La Noua Suliță a fost deschis un spațiu pentru copiii cu cerințe educaționale speciale

00 7 F

Acest centru a fost creat pentru copiii care, din cauza războiului, au fost nevoiți să-și părăsească propriile locuințe și să se mute în regiunea Cernăuți – fiind vorba despre copii din rândul persoanelor strămutate intern, elevi ai caselor de copii și copii cu cerințe educaționale speciale.

Realizarea acestui proiect social important a devenit posibilă datorită dorinței sincere de a ajuta, implicării și sprijinului substanțial din partea multor binefăcători.

În timpul ceremoniei de deschidere, primarul orașului Noua Suliță, Maria Nicorici, și-a exprimat recunoștința sinceră tuturor celor care s-au alăturat acestei fapte bune și nu au rămas indiferenți față de soarta copiilor care sunt nevoiți astăzi să se adapteze noilor realități ale vieții din cauza războiului. Primarul comunității a înmânat diplome de mulțumire din partea consiliului local partenerilor și mecenatului pentru colaborarea rodnică și contribuția semnificativă la crearea acestui spațiu.

La felicitări s-au alăturat deputatul poporului al Ucrainei, Gheorghi Mazurașu, directorul adjuncta  Departamentului de Protecție Socială a Populației din cadrul Administrației Militare Regionale Cernăuți, Olga Andriiva, partenera de proiect (or. Bruxelles, Belgia) Natalia Ceporenko, precum și partenerii din Ucraina Alina Susak și Galina Nikonova.

Cei mai importanți oaspeți ai sărbătorii au fost chiar copiii – protagoniștii acestei fapte bune. Ei le-au mulțumit din suflet adulților pentru povestea oferită, pentru noul spațiu modern de joacă și pentru atmosfera caldă de susținere.

Organizatorii și oaspeții, la rândul lor, și-au bucurat micii oaspeți cu bunătăți gustoase și le-au dăruit copiilor o mulțime de emoții pozitive și zâmbete sincere.

Spațiul nou-creat va deveni pentru fiecare copil un loc de recuperare, siguranță, dezvoltare și a unei adevărate copilării fericite, comunică CT Noua Suliță.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий