Potrivit lui, Kievul câștigă în plan operativ.
General-locotenentul american în retragere Robert Ashley, fost director al Agenției de Informații a Apărării din cadrul Pentagonului, consideră că Ucraina câștigă în plan operativ. Totuși, într-un comentariu pentru CBS News, el a menționat că nici Kievul, nici Moscova nu vor lua în considerare posibilitatea unei încetări a focului în viitorul apropiat.
„Aș evalua că Ucraina câștigă în plan operativ, în contextul în care distruge țintele operative ale inamicului, creează condiții pentru operațiuni ulterioare și își păstrează libertatea de acțiune… Ambele părți văd încă victoria, ceea ce înseamnă că nimeni nu va lua în considerare o încetare a focului în viitorul apropiat. Dar timpul nu este neapărat de partea lui Putin”, a indicat el.
De asemenea, în opinia analistului militar Rob Lee, Forțele Armate ale Ucrainei au obținut capacitatea de a lovi ținte la o distanță de 50 până la 100 de kilometri, ceea ce era o prioritate pentru ucraineni. Potrivit acestuia, numărul unor astfel de drone „va continua doar să crească”.
„Situația s-a îmbunătățit pentru Ucraina, dar nu cred că vom asista la o lovitură de proporții (un progres major)”, a adăugat el.
În ajun, fostul ministru al afacerilor externe, Volodymyr Ogryzko, a declarat că este puțin probabil ca faza fierbinte a războiului din Ucraina să se încheie până la sfârșitul anului. El a subliniat că este puțin probabil ca China să facă presiuni asupra Federației Ruse, deoarece situația actuală este pe deplin avantajoasă pentru Beijing, scrie „Dzerkalo tyjnia”.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
