății române de geografie. Preocupările sale de istoric s-au împletit cu cele de lingvist (este autorul unei gramatici al unui dicţionar român-bulgar) și igienist. Lucrările sale de istorie constituie materiale prețioase pentru cunoaşterea multilaterală a spațiului cuprins între Prut şi Nistru, considerat de aceea de N. Iorga drept cel mai documentat istoriograf al vieții basarabene. Zamfir C. Arbore rămâne însemnat pentru sociologie prin două lucrări de caracter „monografic”; una, premiată de Academia Română, are ca temă „Basarabia în secolul al XlX-lea” (1899), alta este un „Dicționar geografic al Basarabiei” apărut în colecția „Dicționarele geografice ale provinciilor române în afară de Regat”.
La 14 noiembrie 1869 s-a născut Iulia Haşdeu, poeta româncă, fiica scriitorului Bogdan Petriceicu Haşdeu. Iulia Haşdeu (1869-1888) a fost o tânără scriitoare și intelectuală română, poetă de limba franceză, s-a manifestat și în muzică (cursuri la Conservatorul din București, avea o minunată voce de soprană, după cum se pare) și pictură (cursuri particulare de desen și pictură la Paris). Avea un talent deosebit la limbi străine și era interesată de filosofie. Este autoarea lucrărilor „Lacrimile copilăriei”, „Prinţesa Papillon”, „Domnişoara Maussade”.
La 14 noiembrie 1955, Larga, Briceni, RSS Moldovenească, s-a născut Anatol Dumitraș, interpret moldovean de muzică ușoară. Și-a făcut studiile la Școala Tehnică nr. 1 de la Cernăuți și a început cariera muzicală în anul 1982 în calitate de solist al formației Bucuria. A cântat în formația Legenda (1983), a fost solist al formației Plai (1986–1989, 1993), din 1993, solist al Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. A fost solist și conducător artistic al formațiilor Olymp (1989–1991) și Alai (1991–1994). A imprimat numeroase înregistrări la Radiodifuziunea și Televiziunea Națională de la Chișinău. În cele peste trei decenii de activitate scenică a lansat cinci albume și a susținut concerte în 57 de țări. În anul 1995 i s-a conferit titlul onorific Maestru în Artă al Republicii Moldova, iar în 2012 titlul onorific de Artist al Poporului. A decedat la 14 iunie 2016, la București.
La 14 noiembrie 1980, la Chișinău a încetat din viaţă Dumitru Caraciobanu, actor din R. Moldova. Dumitru Caraciobanu s-a născut la 22 aprilie 1937, în satul Novoseliskoe din judeţul Cahul, astăzi în raionul Reni (Ucraina), în delta Dunării. A făcut studiile la Şcoala teatrală „B.V.Şciukin” din Moscova (1955-1960). După absolvirea Şcolii de teatru de la Moscova, a fost angajat în anul 1960 ca actor la Teatrul „Luceafărul” din Chișinău, unde s-a afirmat din primii ani, fiind considerat unul din cei mai talentaţi actori ai scenei. Aici a creat o seamă de roluri importante: Argan în Vicleniile lui Scapin de Moliere, Manolache în Las ‘că-i bine de Ana Lupan, Kocikariov în Căsătoria de N. Gogol, Tobey în A douăsprezecea noapte de W. Shakespeare, Jodle în Jodle, slugă şi stăpân de P. Scarron, Pobedonosikov în Baia de V. Maiakovski, Chiriţa în Chiriţa în provincie de V. Alecsandri, Radu Ştefan în Radu Ştefan, întâiul şi ultimul de A. Busuioc, Sorin în Pescăruşul de A. Cehov, Agache Ţăruş în Pe un picior de plai de I. Podoleanu, Tatăl în Nunta de B. Brecht ş.a. S-a impus prin originalitate şi inovaţii, solicitînd reacţia publicului. A fost un creator de caractere, posedând un spirit parodic şi un stil de joc degajat. A jucat roluri principale în peste 60 de spectacole.
Debutul lui Dumitru Caraciobanu în cinematografie s-a produs în anul 1961, la studioul „Moldova-film”, în pelicula „Omul merge după soare”. A interpretat mai multe roluri principale, cum ar fi: Fane Felinar („Așteptați-ne în zori”), Turculete („Poienele roșii”), Preda („Lăutarii”), Mahmud-bei („La porțile satanei”) ș.a. A fost un actor foarte popular in anii ’60-’70 datorită rolurilor interpretate în teatru şi cinema. În anul 1967 i se conferă titlul de Artist emerit din R.S.S.M. , iar în 1978 — Premiul de Stat al R.S.S.M. A fost înmormântat în cimitirul din satul său natal, potrivit dorinţei sale testamentare. La funeraliile sale, actorul şi regizorul Ion Şcurea remarca faptul că Dumitru Caraciobanu „a fost cel mai aplaudat dintre noi toţi”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com