Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a fost instituită de către Biserică în urma a două evenimente: aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos şi înălţarea ei solemnă în văzul poporului, la 14 septembrie 335. Cel de-al doilea eveniment este aducerea Crucii de la perşi în anul 629, în timpul împăratului bizantin Heraclius. Acesta a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul credincioşilor, la 14 septembrie 630. Sfântul Mare împărat Constantin cel Mare (306-337) trăia cu dorinţa de a afla Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul şi a trimis-o la Ierusalim pe mama sa, împărăteasa Elena.
În decursul timpului însă, peste locul unde se spunea că se afla îngropată Crucea, fusese construit un templu păgân. După dărâmarea acestuia şi săparea în adâncime, au fost găsite trei cruci. Neştiind însă care este crucea pe care fusese răstignit Hristos, au fost puse pe rând lângă o femeie bolnavă care murise, la atingerea uneia dintre cele trei cruci, ea a înviat. Astfel, prin aceste minuni, a fost identificată Crucea pe care fusese răstignit Hristos. Datorită mulţimii de oameni care doreau să vadă crucea, împărăteasa Elena împreună cu patriarhul Macarie au înălţat-o în văzul tuturor. Sfântul Constantin cel Mare a zidit în acel loc o biserică, Biserica învierii Domnului, sfinţită la 13 septembrie 335. A doua zi, la 14 septembrie, patriarhul Macarie al Ierusalimului a arătat din nou, de pe amvonul bisericii, sfântul lemn al Crucii Răstignirii, pentru că toţi cei de faţă să-l vadă.
Cea de-a doua întâmplare care a făcut ca această sărbătoare să se generalizeze a fost aducerea Sfintei Cruci de la perşi. În anul 611, aceştia au intrat în Ierusalim, au distrus Biserica învierii şi au furat crucea pe care fusese răstignit Hristos. Câţiva ani mai târziu, în 629, împăratul Heraclius a înfrânt armatele perşilor şi i-a alungat din Ierusalim. Sfânta Cruce a fost recuperată şi adusă de însuşi împăratul, care, la 14 septembrie 630, a aşezat-o în aceeaşi biserică. În 634, Sfânta Cruce a fost dusă în procesiune solemnă de la Ierusalim la Constantinopol. De atunci, sărbătoarea înălţării Sfintei Cruci, limitată până în acel an numai la Ierusalim, s-a extins treptat, în toată Biserica de Răsărit. În Biserica apuseană, sărbătoarea a fost introdusă de papa Serghie I (687-701), care era antiohian de origine. Spre deosebire de alte praznice împărăteşti, Înălţarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că ne aduce aminte de Patimile şi de Moartea Mântuitorului Hristos.
Înălţarea Sfintei Cruci: Tradiţii şi obiceiuri
* Ziua Crucii, aşa cum se numeşte sărbătoarea împărătească în popor, este cinstită prin post şi praznice. Se posteşte pentru sănătatea familiei, pentru spor şi pentru bunăstarea gospodarilor.
* În ziua praznicului, credincioşii sfinţesc la biserică căni noi pline cu miere şi lapte; de toarta lor se leagă câte un fir de aţă roşie, iar fiecare cană este acoperită cu un colac. Toate aceste ofrande se dau de pomană săracilor, în memoria rudelor decedate.
* De Ziua Crucii, în unele zone viticole începe culesul viilor. Se mai păstrează obiceiul ca preotul parohiei să sfinţească via şi butoaiele cu vin, pentru ca şi în anul viitor gospodarul să se bucure de o recoltă bogată.
* Strugurii din ultima tufă de vie nu se culeg; ei sunt păstraţi ca ofrandă pentru păsările cerului şi de aceea se numesc în limbaj popular „Strugurii lui Dumnezeu”. În podgorii se fac focuri şi podgorenii sărbătoresc rodul noii recolte cu bucate alese, cu muzică şi băutură.
* În această zi se bat nucii în gospodăriile în care ritualul nu a fost împlinit de Sfântă Măria Mică. Tot acum, se adună din păduri şi ramurile de alun. Tradiţia spune că atunci când sunt recoltate în Ziua Crucii, ramurile acestea primesc puteri miraculoase şi sunt unelte folositoare fântânarilor care vor să depisteze noi izvoare subterane.
* În această zi nu se mănâncă usturoi, nuci, prune sau pepeni, alimente al căror miez se aseamănă cu o cruce.
* În tradiţia populară, frunzele şi florile de busuioc, menta, maghiranul şi cimbrul sunt plante magice şi se sfinţesc la biserică, iar în timpul slujbei se păstrează lângă cruce.
* Busuiocul sfinţit acum alină durerile, chiar şi migrenele puternice sau durerile de dinţi. În mediul rural, cu crenguţe de busuioc aprinse se afumă bolnavii de friguri. Busuiocul se pune şi în vasele cu apă pentru păsări, în perioada epidemiilor pentru a le ocroti de boală.
* Prognozele meteorologice din vechime pentru Ziua Crucii sunt verificate în timp: când cocorii se pregătesc de plecare este un semn că va fi vreme rece. Dacă tună în această zi, va fi o toamnă lungă. În schimb, dacă se adună un cârd de ciori gălăgioase, va cădea bruma.
* Ziua Crucii vesteşte că vara s-a sfârşit şi toamna îşi intră în drepturi. În tradiţia populară, Ziua Înălţării Sfintei Cruci reprezintă momentul în care pământul se închide în preajma iernii, luând cu sine insectele şi şerpii.
* Monedele sfinţite azi și păstrate în portofel, alături de o cruciuliţă (chiar dacă este şi de carton) aduc belşug şi spor în munca de fiecare zi. (Click.ro)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com