Cazul penarului împrumutat
Ana a primit de ziua ei un penar nou, roz, cu sclipici și multe compartimente secrete, cel mai frumos din clasă. A doua zi, o colegă mai timidă, Maria, din greșeală a scăpat jos penarul, iar fermoarul s-a blocat. Maria a izbucnit în lacrimi de teamă. Toți așteptau ca Ana să se supere și să o certe. În schimb, Ana s-a aplecat repede, a ridicat penarul, a îmbrățișat-o pe Maria și i-a șters lacrimile:
–Stai liniștită, dragă, nu e nicio pagubă, e doar un obiect! Important e că ești tu întreagă.
Seara, la cină, tatăl ei a privit-o mândru și i-a spus:
–Aceasta înseamnă să ai cei șapte ani de acasă, fetița mea: să pui omul mai presus de lucruri.
(Din sursele de socializare)

(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
