În anul 1942, în diverse locuri din nemărginitul Gulag stalinist, care se întindea de la râul Nipru până la Extremul Orient, părăseau această lume, în chinuri cristice, martirii neamului nostru. Alți români, arestați de către autoritățile sovietice în 1940-1941 și transferați în interiorul fostului imperiu bolșevic, erau condamnați la ani grei de suferință.
Ianuarie însângerat
Chiar pe data de 1 ianuarie, în lagărul comunist de muncă corecțională din regiunea Sverdlovsk a Federației Ruse, se stinge din viață cernăuțeanul Gheorghe al lui Nicolae Cernușcă, născut la 1909. Muncitorul a nimerit în mâinile călăilor staliniști în ziua de 11 august 1940, fiind acuzat de faptul că în perioada interbelică a fost ,,membru al unui partid contrarevoluționar din România”. Interogatoriile bestiale au durat 15 luni. Martirul va fi supus celor mai feroce metode de tortură sovietică. Când românul își dormea somnul de veci în pământul străin al Siberiei, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., pe data de 8 aprilie 1942, îl condamnă la moarte. În Uniunea Sovietică și morții, incluși în categoria ,,dușmanilor poporului”, erau supuși condamnărilor staliniste.
A doua zi, 2 ianuarie, în locul exilului din regiunea Kemerovo a Federației Ruse, trece în lumea celor drepți țăranca Saveta a lui Nicolae Scriculeac din orășelul Noua Suliță, născută la 1890, deportată în neagra străinătate, fiindcă era ,,soția unui fost membru al unui partid contrarevoluționar”. Împreună cu ea, apucă drumul calvarului soțul, Gheorghe al lui Ștefan Scriculeac, născut la 1884, neștiutor de carte, țăran, și copiii: Ion, născut la 1922; Elena, născută la 1926. Ei sunt ridicați și duși spre locurile de suferință, în vagoane pentru vite, conform hotărârii din 10 iunie 1941 a ,,troicei operative” a Direcției Regionale Cernăuți a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S.
Pe data de 3 ianuarie, în lagărul bolșevic de muncă corecțională din regiunea Karaganda a Kazahstanului, se înalță la ceruri Constantin al lui Andrei Negură, născut la 1891, fostul primar al satului Prilipcea (Prylypce) din fostul județ Cernăuți al României. Fiind arestat în ziua de 21 iulie 1940 și inclus în categoria ,,elementelor care prezintă un pericol social”, va fi condamnat, la 7 aprilie 1941, de către Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., la 5 ani de detenție.
În cea de a patra zi a sângerosului an 1942, în locul exilului din regiunea Tomsk a Federației Ruse, a închis ochii pentru totdeauna țăranul Gheorghe al lui Ion Traciuc din Corovia, sat de lângă Cernăuți, născut la 1881, neștiutor de carte, deportat în Siberia, conform hotărârii din 9 iunie 1941 a ,,troicei operative” a Direcției Regionale Cernăuți a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S., fiindcă ,,era rudă cu un trădător al patriei” sovietice. Împreună cu el, pornește pe calea neîntoarcerii soția, Elena a lui Alexei Traciuc, născută la 1893, care va muri în aceeași regiune Tomsk, pe data de 6 iulie 1954. A rămas fiica lor, Domnica, născută la 1928, fără părinți, singură, în ținuturile înghețului veșnic.
Tot pe data de 4 ianuarie, într-un lagăr stalinist de muncă corecțională din regiunea Novosibirsk a Federației Ruse, va trece la cele veșnice țăranul Dumitru al lui Cozma Nimijanu din Tereblecea, născut la 1906, neștiutor de carte. Fiind arestat în ziua de 26 octombrie 1940 ,,pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat”, este condamnat, pe data de 7 iunie 1941, de către Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., la 5 ani de detenție. Fratele său, Pintilei al lui Cozma Nimijanu, născut la 1898, tot în ziua de 26 octombrie 1940, a hotărât să treacă în Patria istorică și să scape de teroarea bolșevică, instaurată pe meleagurile voievodale. Este și el reținut de grănicerii staliniști și condamnat la 5 ani de lagăr.
În aceeași zi de 4 ianuarie, într-un lagăr comunist de muncă corecțională din Republica Komi a Federației Ruse, moare țăranul Teodor al lui Lazăr Boacă, născut la 1889, în orașul Storojineț. Scumpa lui soție, Maria, născută la 1895, împreună cu copiii: Aurora, născută la 1928; Olga, născută la 1929; Gheorghina, născută la 1934; Lazăr, născut la 1935; apucă, în vagonul pentru vite al ,,eliberatorilor”, la 14 iunie 1941, calea suferințelor spre pustiul stepelor kazahe, unde fiul Lazăr își va găsi mormântul, în blestemata regiune Aktiubinsk a Kazahstanului, părăsind această lume plină de durere în 1943.
În ziua următoare, Mihai al lui Ion Manolică, născut la 1915, în localitatea Jira din județul Piatra Neamț al României, locuitor al satului Cuciurul Mare din fostul raion Storojineț, fiind arestat de către grănicerii sovietici pe data de 3 august 1940 ,,pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”, este condamnat de către Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., la 8 ani de detenție într-un lagăr stalinist de muncă corecțională. 5 ani de lagăr va primi, în aceeași zi de 5 ianuarie, Caterina a lui Ion Morgoci din Broscăuții Vechi, învățătoare, cu studii medii de specialitate, care a dorit, la 31 iulie 1940, să părăsească acest ținut mioritic, unde teroarea comunistă a fost ridicată la rangul de principiu. Nimerește și ea în mâinile grănicerilor bolșevici.
Pe data de 8 februarie 1941, țăranul Ștefan al lui Florea Dăscăliuc din satul-martir Mahala, fostul raion Noua Suliță, este ferecat în lanțuri de către reprezentanții organelor sovietice de represalii. În ziua de 14 aprilie, același an, Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev îl condamnă la 10 ani de detenție ,,pentru trădarea patriei”. Peste 9 luni după anunțarea sentinței, la 10 ianuarie 1942, românul, născut la 1901, a coborât în pământul străin al Federației Ruse, stingându-se din viață în blestemata regiune Sverdlovsk. A luat cu el dorul neîmplinit al libertății și chipul sfânt al Patriei străbune. Participând la evenimentul sângeros de la Lunca, din iarna lui 1941, martirul a devenit ,,trădător al patriei socialisate”, iar întreaga sa familie, în număr de șase persoane, conform hotărârii din 9 iunie, același an, a ,,troicei operative” a Direcției Regionale Cernăuți a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S., va porni spre întinsurile fără de sfârșit ale Siberiei de gheață.
Astfel, în prima decadă a lunii ianuarie a anului 1942, în lagărele staliniste de muncă corecțională din Republica Komi, din regiunile Sverdlovsk și Novosibirsk ale Federației Ruse, precum și din regiunea Karaganda a Kazahstanului; în locurile de exil ale regiunilor Tomsk și Kemerovo, Federația Rusă, și-au pierdut viața șapte martiri, iar doi români, arestați în 1940 și duși în neagra străinătate, vor primi câte 5 ani de privare a libertății. Mai târziu, ei vor continua șirul martirilor trecuți la cele veșnice, fiindcă chinurile românilor din blestematele lagăre sovietice erau insuportabile.
În ziua de 20 iunie 1941, reprezentanții organelor staliniste de represalii îl arestează pe Teodor al lui Titus Curic din Ciudei, fostul raion Storojineț. Tânărul avea 20 de ani și poseda studii medii incomplete. Drept motiv pentru încătușarea românului a servit un denunț al iscoadelor bolșevice, în care se aducea la cunoștința Direcției Regionale Cernăuți a Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. că bucovineanul ,,are intenții să-și trădeze patria”. În beciurile pline de groază ale cazematelor enkavediste încep interogatoriile și tortura. Odată cu declanșarea operațiunilor militare între România și imperiul sovietic, deținutul este transportat în regiunea Sverdlovsk din Federația Rusă, unde chinurile anchetelor staliniste au continuat. Sărmana lui inimă a rezistat până la 11 ianuarie 1942. În închisoarea nr. 2 din Turinul de Jos s-a stins steaua destinului acestui mândru fecior al Bucovinei.
Peste trei zile, la 14 ianuarie, tot în lagărul comunist din regiunea Sverdlovsk, se va opri inima altui român. Alexandru al lui Gheorghe Bacreu a văzut lumina soarelui în istoricul oraș Siret din România, la 1896. În perioada interbelică se stabilește cu traiul în vechea capitală a Bucovinei. Pe data de 20 martie 1941, vizitându-și rudele, care au rămas dincolo de sârma ghimpată, a hotărât să se întoarcă la Cernăuți, fiindcă fiecare om revine la căsuța lui. Nimerește în mâinile grănicerilor sovietici. Țăranul va fi întemnițat în închisoarea din centrul regional și anchetat cu cele mai drastice metode de tortură, fiind acuzat de ,,activitate de spionaj”. În Siberia s-a rupt firul vieții sale.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice și Culturale din Cernăuți
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com