La 4 iunie 105 împăratul Traian a părăsit Roma pentru a începe cel de-al doilea război împotriva dacilor (105-106). Marcus Ulpius Nerva Traianus a fost împărat roman în perioada 98-117 era noastră, considerat al doilea dintre cei așa-zișii cinci împărați buni ai Imperiului Roman și unul dintre cei mai importanți ai acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă. Cu toată vitejia şi îndârjirea dacilor, manifestat în acest război, cetăţile lor au fost rând pe rând cucerite şi distruse de romani în anul 106. În faţa acestei situaţii disperate Decebal, regele Daciei, împreună cu cei apropiaţi, a fugit spre est cu intenţia de a organiza o nouă rezistenţă. Urmărit de romani, el a fost ajuns şi pentru a nu cădea prizonier s-a sinucis. După sinuciderea sa, capul şi mâna lui stângă au fost duse la Roma şi expuse în for.
Prada pe care o iau învingătorii după cucerirea Sarmisegetusei, capitala Daciei, este enormă. Minele de aur din Munții Apuseni erau exploatate din vremuri vechi. Ca urmare a dezvăluirii de către Bicilis (nu se știe exact dacă era dac sau scrib grec) a unui loc în care dacii își țineau comorile, spre Roma urmau să mărşăluiască mii de care încărcate cu peste 160 tone de aur pur şi 300 tone de argint, turme de vite, arme și mulți prizonieri. Pe statuile din bronz aurit din forul lui Traian scrie „Ex manubiis”, adică făcute din prada de mână mai exact din ce a putut lua fiecare soldat, la repezeală și a dus cu el. Între trofee s-a aflat și cornul de băut, poate de zimbru, îmbrăcat în aur, al lui Decebal, pe care împăratul îl închină lui Jupiter Karrios.
În sudul Dobrogei, unde se dăduseră grele lupte în iarna lui 101-102 (primul război împotriva dacilor) se ridică în 109 un monument dedicat lui Marte Răzbunătorul (Marti Ultori), numit Tropaeum Traiani. Proporțiile impresionante, înălțime de 38,29 de metri și un diametru al bazei de 39,32 arată cât de mare era considerată izbânda. Numeroase scene de război împodobeau capodopera arhitectonică. Și azi se mai vede în apropiere de Adamclisi. Numele localității vine din turcescul „Biserica omului”, totul fiind legat de monument, de ruinele circulare. În 1977 a fost reconstruit după un model ipotetic.
Al doilea monument comemorativ este Columna lui Traian. Inaugurată pe 12 mai 113, este o coloană albă de aproape 40 de metri cu un diametru de aproximativ 4 metri, având un șir de basoreliefuri care o acoperă de la bază la vârf. Sunt reprezentate scene din cele două războaie dacice. În soclul Columnei a fost depusă în 117 cenușa lui Traian, mort la 65 de ani în orașul Selinus din Cilicia (Asia Mică) care mai apoi s-a numit Traianopolis.
La 4 iunie 1812 s-a născut George Bariţiu, om politic, publicist şi istoric român, participant la Revoluţia română de la 1848 din Transilvania. George Bariț, uneori scris Gheorghe Barițiu, (1812-1893) a pus baza presei românești din Transilvania. În anul 1838 a întemeiat la Brașov „Gazeta de Transilvania”, primul ziar românesc din Marele Principat al Transilvaniei. În același an a început la Blaj publicarea „Foii pentru minte, inimă și literatură”, primul ziar literar românesc din toate timpurile.
La 4 iunie 1953 scriitorul american Ernest Hemingway câştigă premiul Pulitzer pentru lucrarea sa „Bătrânul şi marea”. Romanul „Bătrânul și Marea” de Ernest Hemingway explorează viața bătrânului pescar, Santiago, și lupta lui cu un imens pește de mare. Cartea subliniază forța voinței umane și relația omului cu natura, ilustrând tema perseverenței în fața adversităților. „Bătrânul și Marea” utilizează simbolismul pescuitului și al mării pentru a exprima idei mai profunde. Pescuitul devine o metaforă pentru viață și pentru lupta umană în fața forțelor naturii și a destinului. Marea reprezintă atât o forță amenințătoare, cât și un izvor de viață și de înțelepciune. Aceste simboluri subliniază natura efemeră a existenței umane și vulnerabilitatea noastră în fața forțelor mai mari. Romanul rezumat aici ne invită să reflectăm asupra condiției umane și asupra modului în care ne raportăm la lumea înconjurătoare.
În ziua de 4 iunie 1961 a murit la Bucureşti profesoara universitară, scriitoarea, eseista și traducătoarea Alice Voinescu. S-a născut la 10 februarie 1885 la Turnu Severin într-o familie de intelectuali (tatăl său era avocatul Sterie Steriadi, doctor în Drept la Paris, iar mama, Massinca Poenaru, era o descendentă a lui Petrache Poenaru). A studiat la Facultatea de Litere și Filozofie de la București, unde audiază cursurile lui Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru, Pompiliu Eliade, Mihail Dragomirescu, Nicolae Iorga etc. În 1908 își ia licența în filozofie cu Maiorescu, iar la insistențele acestuia, familia o trimite la studii în Germania și Franța pentru pregătirea unui doctorat. A fost prima româncă doctor în filosofie (Sorbona, Paris, 1913). I se propune o catedră la o universitate din SUA și un post de lector la Paris pe care le refuză, căsătorindu-se în România cu avocatul Stello Voinescu în 1915. În 1922 devine profesor titular de estetică și istoria teatrului la Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică din București.
În 1948 a fost pensionată de la catedră și a petrecut un an și șapte luni de închisoare la Jilava și la Ghence, pentru participarea (din 1949) la conferinţele organizate de P. Manoliu în cadrul unei „mişcări de rezistenţă”. La intervențiile scrise ale lui Tudor Vianu, Mihail Jora (care își pierduse și el catedra de la Conservator), Perpessicius, F. Muzicescu, C. Petrescu, V. Eftimiu sau M. Voiculescu, precum și la intervenția lui Petru Groza, este eliberată, trăind cu o pensie modestă și din traduceri (din limbile engleză și germană). În 1951 copiile rămase de la studiul „Eschil” sunt distruse de comuniști. A publicat cărți de filosofie, estetică și teatru. Postum îi apare și masivul „Jurnal” care acoperă perioada interbelică și cea comunistă. În 1940 ia atitudine publică împotriva asasinării lui N. Iorga de către legionari. A afirmat că „o țară care își renegă trecutul, nu are viitor”.
La 4 iunie 2014 s-a stins din viață Ion Proca, scriitor, scenarist, critic, publicist din Republica Moldova. S-a născut la 1 decembrie 1945, în satul Coloniţa, raionul Criuleni (în prezent municipiul Chişinău). A absolvit Facultatea de Filologie, Secţia Ziaristică a Universităţii de Stat din Moldova în anul 1972. A fost redactor la „Tinerimea Moldovei» (1979-1981), „Femeia Moldovei» (1981-1991), secretar de redacţie, redactor şef-adjunct, redactor-şef la revista „Glasul Naţiunii» (1991-2008). În anii 2013-2014 a lucrat în calitate de redactor la „AIS MOLDPRES». A debutat editorial cu placheta „La o grindă de gutui», în anul 1989, după care a semnat circa douăzeci de volume de poezii, proză, eseuri, publicistică, printre care şi romanele „Mareşalul umbrelor», „Ridicarea», „Când avea să moară Stalin», câteva cărţi despre Nicolae Sulac, Emil Loteanu, Ion Dolănescu ş.a., inclusiv versuri pentru copii. Este autor al numeroaselor articole despre arta cinematografică a Moldovei şi al monografiei despre Grigore Grigoriu. A colaborat în calitate de scenarist cu studioul „Moldova-film». Membru al Uniunii Jurnaliştilor din Republica Moldova. În anul 2010, prin decret prezidenţial, a fost decorat cu „Ordinul de Onoare».
Evenimente istorice din ziua de 4 iunie:
1920: Se încheie Tratatul de la Trianon între Puterile Aliate și Ungaria. Recunoașterea pe plan internațional a unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România (a intrat în vigoare la 26 iulie 1921).
1989: În Polonia au loc alegeri câștigate de celebrul sindicat „Solidaritatea”, condus de Lech Walesa, singura mișcare muncitorească independentă întâlnită vreodată într-un stat comunist; la 19 august 1989, s-a format primul guvern postcomunist.
1940: Al Doilea Război Mondial. Discursul lui Winston Churchill: „Vom lupta pe mări și oceane”.
1956: „Discursul secret” al liderului sovietic Nikita Hrușciov, lansat, pe 25 februarie, împotriva lui Iosif Stalin, devine public.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com