La 8 aprilie 1911 în localitatea Rășinari, județul Sibiu, s-a născut Emil Cioran, filozof și scriitor român, care și-a trăit cea mai mare parte a vieții în Franța. Emil Cioran face parte din strălucita triadă, alături de Mircea Eliade și Eugen Ionescu, cu care se mândresc românii. Emil Cioran își ia o licență în filozofie la București, audiază cursuri la Berlin și München. E bursier al Institutului francez de la București la Sorbona (din 1937). În 1934 publică „Pe culmile disperării”, carte distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și premiul Tinerilor Scriitori Români. În anii următori editează „Cartea amăgirilor ” (1935), „Schimbarea la față a României” (1936). În 1941 Emil Cioran este consilier cultural la legația română de la Vichy, pleacă la Paris unde activează în Propaganda Staffel. Supraviețuiește după război în capitala Franței cu servicii temporare, cel mai prestigios fiind cel de director de colecție la Editura „Plon”. În 1949 Emil Cioran începe să publice în limba franceză , declarând că e vorba de un exercițiu de asceză, căci ființa lui, plămădită din îndoieli și mizerie, rămâne refractară eleganței acestui grai. În mediile erudite franceze începe să se vorbească despre „un român, mare moralist francez”. Volumul „Silogismele amărăciunii” (1952) îi aduce caracterizarea de „La Rochefoucauld al secolului XX”. Peste patru ani, în 1956, în „Tentația de a exista”, face o comparație între „destinul genial” al unor popoare, cum e cel evreu, poporul ales, și cel al unor popoare agricole, cum e poporul român. În România socialistă cartea este supusă criticii, iar în Franța ea stârnește un entuziasm neobișnuit: „Cioran ne-a învățat, fără lecții și fără precepte, să trăim liberi, total liberi. Cioran este una dintre cele mai mari personalități care înțeleg timpul nostru”. Iar Emil Cioran își urmează destinul, acela de „filosof al neantului” și în același timp de neîntrecut stilist al limbii franceze. Publică „Istorie și Utopie” (1960), „Căderea în timp” (1964), „Demiurgul rău” (1969), „Inconvenientul de a te fi născut” (1973), „Sfâșierea” (1979). Franța democrată rămâne în continuare entuziasmată de creația sa. Mărturie stă numărul impresionant de premii ce i se acordă, dar pe care complicatul și taciturnul român le refuză cu obstinație. Și tirajele cărților sale, după 1980, devin amețitoare, sub logo-ul „Cel mai mare prozator francez e un român”. Notorietatea filosofului silește autoritățile de la București ca, începând din 1988, să publice măcar fragmente din opera sa, incluse în antologii de profil. După 1990, editarea a intrat, și în România, într-un curs normal. Emil Cioran a decedat la Paris, în 20 iunie 1995.
În ziua de 8 aprilie a anului 1930 a avut loc premiera filmului „Pământ” al celebrului regizor ucrainean, Oleksandr Dovjenko. Este un film mut, în alb-negru, filmat cu un singur obiectiv, considerat până în prezent unul dintre cele mai bune în istoria cinematografiei. Este o dramă consacrată colectivizării, care a început în acea perioadă. Însă peisajele pitoreşti, livezile de lângă casele sătenilor provoacă întrebarea: dacă e aşa de frumos şi bine în satul ucrainean, atunci de ce e nevoie de colectivizare? Înainte de premieră filmul a fost examinat de 32 de comisii. La 8 aprilie 1930, la Kiev a avut loc demonstrarea filmului. Însă peste nouă zile, la 17 aprilie, filmul „Pământ” a fost interzis în mod oficial pentru „naturalism”. Au început atacurile în presă asupra regizorului. După publicarea unui pamflet în ziarul central „Izvestia”, Oleksandr Dovjenko a încărunţit timp de o noapte. Moscova, totuşi, a acceptat ca filmul „Pământ” să fie vândut în Occident. După festivalul de la Veneţia din 1932 Oleksandr Dovjenko a fost numit „Homer al cinematografiei”. În Uniunea Sovietică cenzura faţă de filmul „Pământ” a fost anulată abia în 1958, imediat după ce la Expoziţia mondială de la Bruxelles această peliculă a fost considerată unul dintre cele mai bune din toate timpurile şi pentru toate popoarele.
La 8 aprilie 1946, la Galați s-a născut Niculai Florin Georgescu, pictor stabilit în Franța în 1985. A absolvit în 1974 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București. A predat la liceul de arte plastice din Câmpina, apoi, în 1975, a obținut bursa „Frédéric Storck” și Premiul I pentru pictură al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Din 1974 a participat la expoziții de grup în România, RF Germania, Franța, Finlanda, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria, RD Germană, URSS etc. Prima sa expoziție personală (București, 1977) a fost urmată de alte patru, în România și RF Germană. A părăsit definitiv România în 1985 și, după o călătorie de studii în Grecia și Italia, a ajuns să se stabilească la Paris. În 1995 a semnat un contract exclusiv cu Galerie Marciano la Paris. Lucrările sale pot fi găsite în colecții private din România, Franța, Germania, Suedia, Olanda, Italia, Grecia, Ungaria, Bulgaria, Israel, Argentina, Brazilia, Columbia, Statele Unite, Maroc etc. A decedat în noiembrie 1995, în Évry, Franța.
La 8 aprilie 2003, la Chișinău a încetat din viață Nicolae Sulac (1936-2003), cântăreț de muzică populară din Republica Moldova, solist al Ansamblului „Fluieraș” și al Ansamblului „Lăutarii”. Fiind în viață, Nicolae Sulac deja era o legendă. Prin anii ’60 ai secolului trecut, când a apărut pe scenele din Moldova, a cucerit imediat prin cântecele sale care până la el nu se cântau, fiind intenționat ignorate, interzise, nerespectate. Nicolae Sulac a avut mare curaj, pe acele timpuri, și a sfidat orice opreliști, fiind o fire răzvrătită, directă, sinceră, cu personalitate. Calități de pe urma cărora a avut și de pătimit. Dar mereu l-a salvat cântecul. Cântecul cel tămăduitor despre viața oamenilor de rând, despre vrerile, durerile și bucuriile lor. Cine mai bine decât Nicolae Sulac, care de copil a trecut prin grele încercări, putea să le redea atât de trăit și simțit?! Nicolae Sulac deținea un repertoriu ales, divers și deosebit de veridic. A cântat doine și balade, cântece de jale și veselie, lirice, de viață și toate foarte diferite și asemănătoare în același timp prin mesajele lor.
La 8 aprilie 2016 a încetat din viață Anatol Ciobanu, lingvist român din Republica Moldova; profesor, prodecan al Facultății de Filologie a Universității de Stat din Moldova; membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei. Anatol Ciobanu s-a născut la 14 mai 1934 în satul Ruseni, Edineț. Își face studiile primare și medii incomplete în Dondușeni și Târnova, apoi la Școala Pedagogică „Boris Glavan” din Bălți și la Universitatea de Stat din Moldova. În 1956 obține Diploma magna cum laude a USM-ului și, la propunerea catedrei, rămâne să-și continue studiile la aspirantură (doctorantură), avându-l ca îndrumător științific pe profesorul Nicolae Corlăteanu.
A activat în funcție de asistent (1959-1961), lector (1960-1961), lector superior (1962-1964), conferențiar (1964-1975), profesor (din 1976), prodecan al Facultății de Filologie (1964-1968), șef al Catedrei de lingvistică generală și romanică (1978-2001). A fost șef al Catedrei de limba română, lingvistică generală și romanică a Universității de Stat din Moldova (din 2001).
Domeniul său de cercetare cuprindea sintaxa (funcțională, transformațională, contrastivă), sociolingvistica, lingvistica generală, cultivarea limbii, punctuația, limbile clasice (latina) ș.a. Este autorul a peste 600 de publicații, inclusiv opt monografii, zece manuale, 14 materiale didactice, două dicționare și circa 600 de articole științifice, note, recenzii, articole pentru enciclopedii, rezumate etc.
Evenimente istorice din ziua de 8 aprilie:
1 î.Hr.: Conform legendei biblice, de 8 aprilie s-a născut Sfânta Fecioară, mama lui Iisus din Nazareth. În tradiția creștină, a rămas prin minune fecioară nu numai în momentul concepției, dar chiar și după nașterea lui Iisus. Noi o venerăm ca atare, chiar dacă istoricii, în neștiința lor, s-au făcut că nu observă acest minunat caz.
1783: Ecaterina cea Mare a Rusiei anexează Peninsula Crimeea.
1820: Statuia grecească Venus din Milo este descoperită pe insula Milos.
1829 a apărut, la Bucureşti, „Curierul Românesc”, primul periodic important în limba româna din Tara Românească, editat de Ion Heliade-Rădulescu. „Curierul românesc” va apărea până la 19 aprilie/1 mai 1848, seria I şi 29 noiembrie/11 decembrie – 13/25 decembrie 1859, seria II.
1837: La Conservatorul muzical-dramatic din Iaşi a fost montată drama „Petru Rareş” de Gheorghe Asachi.
1885: Primele lămpi electrice în București. În fața Teatrului Național București au fost instalate primele două lămpi electrice pentru iluminatul public.
1885: A încetat din viață Constantin A. Rosetti (2 iunie 1816 – 8 aprilie 1885), om politic și publicist; unul din conducătorii Revoluției de la 1848 din Țara Românească și ai luptei pentru Unirea Principatelor Române.
Anul 1973: Moare artistul plastic spaniol Pablo Picasso. Dar mai presus de orice, a fost cea mai strălucită personalitate din lumea creației plastice a secolului al XX-lea, unul dintre marii maeștri ai penelului, cel care a rupt definitiv cu convențiile stilului figurativ, dominant încă din memorabilul timp al artei rupestre, apoi din epoca Renașterii, apoi din vremea barocului, romantismului, neoclasicismului, începând să se estompeze odată cu revoluția impresionistă și care s-a lăsat abandonat total, de la Picasso încoace.
2005: Peste patru milioane de oameni participă la funeraliile papei Ioan Paul al II-lea.
2013: Moare „Doamna de Fier”, Margaret Thatcher, prim-ministru britanic, personalitate politică de puternic impact pe scena politică britanică, dar și pe cea a lumii.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com