Iubirea și Timpul
Demult, tare demult, pe Pământ exista o insulă unde trăiau toate valorile umane. Însă, într-o zi, acestea au observat că insula a început să se scufunde. Toate valorile s-au urcat pe corăbiile lor și au plecat. Pe insulă a rămas doar Iubirea. Ea a așteptat până în ultima clipă, dar când nu mai era nimic de așteptat, a vrut și ea să plece de pe insulă.
Atunci i-a strigat Bogăției și a rugat-o să o ia pe corabia ei, dar Bogăția i-a răspuns:
— Pe corabia mea sunt multe bijuterii și aur, nu este loc pentru tine aici.
Când pe alături trecea corabia Tristeții, Iubirea i-a cerut ajutorul, dar aceasta i-a răspuns:
— Iartă-mă, Iubire, dar sunt atât de tristă încât am nevoie să rămân mereu singură.
Atunci Iubirea a văzut corabia Mândriei și i-a cerut ajutorul, dar aceasta i-a spus că Iubirea ar distruge armonia de pe corabia ei.
Prin apropiere trecea Bucuria, dar era atât de ocupată cu distracția, încât nici măcar nu a auzit strigătele de ajutor ale Iubirii. Iubirea a rămas complet deznădăjduită. Însă, deodată, a auzit o voce din spate:
— Vino, Iubire, te iau eu cu mine.
Iubirea s-a întors și a văzut un bătrân. El a dus-o până la țărm, iar când bătrânul a plecat, Iubirea și-a dat seama că uitase să-l întrebe cum îl cheamă. Atunci s-a adresat Cunoașterii:
— Spune-mi, Cunoaștere, cine m-a salvat? Cine era acel bătrân?
Cunoașterea i-a răspuns:
— Era Timpul.
— Timpul? — a întrebat din nou Iubirea. Dar de ce m-a salvat?
Cunoașterea a privit-o încă o dată pe Iubire, apoi s-a uitat în depărtare, unde plecase bătrânul:
— Pentru că doar Timpul știe cât de importantă este Iubirea în viață.
(Din rețelele de socializare)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com