Costul rochiei
O tânără a decis să își comande o rochie la un croitor renumit, deoarece acesta cosea frumos și întotdeauna cu simț de răspundere. Totuși, ea considera că rochiile lui sunt mult prea scumpe.
Prin urmare, venind în atelier, s-a hotărât mai întâi de toate să negocieze prețul.
– Cereți mult prea mult pentru rochiile dumneavoastră, a declarat ea.
– Să fie oare așa? Eu nu cred deloc asta, a replicat croitorul.
– Ba este extrem de scump! Gândiți-vă și dumneavoastră: pentru a coase o rochie pentru mine, nu va fi nevoie de mai mult de doi metri de țesătură. Corect?
– Corect, a fost de acord acesta.
– Ei bine, dacă la costul țesăturii adăugăm costul aței, al acelor și chiar al foarfecilor, tot va ieși, cel puțin, de două ori mai ieftin.
Croitorul a tăcut un minut, iar apoi a răspuns:
– Ei bine, domnișoară, aproape că m-ați convins. Atât de mult, încât sunt de acord să vă iau doar jumătate din prețul inițial. Dacă insistați, desigur.
– Desigur că insist! – s-a bucurat fata.
– Ne-am înțeles. Acum vă voi lua măsurile necesare, iar peste o săptămână vă voi aduce comanda direct acasă.
Toată săptămâna, fata s-a lăudat prietenelor sale cât de ieftin va obține o rochie de la renumitul croitor. Acestea nu o credeau și au vrut să se convingă personal că nu sunt mințite. La ora stabilită, toate s-au adunat la ea acasă.
A sosit și croitorul și i-a înmânat o cutie. Fata a ridicat solemn capacul și a scos de acolo… doi metri de țesătură, câteva papiote de ață, ace și o foarfecă.
Furioasă, ea s-a repezit la croitor:
– Cum ați îndrăznit să mă păcăliți?! – a strigat fata.
– Eu? Nu a fost nicio păcăleală, a zâmbit croitorul. Am pus în cutie tot ceea ce ați enumerat dumneavoastră. Dacă totuși lipsește ceva, poate că se datorează faptului că ați uitat să plătiți pentru acel lucru.
(Din rețelele de socializare)

(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
