La 9 iunie 1848 moldovenii refugiaţi la Cernăuţi formează Comitetul revoluţionar în frunte cu Costache Negri, Alexandru loan Cuza, Zaharia Moldovanu ş.a. În vara lui 1848, se aflau în Bucovina, la Cernăuți, circa 50 de fruntași revoluționari moldoveni la care s-a adăugat și Mihail Kogălniceanu. În august 1848, Mihail Kogălniceanu a redactat un program de 36 de puncte, denumit „Dorințele partidei naționale din Moldova”. Acest program se deosebea de petiția din martie fiind împotriva Regulamentului Organic. Se cereau: egalitate politică și civilă, instrucțiune gratuită, împroprietărirea țăranilor cu despăgubire, autonomie și unirea Moldovei cu Muntenia.
În vara aceluiași an Mihail Kogălniceanu a elaborat „Proiectul de Constituție pentru Moldova” și cuprindea normele și principiile care urmau să stea la baza statului modern moldovean. Conform prevederilor sale, domnitorul urma să fie ales de către Adunarea obștească pe termen de 5 ani și să fie căutat din toate straturile societății. Revoluția română a fost ca un cântec avântat, dar și ca un zbor de vultur căruia i s-a frânt aripa. Totuși, revoluția română a înlăturat rânduielile feudale, chiar dacă nu pe deplin, făcând tot mai mult loc afirmării societății noi, burgheze. De la 1848 românii intrau pe deplin în epoca modernă și doreau să-și realizeze alte două mari acte naționale: unirea și independența.
La 9 iunie 1856 Vasile Alecsandri publică în „Steaua Dunării” poezia „Hora Unirii”, care a devenit imnul unității naționale românești. Această poezie, care a apărut în coloanele revistei lui Mihail Kogălniceanu „Steaua Dunării”, avea titlul original „Hora Unirei”. Vasile Alecsandri s-a inspirat din poezia „Horă a Ardealului”, apărută în perioada Revoluției din 1848, lărgindu-i valoarea simbolică.
Celebra compoziție: „Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română!” are un autor pe măsură – o personalitate istorică a poporului român, poetul Vasile Alecsandri. Scriitor de mare sensibilitate, folclorist, om politic, ministru şi diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, patriot şi personalitate marcantă a românilor, Vasile Alecsandri a scris această poezie cu câțiva ani înainte de dubla alegere a colonelului Alexandru Ioan Cuza, drept domn al ambelor principate. Acest eveniment literar a fost precedat de unul de mare importanță istorică. În martie 1856 a fost semnat Tratatul de Pace de la Paris ce a urmat Războiului Crimeii, pierdut de Imperiul Otoman. Acest document istoric aducea în discuție, pentru prima oară, posibilitatea unirii celor două principate române sub garanția a șapte mari puteri europene. Entuziasmat de ideea unei posibile uniri, după deciziile luate la Paris, Vasile Alecsandri a scris și a publicat celebra sa poezie. Poetul i-a arătat aceste versuri prietenului său, compozitorului Alexandru Flechtenmacher, rugându-l să găsească o melodie potrivită pentru ele. Compozitorul s-a aşezat la pian şi până seara melodia a fost gata. Așa s-a născut cântecul „Hora Unirii” – unul dintre simbolurile sărbătorii naționale prin care românii celebrează în fiecare 24 ianuarie Ziua Unirii Principatelor Române din 1859, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, în Moldova şi Muntenia. Se pare că prima oară „Hora Unirii” s-a jucat la 9 octombrie 1857, cu un an și trei luni înainte de realizarea Unirii de la 1859, în Craiova, unde sentimentul unionist era foarte prezent. Scena a fost imortalizată de pictorul Theodor Aman în lucrarea „Horă a Unirii la Craiova”. „Hora Unirii“ a fost cea mai cântată melodie a vremii.
În ziua de 9 iunie a anului 1912, la Berlin, în urma unui atac de cord moare Ion Luca Caragiale, dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic şi ziarist român. A fost înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti. Ion Luca Caragiale a fost ales membru post-mortem al Academiei Române. Caragiale s-a bucurat de recunoașterea operei sale pe perioada vieții sale, însă a fost și criticat și desconsiderat. După moarte a început să fie recunoscut pentru importanța sa în dramaturgia românească. Piesele sale au fost jucate și au devenit relevante în perioada regimului comunist. În 1982, între Groapa Fundeni și Dealul Bolintin, Lucian Pintilie a început filmarea peliculei „De ce trag clopotele, Mitică?”, inspirat din piesa lui Ion Luca Caragiale „D-ale carnavalului”. Pelicula a fost interzisă de comuniști în faza în care nu i se definitivase montajul, din pricina trimiterilor sarcastice voalate la adresa sistemului de atunci. Deși Caragiale a scris doar nouă piese, el este considerat cel mai bun dramaturg român prin faptul că a reflectat cel mai bine realitățile, limbajul și comportamentul românilor. Opera sa i-a influențat pe alți dramaturgi, între care Eugen Ionesco.
La 9 iunie 1931, în satul Manta, raionul Cahul, s-a născut Ion Furnică, dansator moldovean, Artist al Poporului. Între 1949 – 1972 Ion Furnică este solist al Ansamblului de Dansuri Populare „Joc». În 1960 i s-a conferit titlul de Artist al Poporului din RSSM. Din 1972 Ion Furnică este conducător artistic al Ansamblului de Dansuri Populare „Ciocârlia». A interpretat partide memorabile în numeroase scenete coreografice, printre care Flăcăul (duetul „La vie»), Tânărul îndrăgostit („Păcală»), Lăutarul („Vioara») etc. Un loc aparte în repertoriul Ansamblului Academic de Stat de Dansuri Populare „Joc» îl aveau scenetele coregrafice montate în anii ’50 pe baza folclorului autentic. Acestea reflectau nu numai măiestria dansatorilor şi talentul lor actoricesc, dar şi opera finală ce denotă creativitatea regizorilor coregrafi. Două dintre scenetele care au devenit perle ale coregrafiei naţionale sunt „M-am pornit la Chişinău» şi „Baba mea». Prin regia montărilor reuşite, prin jocul impecabil al actorului, care se identifica cu rolul, atribuind scenetelor coloritul inedit, interpretul Ion Furnică improviza, îmbogăţind personajul jucat, conferindu-i de fiecare dată noi nuanţe. Sceneta coregrafică „M-am pornit la Chişinău» este un produs al imaginaţiei artistice comune a doi dansatori, Ion Furnică şi Spiridon Mocanu, solişti ai Ansamblului de Dansuri Populare Joc, şi a maestrului coregraf Vladimir Varkoviţki, ce activa pe atunci la Chişinău. E vorba de anul l956. Aflându-se pe creasta valului creativ, înaripaţi de succesul ce-l aveau, Ion Furnică şi Spiridon Mocanu participau la o montare a unui dans cu subiect, după repetiţii rămâneau în clasă, cântau şi dansau.
La Festivalul Unional al Tineretului de la Moscova din 1957 sceneta coregrafică „M-am pornit la Chişinău», interpretată de artiştii Spiridon Mocanu, Ion Furnică, Liubomir Iorga şi Nadejda Gorodeţcaia, a câștigat Premiul întâi şi Medalia de Aur, ridicând astfel prestigiul Ansamblului „Joc” şi al culturii naţionale moldoveneşti la o treaptă nouă pe piedestalul de onoare al culturii universale.
După ieşirea la pensie, maestrul Ion Furnică nu şi-a lăsat meseria. Având succese remarcabile în arta care l-a consacrat, şi-a continuat activitatea în calitatea de coregraf în Ansamblul „Ciocârlia» de la Palatul Sindicatelor, „Tinereţea» de la Universitatea Tehnică din Moldova, „Spicuşor» de la Universitatea Agrară de Stat, liceul „Gheorghe Asachi», unde a lucrat 10 ani profesor de coregrafie, „Mioriţa» de la Centrul de Creaţie al Copiilor din Chişinău. Datorită măiestriei, marelui suflet pe care îl pune în tot ce face, copiii au deprins de la marele maestru Ion Furnică acest frumos meşteşug al scenei, al coregrafiei. Ion Furnică s-a stins din viaţă la 28 iulie 2015 la Chişinău, la vârsta de 84 de ani. Maestrul va rămâne mereu în memoria tuturor „veşnic tânăr ca o horă».
La 9 iunie 1949 a decedat la Viena soprana româncă originară din Basarabia, Maria Cebotari. Maria Cebotari (1910-1949) a fost o cântăreață de operă română, una dintre cele mai mari soprane din lume în anii 30 și 40 ai secolului trecut. La numai 24 de ani, Mariei Cebotari i-a fost conferit cel mai înalt titlu onorific (în arta dramatică) existent în Germania şi Austria din acel timp: Kammersängerin. A jucat în opt filme, turnate în Germania și Austria, alături de vedete ale cinematografului de atunci, inclusiv alături de soțul ei, Gustav Diessl.
Evenimente istorice din ziua de 9 iunie:
68 d.Hr.: Moare Nero, împărat roman, cel despre care se spune că ar fi dat foc Romei doar pentru plăcerea de a vedea cum arde pălălău o capitală.
1815: Se semnează, în capitala Austriei, actul final al Congresului de la Viena, care va aduce o perioadă de relativă pace în această parte a continentului, pe o perioadă de fix 100 de ani: începea în 1815, odată cu ultima înfrângere a lui lui Napoleon, la Watterloo, și urma să dureze până s-a tras primul glonț al Celui Dintâi Război Mondial, în 1914, la Sarajevo.
1847: Țarul rus Nicolae I a semnat sentința prin care Taras Șevcenko, poet și pictor ucrainean, a fost trimis ca soldat. Conform ordinului scris de mână de însuși țarul – „sub cea mai strictă supraveghere și cu interdicția de a scrie și de a picta”.
1848: A fost citită „Proclamația de la Islaz” pe Câmpia Libertății, un document programatic fundamental al Revoluției de la 1848 din Țara Românească.
1939: Se naște Ileana Cotrubaș, una din cele mai cunoscute soprane lirice române, care a strălucit pe mai toate marile scene ale lumii în ultima parte a secolului XX.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com