Dă drumul la creangă
Odată, un om care se plimba de-a lungul unei prăpastii a alunecat și a căzut în jos. În cădere, a reușit să se prindă de creanga unui copăcel care crescuse dintr-o crăpătură în stâncă. Atârnând de acea creangă și legănându-se în vântul rece, a înțeles că situația lui era fără speranță: în fundul prăpastiei se aflau stânci acoperite de mușchi, iar o cale de a urca înapoi nu exista. Mâinile care strângeau creanga începuseră să-i slăbească.
–Numai unul Dumnezeu mă poate salva acum, s-a gândit el. Nu am crezut niciodată în Dumnezeu, dar s-ar putea să fi greșit. Ce am de pierdut?
Și a strigat:
— Doamne! Dacă exiști, salvează-mă și voi crede în Tine!
Nu a primit niciun răspuns. A strigat din nou:
— Te rog, Doamne! Nu am crezut niciodată în Tine, dar dacă mă salvezi acum, de acum înainte voi crede în Tine!
Deodată, o Voce Puternică a răsunat din nori:
— O, nu, nu vei crede!
Omul s-a speriat atât de tare, încât era cât pe ce să scape creanga din mână.
— Te rog, Doamne! Greșești! Chiar așa gândesc! Voi crede!
— O, nu, nu vei crede! Toți spuneți așa!
Omul a continuat să se roage și să insiste. În cele din urmă, Dumnezeu a spus:
— Bine. Te voi salva… Dă drumul la creangă.
— Să dau drumul la creangă?! – a strigat omul. Crezi că sunt nebun?
(Din rețelele de socializare)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com