Măreția necuprinsă a lui Dumnezeu
În secolul al patrulea a trăit teologul Sfântul Augustin. Într-o zi, el a decis să scrie o carte pentru a le povesti cititorilor cum este Dumnezeu cu adevărat. Așa că, dimineața, s-a așezat la masă și a scris titlul cărții: „Despre Dumnezeu”. Cu toate acestea, cartea nu mai avansa – tot ce-i venea în minte i se părea insuficient. Înțelegea că Dumnezeu este mult mai măreț și își dorea foarte mult să reflecte această măreție în carte.
Simțind că îl doare capul de la aceste gânduri, Augustin a decis să facă o plimbare la aer curat. Și astfel, mergând agale pe țărmul mării, Augustin a văzut un băiețel care se juca în nisip. Băiatul săpase o groapă pe plajă și, cu un ciob dintr-un vas de lut, turna în ea apă din mare. Augustin l-a salutat și l-a întrebat:
— Ce faci aici, băiete?
Acela i-a răspuns:
— Eu, nene, vreau să torn marea în groapa asta!
„Ce naivi sunt copiii aceștia”, s-a gândit Augustin. „El vrea să cuprindă marea cea uriașă în această groapă mică folosind un ciob de lut!”
Dar, după ce s-a îndepărtat la câțiva pași, i-a venit deodată un gând:
— Dar eu încerc să fac exact același lucru! Să-L cuprind pe Dumnezeul cel Mare și Veșnic, cu mintea mea măruntă, într-o carte!
(Din rețelele de socializare)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com