Campania la scară largă de atacuri ale Forțelor Armate ale Ucrainei asupra rafinăriilor de petrol din Rusia a devenit unul dintre factorii cheie de presiune economică asupra Federației Ruse, obligând comunitatea internațională să își revizuiască calculele strategice privind durata și deznodământul acestui conflict. În rândul comunității internaționale se conturează un consens solid cu privire la faptul că distrugerea rafinăriilor rusești este capabilă să schimbe radical cursul ostilităților și să apropie sfârșitul războiului. Cu toate acestea, în evaluarea consecințelor pe termen lung ale acestei strategii, lideri politici, analiști militari și experți economici de top au opinii divergente, reflectând o ruptură între logica constrângerii militare și riscurile macroeconomice.
Etablishmentul politic occidental manifestă o tendință de reevaluare a rolului operațiunilor transfrontaliere ale Ucrainei. În cadrul summit-ului NATO de la Ankara, Donald Trump a numit pentru prima dată public distrugerea rafinăriilor rusești un factor de escaladare capabil să accelereze încheierea războiului prin constrângerea Federației Ruse la procesul de negociere. Într-o notă similară s-a exprimat și Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, care a subliniat că atacurile în adâncime demonstrează clar Kremlinului vulnerabilitatea spațiului său aerian intern, ceea ce în perspectivă ar trebui să creeze un teren real, și nu declarativ, pentru o reglementare diplomatică a încheierii războiului.
Trebuie menționat că partea ucraineană consideră distrugerea giganților industriali inamici ca o sângerare directă a mașinii de război a ocupanților. Volodymyr Zelenski a caracterizat această activitate ca fiind implementarea planului de sancțiuni cu rază lungă de acțiune, deoarece distrugerea fizică a nodurilor de procesare, inclusiv atacurile asupra rafinăriei de petrol din Omsk, aflată la o distanță de 2.500 de kilometri, privează Federația Rusă de resursele financiare necesare finanțării agresiunii.
În plus, Președintele Finlandei, Alexander Stubb, a declarat că aceste atacuri au redus deja capacitățile Rusiei de producție și export de produse petroliere cu 40%, ceea ce reprezintă singura modalitate eficientă de a distruge modelul economic pe care se sprijină întreaga campanie rusă. Ministerul Apărării din Estonia îndeamnă capitalele europene să dea dovadă de răbdare strategică, susținând că distrugerea sistemică a infrastructurii privează aviația de luptă rusă de kerosenul necesar, creând un blocaj material pentru continuarea ofensivei. La rândul său, șefa diplomației UE, Kaja Kallas, pune accentul pe consecințele sociale: atunci când deficitul intern de combustibil va atinge un punct critic, elitele ruse nu vor avea altă opțiune decât să exercite presiuni asupra conducerii lor pentru înghețarea conflictului, deoarece bugetul nu va putea asigura simultan și războiul, și sfera socială.
În același timp, instituțiile economice și analiștii independenți confirmă eficiența presiunii prin indicatori statistici concreți. Rapoartele Agenției Internaționale a Energiei au înregistrat o scădere a producției de petrol în Rusia cu 3%, până la un nivel de 8,9 milioane de barili pe zi, precum și scoaterea din funcțiune a peste 20% din capacitățile de rafinare, ceea ce obligă Moscova să achiziționeze de urgență benzină din Asia.
Unii analiști compară atacurile asupra rafinăriilor rusești, ca importanță, cu Bătălia de la Kursk, prognozând o distrugere totală a logisticii interne a Rusiei până la sfârșitul verii, deoarece rafinăriile mai mici nu sunt capabile să compenseze pierderea giganților industriali. Aceștia consideră că criza de combustibil, manifestată prin deficitul de benzină și închiderea a sute de benzinării în regiunile rusești, este cea mai importantă realizare strategică, lovind direct în stabilitatea spatelui frontului. Această concluzie este împărtășită și de fostul comandant al Forțelor Aeriene ale SUA, generalul David Deptula, care consideră o astfel de neutralizare drept cea mai scurtă cale către încheierea războiului.
Totodată, analiștii militari britanici, în special colonelul în retragere Hamish de Bretton-Gordon, constată că privarea armatei ruse de combustibil duce la un faliment tehnic al întregii logistici militare. În plus, analiștii de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) subliniază că distrugerea infrastructurii portuare și industriale privează Rusia de oportunitatea de a câștiga de pe urma prețurilor globale, obligând-o să aleagă între finanțarea frontului și salvarea economiei civile de hiperinflație.
În același timp, alți politicieni și experți privesc atacurile intensificate și escaladarea războiului cu mai multă reținere, menționând că intensificarea atacurilor cu drone rezolvă deocamdată o sarcină mai modestă — stabilizarea liniei frontului și întărirea pozițiilor de negociere ale Ucrainei. Totuși, acest lucru nu a condus încă la o preluare totală a inițiativei strategice.
Poziția Kremlinului se bazează pe negarea totală a acestui impact și pe încercările de a ascunde amploarea pierderilor. Vicepremierul Federației Ruse, Aleksandr Novak, explică scăderea indicatorilor exclusiv prin reparații neplanificate, iar guvernul a secretizat statisticile operative privind combustibilul, încercând să pună deficitul regional pe seama dificultăților de logistică feroviară. Cu toate acestea, în ciuda afirmațiilor Ministerului Apărării al Federației Ruse conform cărora armata este aprovizionată din rezerve strategice protejate și nu depinde de piața civilă, Rusia a fost deja nevoită să introducă o interdicție privind exportul de motorină și să înceapă importul de benzină pe cale maritimă din India. În același timp, atacurile asupra rafinăriilor nu l-au determinat pe Putin să facă compromisuri, ci, dimpotrivă, au provocat atacuri masive cu rachete asupra sistemului energetic ucrainean și dorința de a intensifica ofensiva în Donbas.
Cea mai mare îngrijorare față de strategia ucraineană este manifestată de liderii Sudului Global, în special de China și India. Fiind cei mai mari importatori de resurse energetice, aceștia consideră distrugerea rafinăriilor rusești ca fiind un factor care destabilizează piețele globale, creează un deficit structural de petrol și accelerează inflația prin creșterea prețurilor la sortimentele de țiței Brent și WTI, comunică fact-news.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com