Spre ,,Clipa cea din iubire”, cu vocea drumului în gând
Aruncându-și pelerina călătoriei pe umeri, asemenea voinicului din basmele străbune, poetul Nicolae Șapcă a pornit la drum, fiind chemat de misterioasa voce a depărtării. Și acest drum lung poate să treacă ,,prin dune de nisip/ sau prin nouri de fum”. El începe de la ,,poteca din clipă”, urcând ,,în ora de vârf” și ,,în visul din frunză”. Călătorul, tot mergând înainte, va privi înapoi, fiindcă aici, în mândra Bucovină, ,,rămâne de noi” toate dorurile multe. Pășind peste visele ,,ce urcau înspre cer”, contopindu-se cu ,,raze de stele”, inima lui ascunde retrăiri, pornite din clipa, în care încape ,,un volum de-amintiri”. Sunt amintirile vieții, venite din ora trecutului, care apar în albul diafan al iernii ,,pe troiene de pagini”, odată cu fulgii ce acoperă pământul vechi al Daciei. Și se așterne acest drum ,,cu dune de flori” și ,,cu arome de vis”, tot mai ,,sus printre nori”, unde așteaptă la nesfârșit ,,clipa cea din iubire”, veșnică nemuritoare.
În ,,Slavă și dor”
Abordând tema războiului, poetul Dima Zaidel scrie cu durere în suflet că ,,Feciorii și tații”, fiind chemați la datorie, au lăsat în grija mamelor și soțiilor destinul meleagurilor voievodale, plecând să-și apere demnitatea, fiindcă nu se sfârșesc ,,Vărsări de sânge” și ,,Poporul plânge”. Toată lumea dorește ,,Pace să fie” și în numele acestui crez eroii pun pe altarul libertății viețile lor. ,,La-ntrare-n sate/ Stau aranjate/ Pozele lor”. Eroii devin nemuritori. Nemurirea lor dăinuie în ,,Slavă și dor”.
,,În fiecare zi/ El cobora din soare”
E pentru prima dată când un veritabil autor, cunoscut în lumea cărturarilor de valoare nu numai în ținutul nostru mioritic, ci și peste hotarele lui, închină o frumoasă poezie memoriei unuia dintre cei mai iubiți fii ai neamului, care ca ,,Un zeu al dimineții” proslăvea glia străbună ,, În versuri curgătoare,/ Ca apa cristalină”. Și aceste versuri, asemenea unui imn consacrat pământului strămoșesc, erau pline de ,,Speranță și lumină”. Păcat, că adevăratul mare patriot a părăsit plaiul doinelor în plină putere de activitate rodnică. El ,,S-a stins precum o stea”. După plecarea sa spre Sălașul Străbunilor, ,,Și soarele apare/ De-tuncea tot mai trist…”. Ion Cojocaru mărturisește cu adâncă sinceritate și durere că ,,Azi nimeni nu mai scrie/ Cu-atâta foc și dor”, fiind stăpânit de o mare întrebare retorică: ,,Ori nu mai sunt poeți/ Să creadă-n viitor…”, ca Ion Chilaru, care a făcut parte din ,,Generația de Aur” aflându-se la leagănul renașterii culturii noastre naționale pe acest picior de plai mioritic. El a trăit și a muncit cu dorul Patriei permanent aprins în piept.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice și Culturale din Cernăuți
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com