Mi-am încheiat activitatea în postul de director al Gimnaziului nr.10 cu limba română de predare din Cernăuți. În decursul a nouăsprezece ani am îndeplinit această funcție. În mare parte ea a coincis cu reforma învățământului în Ucraina. A fost o perioadă cu realizări, dar și cu probleme complicate, la care trebuia să reacționăm la timp și cu multă chibzuință.
În această perioadă, în 2016, am marcat jubileul de 200 de ani al școlii noastre. Deci, este una dintre cele mai vechi școli din orașul Cernăuți și una din puținele școli românești din regiune cu o istorie biseculară. Cu această ocazie în școală a avut loc o sărbătoare de neuitat, cu participarea reprezentanților autorităților orășenești și regionale, Consulatului General al României la Cernăuți, a unor vestiți absolvenți și a pedagogilor veterani. Evident că în asemenea momente au fost binevenite ajutorul și susținerea din partea sponsorilor și a părinților elevilor noștri.
În acești ani l-am avut alături pe prietenul și sponsorul nostru, Mihai Grosu, cunoscut om de afaceri din Cernăuți, tatăl căruia a învățat la Școala nr.10 de la Roșa. El a dăruit școlii un set de calculatoare și un set audio, a contribuit la finanțarea lucrărilor de reparații. De asemenea, voi menționa că și Primăria orașului a acoperit o bună parte din cheltuieli. Și în câțiva ani, folosind mijloacele financiare alocate, contând și pe ajutorul unor persoane de binefacere, pe susținerea părinților, școala și-a schimbat aspectul, mai ales cel interior. Au devenit parcă mai luminoase coridoarele și sălile de clasă. Elevilor și pedagogilor li s-au creat condiții foarte bune.
Întotdeauna am simțit un sprijin mare din partea colectivului pedagogic. Este o echipă minunată și unită, majoritatea învățătorilor și profesorilor fiind absolvenți ai acestei școli. Toți, fără excepție, țin la prestigiul instituției noastre de învățământ. În organizarea procesului educațional aș menționa profesionalismul înalt și experiența bogată a directorilor-adjuncți din această perioadă – Vera Todoriuc și Angela Morăraș. La fel, îi mulțumesc în parte fiecărui pedagog pentru munca depusă, pentru toate lucrurile frumoase realizate împreună.
Acum trecem prin grele încercării: mai întâi ne-am confruntat cu incomoditățile și pericolele create de pandemie, iar în ultimii patru ani – cu consecințele războiului la scară largă. La școala noastră învață elevi din familii strămutate intern. Trăim cu speranța că va fi instaurată pacea și ea le va deschide absolvenților noștri mari posibilități pentru a se afirma în viața de sine stătătoare.
Părăsind postul de director al Gimnaziului nr.10, doresc să adresez un cuvânt de mulțumire și recunoștință colegilor de serviciu, lucrătorilor tehnici, părinților elevilor, tuturor celor care m-au susținut și m-au încurajat, s-au interesat de soarta învățământului în școala românească din suburbia Roșa. Le sunt recunoscător funcționarilor din învățământ, care au răspuns pozitiv la necesitățile noastre, Consulatului General al României la Cernăuți, mediilor care au oglindit viața Gimnaziului – cu realizări și probleme.
Îmi continui activitatea la Gimnaziul nr.10 din Cernăuți în calitate de profesor. Anul acesta este unul deosebit pentru colectivul nostru. La toamnă vom marca 210 ani de la înființarea școlii. Ne așteaptă noi evenimente și realizări.
Alexandru RUSNAC,
director al Gimnaziului nr.10 din Cernăuți (2007-2026)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
